VOCI Ce te protejează mai bine decât o dobândă fixă la credite? O dobândă variabilă mare!

Am citit amuzat sfatul BNR de a încerca să obţinem dobânzi fixe la creditele în lei. Poţi încerca să selectezi aşa ceva din oferta de credite de nevoi personale în lei, unde scadenţele sunt în jur de 5 ani. Dar să pretinzi să ţi se ofere o dobândă fixă pe 30 de ani e cam vânare de vânt. Există câteva bănci care dau dobânzi fixe la creditele ipotecare în lei pentru perioade limitate, de 3-7 ani - vezi ofertele de la BCR, Raiffeisen, Unicredit, Bancpost şi una singură care dă bani cu dobânda fixă pe toată perioada de creditare ipotecară - BRD (unde dobânda este însă de 6,9% pe an, care cam taie apetitul debitorilor având în vedere că este aproape dublă faţă de ce găsim în oferta creditelor Prima Casă).

Dacă oamenii de prin bănci sau instituţia de reglementare (BNR) care dau sfaturi clientelei bancare ar fi fost oneşti până la capăt, ar fi recomandat, din vreme în vreme, şi abstinenţa. Faptul că un credit are dobânda redusă se reflectă imediat în preţul casei, relaţia fiind una de proporţionalitate directă. Când politica de creditare este prea prietenoasă, este foarte posibil să ne aflăm deja în interiorul unei bule imobiliare. Şi ştim apoi ce urmează - recesiune, executări silite, credite neperformante, mai nou bail-in (poate şi ceva bail-out). De ce să nu stai în chirie, când piaţa monetară şi cea imobiliară îţi dau de ştire că sunt în bulă şi să nu amâni achiziţia, până când toată lumea va vorbi din nou de farmecul depozitelor la termen (unanim repudiate acum)? Evident, preţul creditelor va fi atunci mare, poate chiar greu accesibil. Păi, foarte bine, înseamnă că şi preţul caselor va fi foarte bun şi merită să te îndatorezi pe termen lung cu perspectiva de a scăpa mai repede de credit rambursându-l anticipat.

De fapt, situaţia ideală pentru a accepta un credit ipotecar este următoarea: costul creditului (dobânda) este mare, dar are tendinţe de scădere, iar cel al caselor este mic, dar are tendinţe de creştere. Unde şi când am mai văzut aşa ceva? Nici nu trebuie să vedem prea departe în timp, debutul Programului Prima Casă este cel mai bun reper. Piaţa creditului bancar era cam blocată, dobânzile mari, economia intrase în recesiune în 2009. Preţurile caselor începuseră să se corecteze abrupt, trend care urma să mai dureze încă 2-3 ani, aşa că cel mai bine au ieşit cei care s-au împrumutat în lei atunci (2011-2012). Preţurile apartamentelor vechi au crescut cu peste 50% de atunci, dobânzile bancare au mai scăzut, unii se pot gândi deja la rambursări anticipate pentru a nu mai fi martori la un nou chin pentru Robor. Tot ce trebuia făcut pentru a nu rata ocazia bună de atunci era să acţionezi în afara curentului principal. Nu e deloc uşor să fi "Gică Contra", să cumperi când puţini o fac şi să refuzi să intri în joc când toată lumea se grăbeşte într-o singură direcţie. Dar e singura soluţie pentru a nu te victimiza mai târziu. Să reţinem deci, pe viitor, că cel mai bun moment pentru a sta în chirie este când dobânzile la credite sunt incredibil de mici, la minim istoric dacă se poate. Iar la primul val mai mare de executări silite din partea băncilor ar fi cazul să ne gândim şi la achiziţii, fie ele şi pe datorie.