Votul unidimensional

E bine sau nu e bine să fim obligaţi, prin lege, să mergem la vot? E folositor pentru democraţie sau nu? Cine cîştigă şi cine pierde dintr-o asemenea soluţie la problema absenteismului electoral? Acestea sunt temele arate în lung şi în lat de cele cîteva voci care încearcă din răsputeri să anime spaţiul public cu o dezbatere aparent plină de miez.

Ce fel de democraţie mai este aceea în care totul este hotărît de minorităţi electorale, mai mult sau mai puţin întîmplătoare? Trei sute douăzeci şi doi de parlamentari ce, teoretic, aveau în spate mai mult de jumătate din electoratul ţării, decid să îl suspende pe Preşedinte din funcţie; ceva mai puţin de unu din trei cetăţeni se prezintă la votul referendumului şi încă mai puţin de unul din cinci hotărăşte că Preşedintele poate să stea mai departe la Cotroceni, să-şi vadă de treburi. Ce fel de logică a reprezentării acţionează în spaţiul nostru politic? Cea a reprezentării directe sau indirecte? Ce se întîmplă cînd ele ajung să fie conflictuale? Dacă cei 33 de parlamentari pe care i-am trimis să ne reprezinte în Europa îşi sprijină mandatul abia pe unul din cinci voturi ale electoratului din România, pe cine reprezintă ei şi cu ce autoritate, alta decît cea a unei minorităţi electorale, influenţată mai mult de competiţia internă, decît de ceea ce se întîmplă în Parlamentul Uniunii Europene? Vin, acum, alegerile prezidenţiale şi toată lumea se întreabă cîţi şi cine vor fi cei care înclină balanţa între Traian Băsescu şi contra-candidatul său, oricine va fi acela? E normal ca tot o minoritate să asigure şi acest mandat, a cărui influenţă asupra vieţii politice poate deveni covîrşitoare, după cum arată experienţa tuturor preşedinţilor-jucători pe care i-am avut? Teoretic, democraţia se întemeiază pe voinţa majorităţii! Cum se cheamă sistemul care este bazat pe votul minorităţii? Tot democraţie? Pe de altă parte, este evident că obligaţia legală de a merge la vot, chiar dacă duce ratele de participare, undeva, între 60 şi 70%, introduce în sistem o constrîngere care contrazice însăşi esenţa democraţiei. Votul, ca şi cel care-l exprimă, trebuie să fie LIBER! Manifestarea libertăţii individuale, mai ales cînd este vorba de alegeri, este garantată prin Constituţie. O lege care ar îngrădi această libertate ar fi, pur şi simplu, neconstituţională! Las la o parte faptul că simpla deplasare a cetăţenilor pînă la secţiile de votare, care în­­seamnă îndeplinirea obligaţiei legale, nu echivalează cu manifestarea unei alegeri. În continuare, o bună parte dintre ei pot evita votul, ceea ce nu rezolvă problema cu care am plecat la drum: dominaţia minorităţilor electorale într-un spaţiu politic care ar trebui să fie dirijat de voinţa majorităţii.

Care-i soluţia, atunci?

Atunci cînd o problemă admite soluţii contradictorii, dar în fapt niciuna dintre ele nu duce la rezolvarea ei satisfăcătoare, este un indiciu clar pentru faptul că nu soluţiile sunt de vină, ci problema însăşi a fost greşit sau inadecvat formulată!

Într-adevăr, definiţia democraţiei, ca sistem de organizare a vieţii politice şi, mai larg, a vieţii sociale, nu începe, nu se sfîrşeşte şi nici nu poate fi redusă la secvenţa votului. Cu atît mai puţin la manifestarea lui mecanică prin introducerea în urnă a unei hîrtii, numită buletin de vot! Lista condiţiilor pentru funcţionarea satisfăcătoare a unui regim democratic este lungă, iar meniul nu este "B la carte"! Din păcate pentru democraţia din România, votul liber este aproape singura condiţie care mai este îndeplinită! Majoritatea celelalte sunt încălcate flagrant! Siluirea şi debilitarea democraţiei încep, la noi, cu textul constituţional, continuă cu modul în care cei ce poartă răspunderea administrării puterii se comportă în raport cu Legea, pentru a se termina cu totala lipsă de control a alegătorilor asupra celor care gestionează puterea, în numele lor. Democraţia din România este ciuruită de nereguli şi abateri grave de la normele fundamentale, mai ceva ca o strecurătoare! Încercarea de a "rezolva" problemele ei prin alterarea legală a libertăţii de a vota este la fel de ineficientă şi ridicolă ca şi aceea a unui doctor dintr-un spital de campanie care ar prescrie pa­cientului său, agonizînd sub rănile de gloanţe şi şrapnele, să poarte puşca pe umărul celălalt!

Problema spiritului civic, în democraţie, nu începe cu mersul la vot, ci cu înţelegerea şi asumarea democraţiei, ca un mod de viaţă special, articulat pe valori şi norme de la care, în orice moment, majoritatea cetăţenilor nu abdică. De aici ar trebui să începem, dar se pare că două decenii sunt cu totul insuficiente, pentru a înţelege măcar atîta lucru. Nu doar pentru tinichigii şi ospătari, ci şi pentru "filosofi", ca să nu mai spun de politicieni!