Preşedintele fondator al PC, vicepreşedintele Senatului, Dan Voiculescu, a declarat, ieri, în cadrul unei întâlniri cu membrii organizaţiei Bucureşti a partidului că, instituţiile cele mai importante din conducerea Guvernului, Secretariatul General şi Corpul de Control al primului-ministru sunt "conduse direct de către oamenii afaceriştilor Cocoş şi Paszkany".
"Doamna Daniela Andreescu, actual Secretar General al Guvernului, a fost mâna dreaptă a familiei Cocoş în afacerea analizelor medicale pentru românii care plecau la muncă în Europa, în timp ce Sorin Alăzăroaie, şeful corpului de control al primului-ministru, a fost avocatul firmei Trigranit, o importantă afacere imobiliară a lui Arpad Paszkany", a explicat Dan Voiculescu, conform unui comunicat al PC, remis redacţiei.
Preşedintele fondator al PC consideră că "dacă în România, Departamentul Naţional Anticorupţie ar funcţiona într-adevăr", s-ar putea observa "care sunt consecinţele faptului că Traian Băsescu a predat lui Cocoş şi lui Paszkany cheile Guvernului".
1. se rescrie jurnalismul
(mesaj trimis de Georgia în data de 15.09.2009, 13:56)
bag seama ca in presa s-a adoptat o noua regula: nu ne mai trebuie dovezi, daca o afirmatie este impotriva lui basescu, o publicam negresit!