Vladimir Putin consideră că Europa trebuie să trateze Rusia ''cu respect''

G.D.
Internaţional / 26 septembrie 2022

Vladimir Putin consideră că Europa trebuie să trateze Rusia ''cu respect''

Occidentul trebuie să trateze Rusia ''cu respect'', a declarat astăzi preşedintele rus Vladimir Putin, la o întâlnire cu omologul său din Belarus, Aleksandr Lukaşenko, în staţiunea rusă Soci, de la Marea Neagră, transmite EFE, conform Agerpres.

La începutul reuniunii, care nu a fost anunţată de Kremlin, Lukaşenko a subliniat că viitorul Europei este alături de Rusia şi Belarus.

''Împreună cu Rusia, unde au tot ce le trebuie. Iar ele (ţările europene) au ceea ce noi putem cumpăra: tehnologii şi alte lucruri. Ce altceva le mai trebuie?'', s-a întrebat retoric şeful statului belarus, potrivit imaginilor difuzate de televiziunea de stat.

La cuvintele interlocutorului său de la Minsk, şeful Kremlinului a adăugat: ''Să ne trateze cu respect''.

La reuniunea de luni, Putin a propus să fie dezbătute - dincolo de situaţia din regiune - chestiuni de ordin economic, în principal planuri comune în domeniul alimentar şi al fertilizanţilor.

''Alimente, fertilizanţi... Vor cumpăra. Deja cumpără. Ce-i drept, este mai complicat (din cauza sancţiunilor occidentale)... Vom găsi căi şi le vom vinde. Preţurile au crescut, dar nu din vina noastră'', a susţinut Lukanşenko, care i-a mulţumit lui Putin pentru că l-a invitat la reuniunea de la Soci.

Lukaşenko şi-a exprimat totodată convingerea că, la discuţiile pe care le va purta cu omologul rus, vor fi găsite ''toate soluţiile''. ''Cauza noastră este justă. Vom învinge! Nu avem altă soluţie!'', a declarat preşedintele belarus.

Lukaşenko a comentat cu Putin mobilizarea parţială a rezerviştilor în Rusia şi a bagatelizat importanţa faptului că tinerii fug în străinătate pentru a evita încorporarea.

''Rusia are resurse pentru a mobiliza 25 de milioane, aşa că 30.000 sau 50.000 n-au decât să fugă (...). Să fugă, căci se vor întoarce. Rămâne doar de stabilit ce-i de făcut cu ei'', a apreciat el.

Preşedintele belarus a adăugat că el nu şi-a făcut probleme atunci când, în 2020, mii de belaruşi au părăsit ţara după scrutinul prezidenţial, calificat drept fraudulos de opoziţie şi comunitatea internaţională.

''Majoritatea cer să-i primim înapoi'', a susţinut Lukaşenko.

Opinia Cititorului ( 5 )

  1. cand se aduna astia cred ca se consuma foarte multa tarie, de sa ajuns sa se incurajeze in felul asta unul pe altul, cat de curand o sai spanzure norodul de portile kremlinului

    Altul care nu a auzit ca respectul se castiga si nu se cere .

    Respect exista cand vorbim de Cehov, Dostoievski, Sostakovici, Rahmaninov, Gogol, Solohov, Tolstoi, Tiolkovski, Popov, Metcinikov, Bulahov, Ceaikovski, Lomonosov, Mendeleev, Pavlov si altii si nicidecum cand avem gropi comune, crime de razboi, agresiuni impotriva unor state independente si suverane ...

    1. Sa iti schimbi atitudinea, noile vremuri nu au treaba cu Cehov, Dostoievski, Sostakovici, Rahmaninov, Gogol, Solohov, Tolstoi, Tiolkovski, Popov, Metcinikov, Bulahov, Ceaikovski, Lomonosov, Mendeleev, Pavlov ci cu respectul pentru ala cu bata mai mare pe care il doare undeva de lege sau tratate si construieste noi realitati pe teren.

    respectul se castiga nu se impune.

    s c cret 

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb