Volodimir Zelenski îi cere Europei mai mult sprijin împotriva Rusiei

F.D.
Internaţional / 5 octombrie 2023

Volodimir Zelenski îi cere Europei mai mult sprijin împotriva Rusiei

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski le-a transmis celor peste 40 de lideri europeni reuniţi joi în oraşul spaniol Granada că este încrezător în continuarea sprijinului SUA pentru ţara sa şi a cerut asistenţă şi arme suplimentare pentru Ucraina în lupta acesteia contra agresorilor ruşi, relatează Agerpres.

Într-un discurs emoţionant, Zelenski a spus că elevii din Harkov (estul Ucrainei) învaţă de la distanţă sau participă la cursuri organizate în staţii de metrou de teama bombardamentelor ruse.

''Atât timp cât nu există un sistem de apărare aeriană deplin eficient, copiii nu pot merge în şcoli'', a declarat liderul ucrainean în faţa participanţilor la al treilea summit al Comunităţii Politice Europene, găzduit de Granada.

El şi-a exprimat încrederea în continuarea sprijinului Statelor Unite pentru Kiev, în pofida a ceea ce el a numit ''furtuna politică'' recentă de la Washington, unde liderul republican al Camerei Reprezentanţilor, Kevin McCarthy, a fost demis din funcţie marţi din cauza unei revolte a aleşilor din aripa dreaptă a propriului său partid care s-au opus deblocării acestor fonduri pentru Ucraina.

''Am încredere în America. Ei sunt un popor puternic cu instituţii solide şi o democraţie solidă'', a spus şeful statului ucrainean.

Volodimir Zelenski a subliniat că nu trebuie să i se permită liderului rus Vladimir Putin să-şi întărească armata, în caz contrar existând riscul ca Rusia să atace şi dincolo de Ucraina până în 2028.

''Să lăsăm să fie o ruină doar ambiţiile lui Putin, nu ţările noastre, nu oraşele noastre. Copiii din fiecare ţară merită să fie în siguranţă. Oriunde în ţară, nu numai în metrou, nu numai în adăposturile subterane, ci oriunde. Trebuie să facem posibil acest lucru. Trebuie să ne asigurăm că Ucraina câştigă'', a accentuat preşedintele ucrainean.

Pentru prima dată preşedintele american Joe Biden a sugerat miercuri că actuala criză politică de la Washington ar putea ameninţa ajutorul american pentru Ucraina. Congresul american, format din Senat cu majoritate democrată şi Camera Reprezentanţilor controlată de republicani, are la dispoziţie aproximativ o lună şi jumătate pentru a adopta un buget anual ce trebuie să includă noi fonduri din care Casa Albă să finanţeze sprijinul destinat Kievului.

Preşedinţia americană estimează la 24 de miliarde de dolari suma necesară pentru a continua sprijinirea efortului de război ucrainean.

Fără a repeta asigurările obişnuite, conform cărora SUA vor continua să susţină Kievul "atât timp cât va fi necesar", preşedintele american a subliniat, în schimb, că este "în interesul (SUA) ca "Ucraina să reuşească" în faţa invaziei Rusiei. "Este extrem de important pentru SUA şi aliaţii noştri să ne respectăm promisiunile", a repetat Joe Biden, conştient de riscul oboselii, nu numai în Congres, ci, în general, în rândul opiniei publice americane.

Preşedintele democrat nu a dorit să spună cât timp ar putea SUA să continue să furnizeze asistenţă militară şi financiară dacă Congresul nu va adopta noi fonduri. El a indicat doar că Washingtonul are mijloacele pentru a finanţa "următoarea tranşă" de ajutor şi a sugerat că există "alte modalităţi" de a găsi fonduri, fără a oferi detalii suplimentare.

Opinia Cititorului ( 6 )

  1. Borrell seful la externe al UE azi a precizat ;

    Europa nu poate finanta conflictul din Ucraina daca USA reduce ajutoarele, 

    atat in bani cat si in arme,dupa ce Congresul American a suspendat ajutoarele, 

    catre actorasul planetar

    The Nation, ziarul american, afirma ca nevasta lui Zelenski a facut

    cumparaturi la magazinele din New York in valoare de 1,1 milion $, 

    cand sotul cerea alti bani de la Biden ptr. lupta impotriva rusilor, 

    ce misto sa fii sotie de erou planetar finantat de 30 tari NATO

    Stați sa vina iarna sa vedem dacă ne mai arde de finanțări!

    Mascariciul de Zelenschi s a învățat sa cerseasca bani pentru un război care nu este al UE .. Gata cu ajutoarele și pomana a venit timpul ca Ukraina sa se descurce singura in războiul cu Russia …. Așa războiul se termina rapid ….

    1. Sau ne bagam si noi cu NATO cu tot, si se termina si mai rapid, si mai profitabil si mai democratic!

      Vad ca doresti un razboi nuclear,

      probabil esti nefericit si speri sa fie mai bine pe lumea cealalta 

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb