Washingtonul, dezamăgit că UE nu suspendă datoria Ucrainei

V.G.
Internaţional / 15 octombrie 2022

Washingtonul, dezamăgit că UE nu suspendă datoria Ucrainei

Secretarul trezoreriei SUA, Janet Yellen, s-a declarat ieri dezamăgită pe lângă omologii săi europeni deoarece Comisia Europeană nu s-a alăturat grupului de creditori care au fost de acord să suspende rambursarea datoriei ucrainene timp de doi ani, relatează Agerpres.

"Aş spune sincer că rămân dezamăgită deoarece Comisia Europeană nu s-a alăturat grupului de creditori pentru a oferi o scutire de la plata datoriei Ucrainei", a declarat ministrul Economiei şi Finanţelor lui Joe Biden, la o întâlnire la Washington în cadrul reuniunilor de toamnă ale FMI şi Băncii Mondiale.

"Ucraina, după cum ştiţi, se confruntă cu un deficit uriaş de finanţare şi are nevoie de sprijinul nostru deplin", le-a spus ea miniştrilor de finanţe şi comisarilor europeni.

Un grup de creditori internaţionali ai Ucrainei, care cuprinde Canada, Franţa, Japonia, Marea Britanie, Germania şi Statele Unite, au semnat un protocol de acord la 14 septembrie ce prevede amânarea plăţii datoriei ucrainene după o solicitare a Kievului.

Aceste ţări şi-au dat acordul la 20 iulie şi de atunci au îndemnat alţi deţinători de obligaţiuni să facă acelaşi lucru.

"Comisia este un organism multilateral şi pentru a lua o astfel de decizie trebuie să avem un consens al tuturor statelor membre", a reacţionat comisarul pentru afaceri economice al Comisiei Europene Paolo Gentiloni, întrebat ieri într-o conferinţă după remarcile ministrului american.

"De aceea avem o cale diferită şi o abordare diferită a problemei", a adăugat el.

FMI a avertizat la aceste întâlniri că Ucraina se confruntă cu un deficit bugetar ce ar putea ajunge la 4 miliarde de dolari pe lună în 2023.

Janet Yellen l-a primit marţi pe ministrul ucrainean de Finanţe Sergii Marcenko, la Departamentul Trezoreriei.

Ea a cerut ţărilor partenere şi aliaţilor Statelor Unite să accelereze plăţile financiare către Ucraina şi să-şi intensifice asistenţa, atât pentru "a ajuta Ucraina să-şi menţină serviciile guvernamentale esenţiale", dar şi pentru "a începe să construiască şi să se redreseze".

"Vom continua să vă sprijinim", a promis dna Yellen.

Opinia Cititorului ( 7 )

  1. Si ce mai vrei batranico?? Ukraina sa isi plateasca datoriile la scadenta...

    Au dreptate americanii...la unguri le-a fost anulata nu "suspendata" datoria in 1989 si nu erau in razboi cu mujicii.

    1. fals

      La polonezi , NU la unguri !

      Ia mai citeste, au fost ambele tari Ungaria si Polonia

    Orice numai sa nu fie oficial un default. Nu vad de ce nu le plătesc și cupoanele la câți bani sunt trimiși acolo.

    1. Banii si o parte din armele trimise ajung

      la clica lui Zelenski, fara dubiu,

      poporul ucrainian sa fie ajutata de straini 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb