Vladimir Putin, la Volgograd cu ''valiza nucleară''

M.C.
Politică / 3 februarie 2023

Vladimir Putin, la Volgograd cu ''valiza nucleară''

Preşedintele rus, Vladimir Putin, şi-a luat cu el "valiza nucleară" ieri, la Volgograd, în sud-vestul ţării, unde a participat la ceremoniile ocazionate de împlinirea a 80 de ani de la victoria armatei sovietice asupra forţelor naziste în bătălia de la Stalingrad, relatează publicaţia britanică The Mirror şi agenţia ucraineană de presă Unian, potrivit Agerpres.

Cei doi agenţi de securitate care l-au însoţit la ceremonia depunerii de flori la monumentul consacrat soldaţilor sovietici căzuţi în cursul bătăliei de la Stalingrad au fost văzuţi şi fotografiaţi cu două valize negre în mâini. Se presupune că unul ducea aşa-numita "valiză nucleară", iar cel de-al doilea, valiza cu un presupus scut pliabil pentru intervenţie în cazul unui posibil atac armat împotriva preşedintelui rus.

La Volgograd, Putin a fost văzut în limuzina sa blindată Aurus, într-un convoi format din 25 de vehicule, inclusiv o ambulanţă, şi sub o pază strictă.

Lunetişti au fost postaţi pentru a-l proteja pe preşedinte, iar guvernatorul local Andrei Bocearov a fost forţat să intre în carantină timp de nouă zile înainte de a se apropia de Putin.

Localnicii au primit ordin să îşi ia liber de la serviciu pentru fi ţinuţi departe de străzi, cu excepţia câtorva rezidenţi aleşi - care au trebuit de asemenea să treacă prin mai multe zile de carantină şi cărora li s-a interzis să se apropie de Putin.

Politicianul de opoziţie Boris Vişnevski l-a acuzat pe Putin că a folosit ceremoniile prilejuite de această dată istorică pentru a ţine un "discurs propagandistic" legat de războiul său din Ucraina, care a dus deja la moartea a mii de cetăţeni ruşi, potrivit The Mirror.

Potrivit lui Vişinevski, mesajul lui Putin a fost că "operaţiunea militară specială (formularea pe care o foloseşte pentru războiul declanşat de el împotriva Ucrainei - n.r.) ar trebui să fie asimilată Marelui Război pentru Apărarea Patriei (Al Doilea Război Mondial - n.r)" şi că "Occidentul a fost mereu împotriva noastră, inamicul nostru, nu un aliat". "Or, aceasta este o falsificare a istoriei", a spus el.

Au existat relatări că autorităţile locale au curăţat oraşul înainte de vizita lui Putin, câinii fără stăpân au fost îndepărtaţi de pe străzi, iar casele dărăpănate au fost dărâmate, pentru ca preşedintele rus să nu vadă sărăcia în care trăiesc oamenii aici, conform tabloidului britanic.

Preşedintele rus a ameninţat în mod repetat că ar putea recurge la arma nucleară în cursul războiului pe care l-a declanşat împotriva Ucrainei, notează Unian.

Chiar şi în discursul de joi, liderul rus a afirmat că răspunsul Rusiei la livrările de tancuri moderne occidentale Ucrainei "nu se va limita la utilizarea de blindate", făcând aluzie şi la puterea nucleară a ţării, cu care Moscova şi liderii săi s-au lăudat în mai multe rânduri, mai ales după ce conflictul din Ucraina s-a prelungit, comenta joi EFE.

În acelaşi timp, Putin a declarat în diferite ocazii, ultima oară la sfârşitul anului trecut, că Rusia 'în niciun caz' nu va fi prima care va recurge la armele nucleare, întrucât doctrina sa militară stipulează un astfel de atac doar sub formă de ripostă la un atac similar.

Opinia Cititorului ( 9 )

  1. Daca NATO este adversarul nu e de glumit,

    arma nucleara va fi folosit DACA SE AJUNGE la o confruntare DIRECTA,

    sa speram ca nu se va ajunge acolo 

    1. Să sperăm că se va ajunge acolo cât mai repede. Multora le vor sări marotele din cap. Piticii amenințători vor deveni pitici de grădină.

    "casele dărăpănate au fost dărâmate, pentru ca preşedintele rus să nu vadă sărăcia în care trăiesc oamenii aici" - tabloidele britanice devin din ce în ce mai penibile.

    Putin o ia pe panta actoriei.

    La ce ii trebuie valiza nucleara, valiza scut, masina blindata, ambulanta daca el e conducatorul macho si providential care salveaza rusii de occidentalii decadenti si corupti care au arme mult inferioare celor rusesti?

    Trebuia sa faca o baie de multime cu zeci de mii de oameni exaltati de fericire pentru sansa de a putea sa-l atinga si sa-l acopere cu flori mai ceva ca pe moaste. 

    1. Toti presedintii de tari posesoare de arsenal nuclear calatoresc cu “valiza” dupa ei. Si asta chiar fara un context sensibil, ca si cel de acum. Deci lasa propaganda la o parte, macar in acest caz. Si mai uita-te si la altceva decat la media mainstream, ca dauneaza grav sanatatii.

      Presa mainstream sau aia din adancurile netului nu au scris de valizele cu care s-au plimbat liderii occidentali in contextul asta sensibil ca aia nu sunt macho si n-au nici stofa de actori.

      Daca tot ai informatii pe surse, comitetul de primire cum a fost, niste homo sovieticus cu fete de ciocli sau un card vesel de stewardese asa, mai juvenile, cum ii plac tarului? 

    Putin prin ceace face vrea sa ramana pt posteriate. Pana atunci zele ii va sparge posteriorul

    1. Să înțelegem că amândoi vor întra în UE ca democrați lgbtuxyz :)

      Dar nu e clar care e pe care. 

      Răspunsul la toleranță este sinuciderea de mongoli? Pt. lgbt sunt omorâți atâția mongoli? Trebuie să fie un obiectiv mai înălțător de atât. :)

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb