Wizz Air atinge cel mai scăzut rezultat anual de intensitate a carbonului

M.C.
Companii / 16 ianuarie 2023

Wizz Air atinge cel mai scăzut rezultat anual de intensitate a carbonului

Wizz Air raportează că emisiile sale medii de carbon pentru 2022 au ajuns la 55,2 grame pe pasager/km, cu 15,4% mai puţin faţă de anul 2021 şi cele mai scăzute emisii înregistrate vreodată de compania aeriană într-un an calendaristic, conform unui comunicat remis redacţiei.

Potrivit sursei, Wizz Air operează cele mai scăzute emisii de carbon pe pasager/km dintre toate companiile aeriene concurente şi se angajează să îşi reducă în continuare intensitatea emisiilor de carbon cu 25% până în 2030. Un element integral al strategiei de sustenabilitate a Wizz Air este reînnoirea flotei sale. Compania aeriană a adăugat continuu noi aeronave Airbus A321neo flotei sale şi a înlocuit aeronave mai vechi. Astfel, 34 Airbus A321neo s-au alăturat flotei în 2022. Este planificat ca ponderea aeronavelor noi cu tehnologie "neo" din flota Wizz Air să depăşească 50% până la finalul anului financiar curent. În prezent, compania aeriană operează o flotă de 177 de aeronave Airbus cu o vârstă medie de 4,6 ani, cu mult sub vârsta medie a flotelor principalilor săi concurenţi, care se situează la aproximativ 10 ani. În 2022, aproximativ 30% dintre toate zborurile Wizz Air operate din şi către România au fost efectuate cu cele mai sustenabile aeronave A321neo.

Noul Airbus A321neo încorporează cele mai noi tehnologii din aviaţie şi oferă beneficii semnificative de mediu, cu o reducere de aproape 50% a amprentei de zgomot, o reducere cu 20% a consumului de combustibil şi o reducere cu 50% a emisiilor de oxizi de azot, comparativ cu modelul anterior. Wizz Air este cel mai mare operator de Airbus A321neo din Europa şi are una dintre cele mai mari comenzi individuale la nivel global, cu peste 300 de aeronave de acest tip, ceea ce va ajuta compania aeriană să-şi atingă obiectivele de sustenabilitate.

Pe lângă programul său ambiţios de reînnoire a flotei, Wizz Air lucrează constant la iniţiative de eficienţă a consumului de combustibil şi la îmbunătăţirea analizei datelor aferente. Compania aeriană a semnat, de asemenea, un memorandum de înţelegere cu Airbus pentru a explora potenţialul aeronavelor alimentate cu hidrogen şi cu OMV pentru a furniza combustibil sustenabil pentru aviaţie între 2023 şi 2030. Aceste parteneriate întăresc angajamentul Wizz Air de a reduce şi mai mult intensitatea emisiilor până la sfârşitul deceniului, se menţionează în comunicat.

Johan Eidhagen, Chief People and ESG Officer în cadrul Wizz Air, a spus: "Suntem mândri că pasagerii Wizz Air fac cea mai responsabilă alegere faţă de mediu atunci când aleg să zboare cu noi. Ne-am atins poziţia de lider în domeniul sustenabilităţii prin operarea celor mai eficiente şi moderne aeronave şi concentrându-ne pe a avea un impact pozitiv. Suntem recunoscători pentru toată munca pe care au depus-o toţi colegii din companie pentru a face posibil cel mai scăzut rezultat anual de intensitate a carbonului."

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Daca vinde mai multe bilete decat are locuri in avion, normal ca scade cantitatea de co2/pasager.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb