Vosganian: "Petrom nu va demola rafinăria Arpechim"

A.T.
Ziarul BURSA #Companii / 25 februarie 2013

Vosganian: "Petrom nu va demola rafinăria Arpechim"

Ministrul Economiei, Varujan Vosganian, a declarat, vineri, că a avut consultări cu conducerea OMV Petrom privind Arpechim şi că grupul petrolier nu va demola rafinăria.

Joi, conducerea Petrom a precizat că va demola rafinăria Arpechim Piteşti, dacă nu va fi niciun investitor interesat să o preia la pachet cu Oltchim.

"Continuăm activitatea de conservare a acestei rafinării, până când vom obţine autorizaţia de demolare, dacă nu există niciun cumpărător", a subliniat Mariana Gheorghe, directorul general al Petrom. Arpechim era principalul furnizor de materii prime pentru combinatul chimic Oltchim Râmnicu Vâlcea, aflat în insolvenţă.

Domnul Vosganian susţine că Petrom îşi va corela strategia privind rafinăria Arpechim cu reorganizarea Oltchim, astfel încât să sus­ţină eforturile combinatului vâlcean de reorganizare şi repornire a întregii activităţi, inclusiv lanţul de petrochimie.

Ministrul Economiei a subliniat: "Nu există pericolul ca viziunea Oltchim privind integrarea chimiei şi petrochimiei să nu poată fi realizată din cauza demolării Arpechim. OMV Petrom nu va proceda la demolarea Arpechim ci va sta la dispoziţia noas­tră să discutăm cum poate fi integrată, în lanţ, rafinăria alături de Oltchim".

Varujan Vosganian a mai spus că trebuie găsită o formulă antreprenorială, economică, de repornire a Oltchim, care va fi discutată şi cu OMV Petrom.

Domnia sa susţine că lucrează la un chestionar pentru a da Comisiei Europene informaţii suplimentare privind Oltchim.

Astfel, Ministerul Economiei va asigura informaţiile necesare Comisiei, care trebuie să se asigure că societatea vâlceană nu a beneficiat până acum de ajutor de stat.

Ulterior, Comisia poate trece la evaluarea ajutorului de stat pe care Guvernul intenţionează să îl acorde Oltchim.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb