VOCI Ardeleanul şi girafa

MIHAI IORDACHE
Ziarul BURSA #Editorial / 7 mai 2014

Circula un banc, cum că un ardelean, văzând o girafă cu gâtul său lung de câţiva metri, ar fi zis: "aşa ceva nu se poate". Acum ardeleanul, care ar afla ce s-a întâmplat la AGA de la SIF5 Oltenia, ar fi avut aceeaşi reacţie: "aşa ceva nu se poate". Dar, cineva a hotărât: "ba se poate".

Ce a fost se ştie. SIF5 a propus cel mai mare dividend dintre toate cele cinci SIF-uri, anume 16 bani pe acţiune, în condiţiile în care SIF1 şi SIF4, conduse de către acelaşi om, Dragoş Bîlteanu, nu au dat dividend. SIF2 Moldova, care anul trecut a dat cel mai mare dividend, a repartizat de peste trei ori mai puţin, iar SIF3 Transilvania a majorat capitalul de două ori. Cel mai normal era ca toţi acţionarii SIF Oltenia să fie foarte mulţumiţi si să voteze 100%. Domnul Gheorghe Iaciu, care a tras tunul vieţii sale la SIF4, după ce şi-a vândut (cui oare ?), cu preţ dublu acţiunile şi a încasat de două ori într-un an dividende de la Gabriel Filimon, a crezut că mai dă o lovitură la SIF5 Oltenia. Îndemnat probabil din spate de către cineva, cu promisiuni de susţinere, a cerut în termen legal înscrierea pe ordinea de zi a repartizării unui dividend de 21 bani pe acţiune. A căzut în plasă şi s-a ales cu nimic. Pentru asta, toată lumea trebuie să mulţumească (sau să înjure) ASF. Astfel, a fost posibil ca SIF1 Banat Crişana să devină acţionar majoritar la SAI Muntenia şi să administreze astfel două SIF-uri. Apoi, ASF a permis cumpărarea încrucişată de acţiuni între SIF-uri. Această derogare permite o coalizare a capilor celor cinci SIF-uri să facă o singură politică. Dar mai permite ceva. Punerea la colţ a celui care nu se aliniază. Şi SIF5 nu s-a aliniat. În primul rând, nu a menţinut un imperiu de vasali, adică sute de societăţi comerciale în portofoliu, foste întreprinderi de stat pe care să le controleze şi să le oblige să deţină acţiuni ale SIF-ului patron şi prin care să controleze votul (vezi cazul Biofarm). În al doilea rând, nu a vândut BCR, fapt care a stârnit mânia BCR-Erste şi a lui Florin Pogonaru. În al treilea rând, şi-a constituit un portofoliu super valoros, pe care ceilalţi ori nu-l au, ori au mult prea puţin. În ultimul rând, nu a început să vândă acţiuni din portofoliul de valoare şi nu a folosit profitul pentru a cumpăra câte 5% la celelalte SIF-uri, pentru a intra în cartel. Totodată, împotriva legii şi a evidenţei, ASF a refuzat concertarea unui grup de acţionari grupaţi în jurul lui Florin Pogonaru. Toate acestea au permis celor care au regizat situaţia să împiedice votarea uneia sau a alteia dintre propunerile de dividend, astfel că niciuna dintre propuneri nu a fost aprobată, în condiţia unui cvorum de puţin peste 34% şi cu un control de cel puţin 20%. Spectacolul este departe de a se fi încheiat.

În plus, împotriva uzanţelor, ASF a dispus ca în 60 de zile să se convoace o adunare generală pentru alegeri pe locurile provizorii, deşi legea prevede ca validarea administratorilor cooptaţi sau alegerea altora, cu caracter definitiv să se facă la următoarea adunare generală ordinară, aşa cum s-a întâmplat de fiecare dată şi la toate SIF-urile.

Zvonurile sunt că AGA va fi un prilej bun de a se cere demiterea întregului consiliu de administraţie şi alegerea altuia nou care să cunoască dansul după melodia preferată. Şi oare aceasta nu vine cumva de la Bucureşti? O altă întrebare va fi ce se va propune pentru repartizarea profitului, pentru care nu există nicio decizie. Se va propune din nou un dividend sau se va propune trecerea profitului în fondul de investiţii (ghici de care?) Un lucru este cert. S-ar putea ca interesul acţionarilor de bună credinţă să dispară şi piaţa acţiunilor SIF să devină o piaţă pentru grupuri restrânse. Sau poate, investitrorii străini să strângă rândurile şi să preia controlul, instaurând cu adevărat un mod de administrare corporatistă.

NOTĂ: Domnul Mihai Iordache, colaborator al ziarului "BURSA", este jucător activ pe piaţa valorilor mobiliare. Orice sugestie de investiţie s-ar desprinde din articolele domniei sale trebuie considerată din acest punct de vedere.

Întreaga responsabilitate privind conţinutul articolului revine autorului.

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. SIF5 trebuie sa convoace AGA la solicitarea ASF. Nu o convoaca fiindca nu are numarul minim de administratori care sa decida convocarea AGA fiindca administratorul desemnat provizoriu si ulterior ales in AGA si nici celialti administratori provizorii nu au fost inca validati de catre ASF.

    Prin urmare, SIF5 functioneaza fara numarul minim de administratori prevazut in statut... ceea ce reprezinta un risc major atat pentru societate cat si pentru actionari. In plus, toate hotararile adoptate de CA in aceasta perioada sau hotararile adoptate de catre directori care trebuie aprobate de catre CA pot fi invalidate de catre CA-ul nou ales sau de catre orice parte interesata, ceea ce o sa ridice probleme majore in ceea ce priveste securitatea juridica a actelor incheiate de SIF5. 

    Este uimitor cum ASF se face ca nu observa situatia tulbure si aflata in deriva de la SIF5 si nu a numit inca un administrator special care sa asigure derularea activitatii societatii in conditii de legalitate. 

    Chiar daca prevedereas legala instituie obligatia ca CA-ul sa fie format din minim 3 administratori, prevederea statutara la care au aderat toti actionarii este ca CA-ul trebuie sa functioneze in prezenta a jumatate +1 din nr. membrilor statutari adica 7:2=3,5+1=4,5 rezulta ca CA-ul SIF5 functioneaza si poate adpta decizii valabile in prezenta a minim 5 administratori. 

    Administrator ii alesi nu-si pot indeplini atributiile pana la momentul avizarii lor de catre ASF. In concluzie, SIF% nu este administrat in acest moment. 

    Nici in cazul completatii CA cu noi membrii, acestia nu vor intra in functiune prea curand fiindca trebuie sa treaca prin procedura a avizare de la ASF astfel ca, este posibil ca aceasta perioada tulbure in administrarea SIF 5 sa se prelungeasca cu restul de zile care au mai ramas pana la implinirea termenului de 30 zile pentru convocarea AGA de la solicitarea ASF la care se adauga 30 zile pana la tinerea AGA la care se adauga 30 zile pentru publicarea hotararii in Monitorul Oficial + 15 zile pentru a se vedea daca hotararea este contestata si in final inca 30 zile pana la avizarea de catre ASF a noilor administratori. In final rezulta ca SIF5 nu o sa aiba un CA legal decat in cca.2-3 luni ceea ce reprezinta o perioada fff lunga si care poate genera consecinte nefaste asupra SIF 5 si a pietei de capital in general.

    In concluzie cred ca ASF trebuie sa se trezeasca si sa-si indeplineasca rolul stabilit de lege!!! 

    io am auzit ca ardeleanul ala era de prin Silistea-Gumesti....

    1. bILTEANU LA PUSHCARIE

    Asta inseamna Masoneria?

    Un nenorocit pateaza reputatia Masoneriei

    bILTEANU, stii sa construiesti catedrale sau stii sa produci doar (...) ?!? 

CITEŞTE ŞI

Citeşte toate articolele din Editorial

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb