Volodimir Zelenski: "Ucraina nu are nicio legătură cu sabotajul asupra conductelor Nord Stream, este o dezinformare"

G.D.
Internaţional / 10 martie 2023

Volodimir Zelenski: "Ucraina nu are nicio legătură cu sabotajul asupra conductelor Nord Stream, este o dezinformare"

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a negat astăzi orice legătură a ţării sale cu exploziile care au avariat anul trecut în septembrie gazoductele Nord Stream, după ce publicaţia americană New York Times şi cea germană Spiegel au scris, invocând ceea ce au susţinut a fi noi date ale serviciilor de informaţii ale SUA, că un "grup pro-ucrainean" ar fi autorul sabotajului, notează Agerpres.

"Nu avem nimic de-a face cu asta", a răspuns Zelenski, potrivit agenţiei EFE, unei întrebări ce i-a fost adresată pe acest subiect la o conferinţă de presă comună la Kiev cu şefa guvernului finlandez, Sanna Marin.

Mai mult, Zelenski a semnalat că apariţia unor asemenea "dezinformări" ar putea avea drept scop "încetinirea ajutorului oferit Ucrainei" de statele occidentale în războiul pornit de Rusia.

"Cred că este foarte periculos ca unele mass-media independente, pentru care am avut mereu un mare respect, să facă astfel de paşi", a deplâns preşedintele ucrainean. "Cred că este o greşeală, şi ea serveşte doar Federaţiei Ruse" sau unor "grupuri economice care sunt interesate să nu se adopte sancţiuni puternice" împotriva Rusiei, şi-a continuat Zelenski raţionamentul. El nu a precizat la ce grupuri se referă, menţionând doar că acestea sunt cele care ar putea fi afectate de sancţiuni şi "pot fi de asemenea în afara teritoriului Rusiei".

Nici Moscova nu consideră plauzibilă teoria vehiculată de New York Times şi Spiegel. "Evident că este o intoxicare coordonată în media", a declarat miercuri purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, care a estimat că numai un actor statal ar avea posibilitatea de a executa o operaţiune de sabotaj asupra unor conducte submarine.

La rândul său, fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev a calificat drept "propagandă americană ignorantă" ideea că un grup pro-ucrainean neafiliat nimănui ar fi putut detona acele conducte. "Ei trebuie să fi fost luptători solitari împotriva blestemaţilor de moscoviţi. Nişte nemernici fără glorie care salvează lumea. S-au scufundat în mare, au aruncat în aer două conducte imense pe fundul mării şi au dispărut în apus. Neobservaţi. Într-o mare plină de nave NATO şi de sisteme internaţionale de observare", a scris Medvedev pe Telegram.

Conform unei alte teorii, vehiculate în februarie de jurnalistul american de investigaţie Seymour Hersh, scafandri ai US Navy, ajutaţi de Norvegia, au plantat dispozitive explozive pe aceste conducte în luna iunie şi le-au declanşat trei luni mai târziu. Casa Albă a catalogat afirmaţiile jurnalistului drept "total false" şi "pură ficţiune".

De când a devenit preşedinte al SUA, Joe Biden a făcut în zadar presiuni asupra Germaniei să renunţe la proiectul gazoductului Nord Stream 2, construit cu scopul ca Germania şi Europa să poată importa mai mult gaz rusesc. În final, acest gazoduct şi Nord Stream 1 au devenit inutilizabile în septembrie anul trecut după ce au fost avariate de acele explozii neelucidate.

Opinia Cititorului ( 7 )

  1. Zelenski spune ca americanii dezinformeaza ?!

    dar ce se intampla 

    1. nu citit articolul?

      nu inteles ca e vorba de un ziar american si nu americanii?

      dar ce se intampla 

    Ai si tu dreptate si nu te mai crede nimeni. Asta este daca esti mascarici.

    Neghiobul nici că tace,e intoxicată mass media cu el.

    Spune si circarul o data adevarul, pt ca in acest caz este fara dubii mana CIA, dupa cum bine a investigat celebrul jurnalist american(si nu rus) Seymour Hersh!

    Trolul rus a depasit un record. A scris 4 comentarii la rand.

    Mascariciul asta drogat nu a fost in stare sa faca asa ceva… Stapanul lui Biden e cel care a sabotat conductele Russiei si v a platii pentru asta…

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb