VOLODIMIR ZELENSKI: "Războiul distructiv al Rusiei trebuie şi poate fi oprit"

V.G.
Internaţional / 15 noiembrie 2022

"Războiul distructiv al Rusiei trebuie şi poate fi oprit"

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski le-a cerut astăzi liderilor G20, reuniţi în Indonezia, să-şi depăşească divizările şi să devină "co-creatori ai păcii" pentru a pune capăt războiului distructiv dus de Rusia, împotriva căreia ţările occidentale încearcă să-şi sporească presiunea, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Cea mai importantă reuniune a liderilor mondiali de la începerea pandemiei s-a deschis în absenţa preşedintelui rus Vladimir Putin, la Nusa Dua, pe insula indoneziană Bali.

Acesta este primul summit care se desfăşoară după aproape nouă luni de la declanşarea unui război sângeros cu consecinţe economice grave pentru planetă şi o ameninţare nucleară ce planează asupra lumii.

Revenit de la Herson, oraş din sudul Ucrainei care tocmai a fost recucerit de armata sa, Volodimir Zelenski a fost unul dintre primii lideri care s-a exprimat prin videoconferinţă în faţa a ceea ce el a numit "G19", excluzând Rusia.

În sală se afla totuşi prezent şeful diplomaţiei ruse Serghei Lavrov, prin care Vladimir Putin este reprezentat.

"Sunt convins că acum este momentul când războiul distructiv al Rusiei trebuie şi poate fi oprit", a declarat preşedintele ucrainean.

"El trebuie şi poate fi oprit", a afirmat Zelenski, subliniind că "fiecare zi de întârziere înseamnă noi ucraineni morţi, noi ameninţări la adresa lumii şi o creştere nebunească a pierderilor din cauza continuării agresiunii ruse - pierderi pentru întreaga lume".

El şi-a detaliat planul pentru a restabili pace şi a "salva mii de vieţi": să nu se aibă încredere în Rusia, să nu se tolereze "nicio scuză pentru şantajul nuclear în faţa ameninţărilor nebuneşti ale Moscovei şi să se realizeze un schimb total de prizonieri".

Preşedintele ucrainean a subliniat că războiul Rusiei trebuie să se încheie într-un mod just, în baza Cartei ONU şi a dreptului internaţional, şi nu "oricum", potrivit Ukrinform, care detaliază planul în zece puncte prezentat de Volodimir Zelenski:

1) Securitate nucleară - Rusia trebuie să-şi retragă imediat trupele de la centrala nucleară din Zaporojie, care să fie plasată sub controlul AIEA şi al personalului ucrainean;

2) Securitate alimentară: Prelungirea acordului privind exportul de cereale ucrainene şi extinderea acestuia pentru ca nave cu alimente să poată pleca şi din porturile din Nikolaev şi Olvia. De asemenea, Ucraina solicită tuturor ţărilor să se alăture iniţiativei Grain From Ukraine - asistenţă alimentară pentru cei mai săraci. Prima nava Nord Vind urmează să plece în Etiopia cu 27.000 de tone de grâu;

3) Securitate energetică. Zelenski a cerut accelerarea furnizării de sisteme de apărare antiaeriană şi de apărare antirachetă pentru ca Ucraina să se poată apăra împotriva noilor atacuri ruseşti asupra infrastructurii energetice. Kievul propune trimiterea unei misiuni ONU pentru inspectarea infrastructurii energetice critice a Ucrainei în vederea evaluării daunelor şi a nevoilor de reconstrucţie şi pentru a preveni distrugerea lor în continuare. Volodimir Zelenski a cerut, de asemenea, o limitare a preţului la resursele energetice ruseşti.

4) Eliberarea tuturor prizonierilor şi a celor deportaţi în Rusia. Ucraina propune eliberarea prizonierilor după formula "toţi pentru toţi";

5) Punerea în aplicare a Cartei ONU şi restabilirea integrităţii teritoriale a Ucrainei şi a ordinii mondiale;

6) Retragerea trupelor ruse şi încetarea ostilităţilor. Rusia trebuie să-şi retragă toate trupele şi formaţiunile armate de pe teritoriul Ucrainei, iar Kievul să poată prelua controlul asupra tuturor secţiunilor graniţei sale de stat cu Federaţia Rusă.

7) Justiţie. Întreaga lume trebuie să recunoască un tribunal special instituit pentru crima de agresiune rusă împotriva Ucrainei şi crearea unui mecanism internaţional care să compenseze toate pierderile cauzate de război;

8) Ecocid, nevoia de protecţie imediată a naturii. Ucraina are nevoie de ajutor pentru deminare, fonduri şi tehnologii pentru restabilirea instalaţiilor de tratare a apei;

9) Prevenirea escaladării. Ucraina are nevoie de garanţii de securitate, proiectul lor Kyiv Security Compact fiind deja prezentat de Kiev.

10) Stabilirea sfârşitului războiului. "Când toate măsurile antirăzboi vor fi implementate, când securitatea şi justiţia vor începe să fie restabilite, părţile trebuie să semneze un document care să stabilească sfârşitul războiului", a spus Zelenski.

Referitor la acordul privind exportul de cereale, negociat în iulie, sub egida ONU şi a Turciei, care a permis livrarea a circa 10 milioane tone de cereale şi care expiră vineri, Moscova lasă să planeze incertitudinea asupra intenţiilor sale, amplificând temerile ONU cu privire la o posibilă foamete în unele regiuni ale planetei.

Invazia rusă în Ucraina ca atare nu figurează pe agenda oficială a G20, dar aceasta domină reuniunea, atât timp cât ea îngrijorează şi adânceşte diviziunile între ţările occidentale care susţin Kievul şi altele, cu China în frunte, ce refuză să condamne Moscova.

Gazdă a evenimentului, preşedintele indonezian Joko Widodo a lansat un apel în discursul său în deschiderea summitului de a se pune capăt războiului: "Nu trebuie să divizăm lumea în mai multe tabere. Nu trebuie să lăsăm lume să alunece într-un nou Război rece".

Semn al fracturilor din cadrul G20, club al marilor economii mondiale creat la origine pentru a se pune de acord asupra problemelor financiare, gazda summitului, Indonezia, avertizase că nu trebuie să se aştepte la tradiţionalul comunicat comun, în care fiecare virgulă face obiectul unor intense tratative pentru a nu supăra pe nimeni.

Dar un acord a fost obţinut ieri seara asupra unui text comun la nivel de negociatori, a indicat preşedintele Consiliului European, Charles Michel.

Potrivit unei surse occidentale, documentul va califica invazia rusă în Ucraina drept "război", termen respins totuşi de Moscova care vorbeşte de o "operaţiune specială" ce ar viza "denazificarea" Ucrainei. Dar textul va lăsa la latitudinea fiecărei ţări să-şi exprime poziţia.

"Cred că veţi vedea că cea mai mare parte a membrilor G20 vor spune clar că ei condamnă războiul Rusiei în Ucraina şi că ei văd Rusia drept cauză principală a suferinţelor economice şi umanitare imense în lume", a indicat un înalt responsabil american sub acoperirea anonimatului

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. Pt circar, "the show must go on"!

    1. Circaru isi apara tara, tu pentru cine chibitezi?

      Tu de unde postezi: de la linia de propaganda vestica sau de la linia erotica?

      ai lamurit-o, trol rusesc

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb