VOCI Farsa declaraţiilor de avere

Fac parte dintre persoanele care nu se preocupă de ce avere au ceilalţi şi nici cum au dobîndit-o. Preocuparea mea este să fac ce se poate şi ce este legal pentru a trăi cît mai bine şi dacă se poate să las ceva urmaşilor.

Presa ne agresează în ultima vreme cu chestiunea declaraţiilor de avere ale parlamentarilor, miniştrilor şi ale altor funcţionari publici, care au obligaţia legală de a face astfel de declaraţii, la intrarea şi ieşirea din respectiva funcţie.

Mi-am dat seama că cel puţin pentru unii, acestea sînt făcute la băşcălie, ca să nu folosesc cuvinte mai dure.

Cu un an sau doi în urmă, un ziar dădea un extras din declaraţia de avere a lui Adrian Năstase, care, la colecţia de artă, declara că are tablouri colecţionate înainte de 1990 cu valoare de sub 13.000 lei comunişti. Or, eu personal am văzut nenumărate tablouri de mari maeştri, Grigorescu, Tonitza, Pallady, Petraşcu, Baba, la expoziţii retrospective, pe a căror etichetă era trecut: Colecţia Adrian Năstase. Şi erau cu adevărat capodopere ale maeştrilor.

Valoarea trecută de Năstase la mişto nu putea fi nici la valoarea preţurilor de la talciocul anilor "50, cînd talciocul era în groapa din Colentina. Căci întîmplător o mătuşă locuia pe o stradă adiacentă şi am vizitat de multe ori Talciocul. L-am mai vizitat şi în anii "60 cînd se mutase în Dudeşti.

Galeria Hanul cu Tei este în apropierea căminului studenţesc din Gabroveni în care am stat doi ani cînd eram student şi de asemenea cunosc care erau preţurile. Ultima vizită am făcut-o săptămîna trecută, pentru a vedea ce se mai găseşte şi ce schimbări a făcut Ilie Dumitrescu.

Aşa că nici în glumă nu putea fi luată în serios declaraţia lui Adrian Năstase. Despre case şi vile, ce să mai vorbesc. În toate declaraţiile care au ajuns la presă, în locul valorii de procurare, care ar fi trebuit să fie în concordanţă cu piaţa, era trecută valoarea de impozitare, fapt care m-a făcut să declar că i-aş da şi eu dublu lui Adrian Năstase, ca să-mi dea casa din Zambaccian.

Asemenea simpaticului bărbos de la grupul Divertis, domnul Hrebenciuc şi-a declarat un teren pe care nu-l avea (cu acte) la început de mandat, căci la sfîrşit trebuia să-l aibă, nu-i aşa? Justificarea că avea o opţiune de cumpărare de secolul trecut la care a renunţat s-o creadă mutul.

În schimb, cinstitul Geoană, cel care a adunat din economii la o bursă la Paris 200.000 dolari, declaraţie pe care nici el nu o crede, cumpără cu acte 8.000 mp teren la Doi Cocoşi, nu trece terenul în declaraţie, după scandalul mătuşa Tamara şi cînd este prins cu mîţa în sac, vine cu o ciornă de mînă, cum că tranzacţia s-a anulat, act pe care toţi specialiştii l-au declarat nul de drept, nefiind înregistrat.

Dar ce m-a făcut să sar din papuci este declaraţia de avere a familiei Mitrea, publicată de un ziar miercuri, 9 februarie, cu inspiratul titlu: Muzeul Miron @ Manuela.

La rubrica bijuterii, am numărat 143 piese, dacă facem abstracţie de faptul că sînt 30 perechi de cercei şi 3 perechi butoni, care evident sînt în dublu exemplar. Probabil ca să fie mai acoperitor, este dat şi anul de procurare, dar preţurile nu sînt în nici un caz corecte.

Dacă luăm o poziţie- 7 broşe- 1982 - 1990, valoare 10.000.000 lei, este evident că se vrea o valoare actualizată. Căci cu 10 milioane comuniste luai kilograme. Dacă aceste preţuri se vor actuale, atunci de asemenea pot cita exemple de preţuri incorecte.

Dacă familia Mitrea crede că greşesc, atunci îi fac o ofertă publică. Îi ofer cu martori şi cu act notarial triplul valorii de 474.300.000 lei vechi pentru toată lista. Pe deasupra mă angajez să le ofer gratuit din ce cumpăr, un inel, o brăţară, o pereche cercei, una de butoni, un ac de cravată un lănţişor şi un pandantiv, ca să nu sufere madam pînă îşi cumpără de trei ori mai multe cu banii de la mine.

Cît despre tablouri, deşi nu are lucrări de maeştri, cu excepţia Veneţiei de Corneliu Baba şi Iarna pe uliţă de Gheaţă (asta dacă nu este vorba despre Dimitrie Gheaţă, care nu este acelaşi cu Dumitru, cel reprezentat cu brio la Muzeul Naţional), un Mutzner cu un titlu promiţător, un desen de Iser, unul de Francisc Şirato şi un Theodorescu Sion, cuprinde destui maeştri minori, Verona, Artachino, Nina Dona Delavrancea, care chiar îmi place, Kimon Loghi şi alţii, pomeniţi de către Tudor Octavian în albumul "Pictori români uitaţi", precum şi contemporani, dintre care se remarcă Piliuţă şi o bogată colecţie Viorel Mărginean, ale cărui "Ierni la Cenade", dar şi flori sînt de-a dreptul încîn-tătoare. Sînt sigur că familia are destul bun gust să nu fi luat tablourile dintre cele expuse în stradă pe Covaci sau Smîrdan. De aceea şi în acest caz, în cea mai mare parte preţurile nu sînt reale sau actualizate.

Cum spuneam, am văzut cîteva consignaţii săptămîna trecută şi nici măcar lucrări de amator de gang sau de cucoane de pension nu pot fi luate sub 5 milioane, iar ramele, nu aflate în cea mai bună stare, costă între 2,5 şi 15 milioane.

Nu ştiu dacă ne potrivim la gusturi şi nici nu am unde le pune pe toate, dar tot aş găsi vreo zece pentru care să dau dublul valorii declarate, fără să-mi pară rău.

Ce vreau să spun? Dacă am dat o lege, ar trebui ca măcar cei care au făcut-o să o ia în serios. Altfel ce pretenţii să avem de la ceilalţi, care nu au citit niciodată în viaţa lor o lege.