Washingtonul îşi confirmă ieşirea din Tratatul INF

M.A.
Internaţional / 2 august 2019

Mike Pompeo (Sursa foto: Twitter)

Mike Pompeo (Sursa foto: Twitter)

Statele Unite şi-au confirmat, vineri, ieşirea oficială din Tratatul dezarmării nucleare INF, acuzând din nou Rusia de încălcarea acestui text bilateral emblematic, încheiat în timpul Războiului Rece, şi de faptul că este "singura responsabilă" de "eşecul" acestuia, relatează AFP.

"Retragerea Statelor Unite, conform articolului XV al tratatului, intră în vigoare astrăzi (vineri), pentru că Rusia nu a revenit la respectarea totală şi verificată", a declarat, citat într-un comunicat, şeful diplomaţiei americane Mike Pompeo, de la Bangkok, unde asistă la reuniuni regionale.

Moscova, care şi-a suspendat de asemenea participarea la acord, a reacţionat faţă de sfârşitul acestui acord-cheie propunând un "moratoriu asupra desfăşurării de armament cu rază de acţiune intermediară".

Washingtonul şi-a suspendat la începutul lui februarie participarea, acuzând Rusia de faptul că fabrică rachete care încalcă tratatul.

Tratatul Forţelor Nucleare Intermediare (INF) - care abolea o întreagă clasă de rachete cu capacitate nucleară şi o rază de acţiune intermediară (500-5.500 de kilometri) - a permis eliminarea rachetelor ruse de tip SS20 şi americane Pershing desfăşurate în Europa în toiul Războiului Rece.

"Statele Unite au evocat îngrijorările pe care le au pe lângă Rusia încă din 2013", a amintit Mike Pompeo, care se bucură de "susţinerea deplină" a statelor membre NATO.

Secretarul de Stat american adaugă că autorităţile ruse nu au profitat, în ultimele şase luni, de "ultima şansă" de a salva acordul.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb