VOCI: CONFLICTUL RUSIA-UCRAINA "Actuala politică a Federaţiei Ruse vizează refacerea unei forme de asociere între statele fostei URSS"

Reporter: Ce impact vor avea sancţiunile UE-SUA împotriva Rusiei? Va impune Rusia Occidentului sancţiuni similare?

Dan Nicu: Este greu de crezut că liderii ruşi, în frunte cu Vladimir Putin, nu au estimat impactul eventualelor sancţiuni UE-SUA înainte să facă paşii pe care i-au făcut. Deşi există voci care afirmă că la Kremlin s-a mizat pe o acceptare tacită a implicării ruseşti în Ucraina şi că liderii ruşi nu se aşteptau la o reacţie robustă a Uniunii Europene şi a Statelor Unite ale Americii, cred, totuşi, că riscurile au fost estimate. Dacă Rusia îşi permite să meargă înainte cu anexarea Crimeei, este pentru că îşi poate permite acest lucru. De aceea, consider că, pe termen scurt şi mediu, sancţiunile UE şi SUA, aşa cum arată ele acum, nu vor avea efectul scontat în Occident. Să nu uităm că doar pentru 21 de oficiali ruşi, de rang nu foarte înalt, s-a luat măsura suspendării vizelor - din lista iniţială de peste 120 de nume. Nu mă aştept la sancţiuni economice dure în perioada imediat următoare, deoarece este greu de crezut că, în doar câteva săptămâni, va putea fi înlăturat efectul negativ al acestora asupra statelor din UE. Nu cred că Rusia va impune şi ea sancţiuni, deoarece cooperarea cu Occidentul, mai ales în aspectele economice, îi este indispensabilă. Cel mult, Rusia se va reorienta parţial către alţi parteneri mondiali. Ideea sancţiunilor este, adesea, considerată drept un procedeu mai puternic decât este în realitate, în absenţa altor instrumente aplicabile de constrângere. Cel mai mult se poate observa asta urmărind presa occidentală, în special cea americană.

Reporter: Consideraţi că noul Parlament European, de după alegerile din mai, va schimba politica UE faţă de Rusia?

Dan Nicu: O structură ca Parlamentul European, chiar dacă beneficiază de legitimitate populară în urma alegerilor europene (la care, apropo, în majoritatea statelor UE se prezintă mult mai puţini cetăţeni decât la alegerile naţionale), nu va fi în stare să determine conducerile politice ale statelor naţionale să-şi schimbe diametral atitudinea faţă de Rusia. Dacă există forţe care pot determina schimbarea politicilor şi a abordărilor comunitare în aspectul relaţiilor Rusia-UE, acestea sunt conducerile statelor-membre. De aceea, mă aştept la acţiuni concrete mai curând de la Consiliul European, structură care cuprinde şefii de state şi de guverne. Însă una este să lansezi de la nivelul Consiliului European declaraţii şi să impui sancţiuni demonstrative, fără prea mare impact, şi alta este să convingi conducerile statelor-membre precum Germania, Franţa, Italia, Marea Britanie să pună presiune pe Rusia prin acţiuni concrete. În situaţia în care comunităţile de afaceri din aceste state fac un lobby foarte puternic pentru a limita reacţia comunitară la declaraţii şi la câteva acţiuni de faţadă, cred că trebuie să ne aşteptăm la o continuare a actualei politici. Desigur, există deja paşi făcuţi şi acţiuni concrete (cum ar fi suspendarea discuţiilor cu privire la liberalizarea vizelor pentru cetăţenii ruşi), însă nu cred că acestea vor dura prea mult. Electoratul ţărilor mari ale UE (Germania, Franţa, Italia) nu are faţă de Rusia şi politica ei resentimentele pe care le au est-europenii. De aceea, o situaţie în care relaţiile ruso-europene au de suferit nu va fi tolerată prea mult. Va creşte presiunea pe liderii europeni, pentru a ajunge la un compromis cu Rusia, chiar cu preţul neafectării poziţiilor ruseşti în privinţa Ucrainei. Iar liderii europeni (orientaţi mai curând spre compromis decât spre confruntare) vor fi nevoiţi să dreagă busuiocul. În concluzie: chiar dacă vor exista schimbări de atitudine concretizate în înăsprirea abordării relaţiei UE-Rusia şi schimbarea anumitor politici de cooperare, acestea vor fi de suprafaţă şi nu vor putea dura prea mult. Primele semne se văd deja: conducerea Franţei a declarat că ar putea renunţa la a mai vinde Rusiei navele militare "Mistral" doar după ce Marea Britanie îşi rezolvă problema cu oligarhii ruşi de la Londra. Astfel, s-ar atinge o echitate în ceea ce priveşte atitudinea faţă de Rusia şi paşii de urmat. Asistăm, deci, la o plimbare a mingii dintr-o curte în alta. Ceea ce denotă faptul că, în situaţii de criză, în contextul sistemului de relaţii internaţionale construit după ultimul război mondial, vocile statelor-membre ale UE devin mult mai importante decât vocea Uniunii per ansamblu, care, chiar şi pe timp de "pace", este adesea destul de slabă. Şi, de cele mai multe ori, vocile statelor-membre nu reuşesc să formeze un cor, ci cântă pe note diferite.

Reporter: Cum se va modifica echilibrul de forţe din Marea Neagră? Îşi vor retrage cele două tabere marina de război din zonă?

Dan Nicu: Desigur, anexarea Crimeei la Federaţia Rusă va fortifica prezenţa acesteia la Marea Neagră, însă nu într-o măsură de natură să schimbe diametral raportul de forţe existent. Asta deoarece marina militară rusă, Flota Mării Negre, era oricum prezentă la Sevastopol şi în alte localităţi de pe coasta de sud a Crimeei, conform înţelegerilor cu Ucraina. Factorul major care va face diferenţa va fi înlăturarea elementelor marinei militare ucrainene din Crimeea. Marina de război a altor state cu ieşire la Marea Neagră (precum România şi Bulgaria) a efectuat un exerciţiu comun cu distrugătorul SUA "USS Truxtun", însă actualmente nu se află în proximitatea Crimeei şi nici nu cred că vor fi implicate în vreo acţiune. De aceea, nu se prevede vreo "retragere", în primul rând deoarece interesul Rusiei este să-şi menţină flota pe poziţiile pe care le ocupa şi înainte, în al doilea rând deoarece din cealaltă "tabără" nu e nimic de retras. O problemă interesantă, oricum, o va reprezenta chestiunea apelor teritoriale ale Crimeei. Nu cred că statele ale căror ape teritoriale se mărginesc cu cele ale Crimeei (România şi Turcia) le vor recunoaşte drept ape teritoriale ale Rusiei. Aici, pentru Rusia va mai apărea o problemă, deoarece prin eforturi comune ale Ucrainei şi ale celorlaltor două, avansarea controlului rus la graniţa maritimă cu România şi Turcia ar putea să nu le facă viaţa prea uşoară celor din marina militară sau civilă rusă. Din acest motiv, este de aşteptat o creştere a conflictualităţii în zonă.

Reporter: Ce se va întâmpla cu comerţul dintre Occident şi statele din BRICS favorabile Rusiei?

Dan Nicu: Când ne referim la BRICS, trebuie să înţelegem limitele acestei asociaţii. Gândit iniţial drept un grup al statelor cu economii emergente cu scopul de a fortifica şi dezvolta cooperarea dintre acestea, BRICS a înregistrat succese, dar şi eşecuri din cauza divergenţelor dintre unii membrii (de exemplu China şi India). Adevărul este că toate ţările din BRICS sunt suficient de intens conectate la comerţul cu SUA şi statele europene, încât să nu avem motive să ne aşteptăm la vreo scădere semnificativă a nivelului comerţului ca urmare a noului antagonism SUA&UE-Rusia. De asemenea, comentând modul în care aţi adresat întrebarea, rămâne de văzut în ce măsură toate ţările din BRICS îi sunt favorabile Rusiei. În problema Crimeei, China (ţara care a dorit şi îşi doreşte să preia frâiele în BRICS) s-a abţinut de la a avea o poziţie tranşantă. Nu cred că abţinerea ei în Consiliul de Securitate al ONU, de exemplu, trebuie interpretată neapărat ca o susţinere pentru Rusia. Mai curând, China vrea să stea la distanţă de această dispută.

Reporter: Care va fi situaţia României? Va avea de câştigat sau de pierdut? Dar după alegerile prezidenţiale din toamnă?

Dan Nicu: Dacă reduce semnificativ comerţul cu Federaţia Rusă, România va pierde, evident, pe termen scurt şi mediu. Însă pierderea nu ar fi de nesuportat şi de nedepăşit, existând posibilitatea reorientării către alte pieţe. În problema energetică, România este unica ţară din regiune care chiar poate găsi cu succes soluţii pentru a-şi compensa cele 20% din consumul propriu pe care le cumpără de la Gazprom pe timp de iarnă. De aceea, România nu este o ţară care să poată fi şantajată de Moscova după cum sunt şantajate alte ţări. Pe plan (geo)politic, România poate câştiga enorm, deoarece acum este momentul ca autorităţile române, prin diplomaţia română, să se manifeste din plin la nivel regional şi să contribuie la depăşirea acestei crize, într-un mod sau altul. Atenţia acordată de toată lumea crizei din Ucraina este, într-o oarecare măsură, şi una acordată vecinilor Ucrainei.

Reporter: Cum vedeţi situaţia din Transnistria? Mai are vreo şansă de a reveni în componenţa Republicii Moldova?

Dan Nicu: Cred că, în lumina ultimelor evenimente, este evident rolul Transnistriei de limitare a aspiraţiilor majorităţii cetăţenilor Republicii Moldova de apropiere de spaţiul românesc şi cel occidental. Transnistria este un teritoriu care funcţionează pe post de avanpost rusesc spre Balcani. Unica şansă a Transnistriei de a reveni în componenţa Republicii Moldova va fi atunci când la Chişinău se va adopta soluţia unei federalizări care să discrimineze pozitiv Tiraspolul şi să-i ofere pârghii pentru a bloca orice decizie de politică externă a Chişinăului. Acesta, de altfel, este şi scopul Rusiei: ca, prin intermediul Transnistriei, să "pescuiască" toată Republica Moldova. A mai făcut-o de trei ori. Cel mai recent, a încercat acest lucru în 2003, când a fost pe punctul de a fi semnat Planul Kozak, de federalizare a Republicii Moldova. Anterior, Rusia avusese o tentativă în 1992, când războiul moldo-rus a cauzat la Chişinău schimbarea prim-ministrului Muravschi cu un pro-rus convins, Andrei Sangheli. Doi ani mai târziu, fortificarea grupărilor politice pro-ruse şi preluarea deplină a puterii de către acestea la alegeri au pecetluit şansa europeană şi românească a Republicii Moldova pentru mulţi ani înainte. Nu în ultimul rând, prima încercare de anexare a Republicii Moldova de Rusia a avut loc în 1940, când "reunificarea poporului moldovenesc sovietic" a servit URSS drept justificare în faţa comunităţii internaţionale pentru invadarea României la 28 iunie-3 iulie şi deschiderea celui de-Al Doilea Război Mondial pentru România. Gurile rele spun că preşedintele din 2003, Vladimir Voronin, ar fi primit un telefon direct de la Casa Albă, în care era somat să nu semneze memorandumul, deoarece am fi asistat la extinderea de facto a autorităţii ruse până la Prut. Mai ales în situaţia în care, prin anexarea Crimeei, Rusia vine mai aproape de Republica Moldova şi România, devine tot mai greu de crezut că restabilirea controlului asupra Transnistriei s-ar putea face conform dorinţelor Chişinăului şi în conformitate cu viziunea acestuia. Mai plauzibil e un scenariu în care Republica Moldova este presată să accepte condiţiile ruseşti pentru "reunificare", condiţii care ar ancora-o definitiv şi irevocabil în proiectul "vamal" şi "eurasiatic" al Moscovei. Acesta este şi motivul pentru care Rusia nu s-a grăbit niciodată să recunoască "independenţa" Transnistriei: are nevoie de ea exact acolo unde este, ţinând Chişinăul în şah continuu.

Reporter: Ce şanse acordaţi unirii dintre Republica Moldova şi România? Dar dintre România, Bucovina de Nord şi Sudul Basarabiei?

Dan Nicu: Unirea dintre Republica Moldova şi România este un subiect care, în ultimii ani, a căpătat o importanţă tot mai mare, atât în cadrul societăţii, cât şi în discursul anumitor politicieni. Numărul susţinătorilor acesteia creşte, şi este de presupus că în nişte ani se va putea pune problema, în mod serios, în parlamentele şi guvernele celor două state româneşti. Sunt mai curând optimist în legătură cu şansele de reuşită. Însă toate aceste progrese şi şanse vor fi ratate dacă nu se iniţiază măsuri de convingere a întregii populaţii a Republicii Moldova în legătură cu necesitatea reunificării.

În legătură cu teritoriile româneşti numite mai sus care se află astăzi în componenţa Ucrainei, statul român a renunţat la revendicările sale în 1997, odată cu semnarea tratatului bilateral româno-ucrainean şi a recunoaşterii frontierei. Anterior, de la 1 decembrie 1991, fusese în vigoare o hotărâre a Guvernului României, prin care suveranitatea ucraineană asupra teritoriilor româneşti nu era recunoscută. Unicul mod prin care Bucureştii pot revendica teritoriile româneşti din componenţa Ucrainei este să dezavueze recunoaşterea acordată graniţei actuale româno-ucrainene pe segmentul bucovinean şi sud-basarabean prin tratatul din 1997. Însă, cum România este membră a UE şi a NATO, este foarte greu de crezut că asta se va putea întâmpla vreodată. Aşa că şansele de a recupera acele teritorii sunt foarte reduse.

Reporter: Ce părere aveţi despre faptul că, în Postul Paştelui, Ucraina, ţară ortodoxă, a fost ţinta unei crize militare din partea unor trupe care au arborat steagul Rusiei, în condiţiile în care Rusia se erijează în polul mondial al ortodoxiei?

Dan Nicu: Probabil leadership-ul Federaţiei Ruse, în frunte cu Putin, consideră că "reunificarea" cu Crimeea este un eveniment mult mai important din istoria Rusiei decât un oarecare Post al Paştelui, de aceea a decis să treacă la acţiune. În afară de asta, nu cred că vreunul dintre cei din clasa politică a Moscovei s-au gândit serios la legătura dintre Post şi Pace. Asta demonstrează incapacitatea Rusiei de a fi ceea ce se pretinde: polul mondial al ortodoxiei.

Reporter: În fond, Vladimir Putin urmăreşte refacerea URSS sau a Imperiului Ţarist?

Dan Nicu: Având în vedere declaraţiile lui Putin, precum că destrămarea URSS a fost cea mai mare catastrofă geopolitică a secolului XX, este de presupus că actuala politică a Federaţiei Ruse, în special construirea Uniunii Vamale şi preconizata Uniune Eurasiatică, vizează refacerea unei forme de asociere între statele fostei URSS, formă de asociere dominată de Federaţia Rusă. Desigur, în procesul realizării acestei construcţii, se folosesc şi elemente identitare dinainte de 1917, legate de ideea imperială rusă. Însă nu trebuie să uităm că URSS însăşi s-a comportat atât în interior, cât şi în exterior ca o continuatoare a Imperiului Rus, şi a fost percepută ca atare în întreaga lume. Iar Rusia de astăzi este continuatoarea declarată (şi recunoscută juridic) a Uniunii Sovietice, ceea ce ne îndreptăţeşte să credem că o dihotomie între ideea imperială rusă şi cea a URSS nu este justificată. Putem vorbi, mai curând, de un nou avatar, "federalist" şi "contractual", al imperialismului rus.