Premierul rus Vladimir Putin l-a eliberat din funcţie pe şeful Agenţiei spaţiale ruse Roskosmos, Anatoli Perminov, criticat pentru eşecul în lansarea a trei sateliţi Glonass, relatează AFP.
Perminov, în vârstă de 65 de ani, a condus instituţia timp de 7 ani, iar în decretul semnat de Putin se arată că şeful agenţiei a atins vârsta limită pentru a ocupa o funcţie publică.
În locul său a fost numit prim-adjunctul ministrului apărării, Vladimir Popovkin.