Washingtonul emite un mandat în vederea confiscării petrolierului iranian "Grace 1"

M.I.
Internaţional / 17 august 2019

Sursă foto: Twitter

Sursă foto: Twitter

Statele Unite au emis un mandat în vederea confiscării unui petrolier iranian imobilizat şi apoi eliberat de Gibraltar, o decizie susceptibilă să intensifice tensiunile între Washington şi Teheran, relatează AFP.

Imobilizat la 4 iulie, Grace 1 era suspectat de autorităţile din Gibraltar de faptul că transporta 2,1 milioane de barili de petrol iranian către Siria - vizată de un embargo european -, ceea ce Iranul a dezminţit în mai multe rânduri.

Guvernul din Gibraltar a anunţat joi că a primit o promisiune scrisă din partea Teheranului că nu va trimite acest petrol în Siria, iar Curtea Supremă a acestui mic teritoriu britanic situat în sudul Spaniei a ridicat imobilizarea navei.

Însă Departamentul american al Justiţiei a emis vineri un mandat în vederea confiscării acestui petrolier, acuzându-l, într-un comunicat, că serveşte unui trafic "ilicit" către Siria, orchestrat de Corpul Gardienilor Revoluţiei islamice, plasat de către Washington pe lista sa neagră cu "organizaţii teroriste străine".

Un purtător de cuvânt al diplomaţiei iraniene, Abbas Moussavi, a anunţat vineri că ţara sa nu a acordat Gibraltarului "nicio garanţie cu privire la faptul că Grace 1 nu se va duce în Siria".

"Destinaţia petrolierului nu era Siria (...) şi chiar dacă era aşa, asta nu e treaba nimănui", a declarat el, citat de un site al televiziunii iraniene de stat Irib, conform AFP.

"Petrolierul nostru confiscat ilegal a fost eliberat. Această vctorie, obţinută fără concesii, este rezultatul unei diplomaţii puternice şi unei voinţe puternice de a se bate pentru drepturile naţiunii", a scris pe Twitter un purtător de cuvânt al Guvernului, Ali Rabiei.

La puţin timp după aceste declaraţii, un purtător de cuvânt al Guvernului din Gibraltar a "confirmat că Republica islamică Iran s-a angajat" să nu trimită petrolul în Siria.

La rândul său, adjunctul directorului Porturilor Iraniene şi Organuzaţiei maritime Jalil Eslami a anunţat vineri că nava urma să plece pe Marea Mediterană sub pavilion iranian şi nu panamez.

"Conform cererii proprietarului său, Grace 1 va pleca pe Marea Medietrană după ce şi-a schimbat pavilionul cu cel al Republicii islamice Iran şi a fost redenumit Adrian Darya în călătorie", a anunţat Eslami în direct la televiziunea iraniană.

"Nava era de origine rusă şi (...) transporta două milioane de barili de petrol iranian", a declarat el, fără să precizeze destinaţia finală a petrolierului.

Pregătiri erau în curs în vederea permiterii navei să ridice ancora, însă "este puţin probabil" ca ea să o poată face mai devreme de duminică, a declarat o sursă apropiată dosarului pentru cotidianul Gibraltar Chronicle.

"Şase marinari, inclusiv un comandant vor sosi duminică", pentru a se îmbarca, potrivit aceleiaşi surse.

Confiscarea, la 4 iulie, a petrolierului Grace 1 de către autorităţile din Gibraltar şi Marina britanică a provocat o importantă criză diplomatică între Teheran şi Londra, dar şi măsuri de represalii din partea Iranului - care a imobilizat trei petroliere, între care unul sub pavilion britanic la 19 iulie, transmite aceiaşi sursă.

Imobilizarea unei nave a avut loc pe fondul unor tensiuni puternice între Teheran şi Statele Unite - aliatele Marii Britanii -, după sabotări şi atacuri vizând nave la Golful Persic şi distrugerea unei drone americane de către Teheran.

Voinţa americană de a confisca nava iraniană ar urma să deschidă un nou front.

Statele Unite au cerut până acum prelungirea imobilizării petrolierului. Însă preşedintele Curţii Supreme a Gibraltarului Anthony Dudley a răspuns că nu a primit în scris această cerere.

"Tentativa de piraterie" americană a eşuat, şi-a exprimat satisfacţia, pe Twitter, ministrul iranian de Externe Mohammad Javad Zarif.

Zarif a denunţat "nivelul dispreţului pe care-l are administraţia (preşedintelui american Donald Trump) faţă de lege". Statele Unite, a adăugat el, au "încercat să abuzeze sistemul judiciar şi să fure bunuri (iraniene) în ape internaţionale".

Căpitanul şi trei ofiţeri ai Grace 1 au fost eliberaţi, însă ei riscă de-acum să le fie refuzată viza în Statele Unite, a ameninţat într-un comunicat Departamentul de Stat.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb