Xiaomi sprijina educatia copiilor din mediile defavorizate printr-un parteneriat cu Organizatia Umanitara CONCORDIA

T.B.
Companii / 8 mai

Xiaomi sprijina educatia copiilor din mediile defavorizate printr-un parteneriat cu Organizatia Umanitara CONCORDIA

Xiaomi România anunţă parteneriatul său cu Organizaţia Umanitară CONCORDIA, într-un efort colaborativ de a sprijini dezvoltarea copiilor din medii defavorizate, se arată într-un comunicat al companiei, remis redacţiei. Iniţiativa îşi propune să ofere atât educaţie formală, cât şi non-formală copiilor care se confruntă cu dificultăţi, ajutându-i să obţină cunoştinţele şi abilităţile esenţiale pentru a fi pregătiţi pentru un viitor mai bun.

Proiectul "Sprijin educaţional formal şi nonformal pentru copiii aflaţi în dificultate/ condiţii vulnerabile" are ca scop prevenirea abandonului familial şi şcolar, prin accesul copiilor din medii defavorizate la educaţie şi sprijinirea părinţilor în vederea îndeplinirii rolului lor. Proiectul se desfăşoară pe o perioadă de 12 luni, prin centrele de zi pentru copii şi familii ale Organizaţiei Umanitare CONCORDIA din Odobeşti (judeţul Dâmboviţa) şi Ploieşti (judeţul Prahova), potrivit companiei.

Astfel, 120 de copii din familii vulnerabile (cu vârste cuprinse între 6 şi 15 ani, din ciclul primar şi gimnazial) din cele două centre de zi din Ploieşti şi cel din Odobeşti vor beneficia de o gamă largă de activităţi, inclusiv asistenţă socială, sesiuni educaţionale săptămânale pentru recuperarea lacunelor educaţionale, consiliere psihologică şi profesională, mentorat, activităţi în comunităţile locale din cartierele sau satele în care locuiesc şi implicare în proiecte de responsabilitate socială, informează sursa citată.

Prin această colaborare, Xiaomi va facilita accesul la educaţie pentru aceşti copii, încurajându-le, în acelaşi timp, creativitatea prin utilizarea tehnologiei ca instrument de facilitare a învăţării. Astfel, pe durata proiectului, Xiaomi va furniza echipamentele IT&C necesare pentru a le permite să-şi continue studiile. În plus, compania va organiza o serie de ateliere pentru a îmbunătăţi abilităţile digitale ale copiilor, arată datele sursei.

Potrivit companiei, "Xiaomi s-a angajat să utilizeze tehnologia pentru a genera un impact social pozitiv, iar, prin parteneriatul cu Organizaţia Umanitară CONCORDIA, oferim oportunităţi educaţionale copiilor defavorizaţi. Prin această colaborare, ne propunem să le asigurăm tot ceea ce este necesar pentru a reuşi în era digitală. Acest proiect este în concordanţă cu angajamentul Xiaomi de a inspira tinerii din întreaga lume, oferindu-le instrumentele şi tehnologia necesare pentru a-şi realiza potenţialul", a declarat Alexander Zhang, Country Manager Xiaomi România.

Conform sursei indicate, "Suntem recunoscători când companiile înţeleg că, pentru a evita abandonul şcolar, copiii au nevoie de sprijin şi lecţii de recuperare, iar, în plus, trebuie să-şi acopere nevoile de bază, cum ar fi materialele şcolare, îmbrăcăminte, încălţăminte şi chiar o masă caldă. Suntem fericiţi când partenerii noştri cu expertiză în tehnologie vin să acopere aceste nevoi fundamentale", spune Diana Certan, Director Executiv CONCORDIA România.

Potrivit Eurostat, în România, 4 din 10 copii trăiesc în sărăcie şi excluziune socială. Mulţi dintre ei nu participă la activităţi extraşcolare, iar cei mai mulţi adolescenţi din mediul rural nu şi-au descoperit pasiunile. În ciuda faptului că educaţia publică gratuită este garantată prin lege, părinţii se confruntă adesea cu cheltuieli legate de şcolarizare, cum ar fi îmbrăcămintea, materialele şcolare, manualele şi produsele IT&C pentru accesul online la educaţie.

Conform statisticilor UE, 41,5% dintre copiii din România sunt în pericol de sărăcie şi excluziune socială, depăşind semnificativ media UE de 24,2%. Sărăcia are un impact profund asupra dezvoltării pozitive a fiecărui copil, afectând accesul şi participarea la educaţie, capacitatea de angajare şi dezvoltarea generală a societăţii.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb