VOCI A fost sau nu a fost ...

...o surpriză hotărârea Curţii Constituţionale, prin care s-au declarat neconstituţionale atât cererea de demitere a ministrului Justiţiei, Monica Macovei, ca urmare a adoptării în Senat a moţiunii simple iniţiate de PSD - PRM - PC şi susţinută la vot şi de un număr de parlamentari PNL, cât şi modificările aduse în Parlament Legii Referendumului, privind condiţiile în care poate fi suspendat preşedintele ţării? Pentru cei care au urmărit disputele înarmaţi cu o elementară cunoaştere a legislaţiei, rezultatul nu putea fi altul decât cel care a fost pronunţat, dovadă că juristul Emil Boc s-a declarat gata să-şi depună diploma de absolvent al Facultăţii de Drept în situaţia în care Curtea ar fi dat o altă decizie. Pentru cei care sunt deja victime ireversibile ale sindromului "România - ţara tuturor posibilităţilor", cuvântul inconfundabil al legii are mai puţină relevanţă, prioritară este tabăra alături de care se poziţionează un demnitar sau altul, ca atare faptul că mulţi dintre actualii judecători ai Curţii provin din rândul membrilor PSD sau al apropiaţilor domnului Ion Ilies­cu li s-a părut un motiv suficient de apăsat pentru ca încălcarea legilor să fie acceptate într-o blamabilă complicitate. Spre onoarea ei, Curtea Constituţională şi-a făcut datoria şi sentinţele sunt cele care sunt.

Sigur, în faţa unei asemenea situaţii, întrebarea care îţi vine imediat în minte nu poate să facă altceva decât să pună în discuţie calitatea profesională a "iluştrilor" jurişti înregimentaţi în PNL, PSD, PRM şi PC, care au cauţionat fără nicio rezervă iniţiativele politice ale liderilor partidelor din care fac parte şi i-au croit forma sub care au ajuns în dezbaterile publice. Să fie aceşti oameni atât de străini, de neştiutori de carte încât să-şi fi imaginat că argumentaţia juridică ar putea fi înlocuită printr-o înşiruire de acuze născute doar din frustrări şi resentimente şi că o instanţă de prestigiul Curţii Constituţionale se va lăsa pros­tită şi va înghiţi găluşca? Greu de crezut şi greu de acceptat o asemenea supoziţie. Jocul la cacealma se practică, cu siguranţă, în multe din conclavurile în care se întâlnesc frecvent oamenii noştri politici, dar în cazul de care vorbim nu aici avem să găsim cheia unor demersuri eşuate într-un mod ce nu mai permite niciun apel.

Pentru că, dacă din punct de vedere al justiţiei, calificativul "eşec" este singurul cu care pot fi notate atentatele puse la cale de cele patru partide adunate în "Patrulaterul negru", din punct de vedere al calculelor care, foarte probabil, au stat la baza demersurilor întreprinse, lucrurile trebuie abordate dintr-o altă perspectivă. Oricât ar părea de neverosimil, nu ezit să-mi afirm convingerea că, de fapt, niciunul dintre domnii Tăriceanu, Geoană, Vadim Tudor, Voiculescu nu au crezut vreo clipă într-o şansă reală de a trece cele două demersuri prin Curtea Constituţională. Ce a contat şi ce s-a urmărit a fost doar marcarea unei cote inedite, infinit mai agresive şi mai periculoase, în războiul în care cei patru sunt angajaţi împotriva preşedintelui Băsescu. De doi ani de zile, conflictul dintre cele două tabere nu a cunos­cut decât un curs ascendent, pe parcursul căruia, invariabil, câştigătorul nu a fost decât unul singur: Traian Băsescu. Atât PNL, dar şi PSD, PRM şi PC aveau nevoie ca de aer, în faţa unui electorat care se subţia într-un mod tot mai îngrijorător, de o "faptă de vitejie", de o probă a capacităţii lor de a acţiona împotriva celui pe care nu au precupeţit niciun efort sa-l prezinte ca pe o adevărată "piază rea" a României. Ce putea fi mai de dorit şi mai reconfortant decât imaginea, chiar temporară, a unui preşedinte suspendat, supus la toate şicanele imaginabile, atacat din toate părţile, lipsit de orice imunitate şi de orice posibilitate de a mai accesa într-o media controlată în proporţie de aproape 80% tocmai de cei cu care s-a angajat într-o luptă fără menajamente? A ne întreba despre corectitudinea sau despre moralitatea unor asemenea procedee înseamnă a ne asuma vina unor nepermise candori, mai important ar fi să observăm că sondajele de opinie cele mai recente au înregis­trat cu promptitudine felul în care spectatorul cel mai capricios din lume: electoratul a reacţionat la manevrele întreprinse şi, pentru prima dată în doi ani, preşedintele Băsescu s-a angajat pe o pantă sever descrescătoare. Sigur, se poate răspunde că lucrurile s-au redresat, că hotărârile Curţii au readus lucrurile pe cursul anterior. Adevărul e doar parţial de partea celor excesiv de optimişti, important e că s-a dovedit încă o dată cât de capricioasă şi, mai ales, cât de vulnerabilă este opinia publică. Ce a reuşit deocamdată coaliţia PNL-PSD-PRM-PC este să-şi dovedească o inedită capacitate de a răni un adversar ce părea aproape inexpugnabil. Departe de a ajunge chiar în dificultate, ripostând într-un mod impecabil, prin declanşarea procedurii pentru referendumul privind votul uninominal, preşedintele Băsescu nu mai poate face abstracţie în continuare de noua majoritate care a ajuns să controleze Parlamentul. Alături de cine sau, mai corect, susţinut de cine se angajează pe noul front e o întrebare la care va trebui să-şi ofere un răspuns convingător, într-un timp cât mai scurt.

NOTA REDACŢIEI

Autorul articolului, domnul Radu F. Alexandru, este membru PLD.