WOODY JOHNSON:  "Relaţia dintre Donald Trump şi Boris Johnson va fi senzaţională"

M.I.
Internaţional / 26 iulie 2019

Sursă foto: Twitter

Sursă foto: Twitter

Relaţiile dintre Marea Britanie şi SUA vor fi "senzaţionale", a declarat Woody Johnson, ambasadorul american la Londra, conform BBC.

Johnson a declarat că premierul britanic Boris Johnson şi preşedintele american Donald Trump au multe în comun în stilul lor de a conduce şi au o dorinţă "de a face treabă".

Diplomatul nu a acordat importanţă criticilor lui Johnson faţă de Trump pe vremea când era primar al Londrei. Johnson l-a numit pe Trump la acea vreme "halucinant de ignorant".

Ambasadorul american a declarat că un Brexit fără acord nu ar afecta capacitatea Marii Britanii de a ajunge la un acord comercial cu SUA.

Preşedintele american a salutat numirea lui Johnson ca premier, afirmând că va face "o treabă grozavă" şi sugerând că Johnson este "un Trump al Marii Britanii".

Un susţinător al Brexitului, Trump a criticat-o pe Theresa May, fostul premier, pentru felul în care a negociat cu UE, transmite BBC.

"Vom avea dificultăţi în viitor, fără îndoială, însă suntem două ţări minunate. Dacă avem o abordare optimistă asupra relaţiilor dintre ţările noastre, vom ridica oamenii din această ţară - către independenţă şi toate lucrurile pe care le-aţi votat la referendum. Cred că acest lucru îşi doreşte preşedintele şi premierul vostru la fel", a afirmat Johnson.

"Noua relaţie dintre premierul vostru şi preşedintele nostru... va fi senzaţională. Stilul lor de a conduce este asemănător. Ambii au propriul stil dar şi similarităţi - o viziune clară privind ceea ce vor să facă", a precizat Johnson, conform aceleiaşi surse.

"Preşedintele va încerca să ducă lucrurile mai departe, Marea Britanie este cel mai important aliat al nostru în domeniul securităţii şi al prosperităţii. El ştie acest lucru", a declarat el.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

25 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9774
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3833
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2813
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8304
Gram de aur (XAU)Gram de aur464.4611

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
targulnationalimobiliar.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb