VOCI Întâlnire ratată

Întâlnirea dintre cetăţeni şi Europa nu a mai avut loc. Şi nici nu putea să aibă. Căci partidele, de aici sau din oricare din celelalte 26 de state membre ale UE, au promovat un discurs politic îngust, lipsit de coerenţă, străin de aşteptările electoratului şi incapabil să convingă. În locul marilor teme am asistat la exhibarea micilor teme naţionale şi a egoismului tribal. Iar faptul că Europa nu pasionează de loc electoratul, în plină criză economică şi doar la cinci ani de la cea mai mare lărgire din istoria sa, pune serioase semne de întrebare în legătură cu legitimitatea europenizării. Oare chiar vor partidele să distrugă Europa? Ori, hipnotizaţi de formula campaniilor negative, pur şi simplu nu mai pot construi campanii de comunicare, ceea ce se observă cel mai bine atunci când tema nu poate fi manipulată după metodele tradiţionale ale propagandei şi simplificării excesive. Şi când, de fapt, campania electorală pentru europene nici nu a avut loc, cum altfel ar fi putut apărea Europa, dacă nu drept ţapul ispăşitor ideal al tuturor politicienilor lipsiţi de vocaţie. Adică aşa cum o doresc inter-guvernamentaliştii şi ultra-conservatorii suveranişti: mult prea îndepărtată, abstractă, greu de înţeles, birocratică, scăpată de sub control. Prezenţa redusă la vot va delegitima în mare măsură Parlamentul european, iar guvernele naţionale vor continua să fie prima vioară. Dar cu ce risc?

Şi dacă în întreaga Europă a câştigat absenteismul, de acest fapt au profitat în special extremiştii, fie că este partidele xenofobe sau antieuropene, precum în Olanda sau Marea Britanie, fie că este vorba de retorica naţionalistă a extremiştilor camuflaţi în aşa-zisele mari partide. Dacă până şi într-un stat în care votul este obligatori, precum Cipru, prezenţa la urne a scăzut la 59% (în 2004 fuseseră prezenţi la urne 72% dintre ciprioţi), legitimitatea întregului scrutin va fi pusă la îndoială.

Sigur, se poate spune că Europa nu creează pasiuni. Dar cum explicăm totuşi de ce prezenţa la vot nu a fost la fel de mică şi la referendumurile pentru Constituţia europeană din 2005 sau la cel irlandez pentru Tratatul de la Lisabona în 2008. Poate pentru că în cazul campaniilor negative e mult mai uşor de manipulat un electorat prea puţin informat?

Regretele ipocrite ale politicienilor în privinţa absenteismului nu pot să mai înşele. Partidele politice au fost reprezentate peste tot în Europa de lideri care de cel mai multe ori, nu aveau decât cunoştinţe sumare despre procedurile europene. Dar şi prin acest procedeu se sugera aceIaşi obsesie: doar politica naţională are importanţă.

Dacă acest scrutin a fost naţionalizat peste tot în Europa, în ţările în care există o puternică personalizare a vieţii politice, precum în Franţa, Italia sau România, situaţia a fost cu atât mai gravă. Oricum, peste tot se poate detecta puternica rezistenţă a clasei politice la europenizare. În aceste condiţii, nu este de loc surprinzător faptul că doar partidele anti-europene au părut motivate de teme europene, chiar dacă pentru acestea Europa este problema, iar nu soluţia.