Zamfir cere explicaţii de la ANI pentru ţinerea la secret a salariilor din BNR

EMILIA OLESCU
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 11 august 2016

Zamfir cere explicaţii de la ANI pentru ţinerea la secret a salariilor din BNR

Horia Georgescu: "Au existat prevederi legale clare care au impus ANI anonimizarea veniturilor Guvernatorului BNR"

Deputatul liberal Daniel Cătălin Zamfir a cerut oficial Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI) lămuriri în legătură cu temeiul legal în baza căruia a fost luată decizia nepublicării, în declaraţiile de avere, a informaţiilor referitoare la veniturile angajaţilor din cadrul Băncii Naţionale a României (BNR).

În cadrul scrisorii transmise, la începutul săptămânii, Consiliului Naţional de Integritate, Daniel Zamfir subliniază: "Asistăm, în ultima perioadă, la o adevărată controversă apărută în spaţiul public în legătură cu publicarea veniturilor în declaraţia de avere de către personalul din cadrul Băncii Naţionale a României. În prezent, veniturile angajaţilor acestei instituţii nu sunt publice, informaţiile respective fiind anonimizate.

Această realitate este confirmată de către BNR, prin vocea domnului Dan Suciu, purtător de cuvânt, dar şi de către un fost Preşedinte al ANI, domnul Horia Georgescu, ambii susţinând că această decizie a fost luată cu mult timp în urmă printr-o înţelegere între conducerile celor două instituţii.

Conform prevederilor legale, persoanele care ocupă funcţii şi demnităţi publice, fără excepţie, sunt obligate să-şi publice veniturile în declaratia de avere.

În prezent, în România, această prevedere legală este respectată de către toate categoriile enumerate la art. 1 din Legea nr 176/2010, mai puţin de către reprezentanţii BNR, deşi punctul 35 al art. 1 stabileşte clar şi fără echivoc faptul că dispoziţiile legii se aplică şi pentru «guvernatorul, prim-viceguvernatorul, viceguvernatorii, membrii consiliului de administraţie, angajaţii cu funcţii de conducere ai Băncii Naţionale a României, precum şi personalul din conducerea băncilor la care statul este acţionar majoritar sau semnificativ»".

În aceste condiţii, deputatul îi solicită preşedintelui ANI să spună care este temeiul legal în baza căruia s-a luat decizia să se anonimizeze informaţiile referitoare la veniturile guvernatorului BNR, precum şi în cazul celorlalte categorii de personal din această instituţie şi să precizeze când a fost luată această decizie şi prin ce mecanism a fost pusă în aplicare.

Recent, domnul Horia Georgescu, fost şef al ANI, a precizat, într-o postare pe pagina sa de Facebook, că au existat prevederi legale clare care "au impus Agenţiei Naţionale de Integritate anonimizarea veniturilor Guvernatorului BNR şi a altor categorii de funcţii din instituţie".

Domnia sa precizează: "La momentul publicării acestora, au fost invocate considerente legale valide referitoare la transparenţa veniturilor, în sensul riscurilor privind afişarea cuantumului, aplicabilă Bancilor Centrale din Uniunea Europeană aşa cum au fost validate de România prin tratatele de aderare şi legislaţie incidentă. Aceste prevederi ratificate de România au prioritate în aplicare, raportat la legislaţia naţională a unui stat membru, BNR fiind singura instituţie din România care poate beneficia de acest privilegiu legislativ".

În scrisoarea transmisă ANI, deputatul Zamfir precizează: "Consider că invocarea art. 130 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene pentru fundamentarea deciziei de anonimizare a veniturilor aferente activităţii în Banca Naţională a României nu se susţine, având în vedere faptul că prevederea se referă la respectarea principiului independenţei instituţiei în raport cu alte entităţi şi, în niciun caz, nu poate fi interpretată în sensul ascunderii veniturilor obţinute".

Solicitarea parlamentarului vine după ce ziarul BURSA a întrebat Agenţia Naţională de Integritate, la începutul acestui an, dacă există vreun protocol încheiat între BNR şi ANI potrivit căruia membrii CA ai BNR nu îşi publică veniturile. Răspunsul elaborat al Agenţiei, care face trimitere la mai multe reglementări, se regăseşte în articolul "Salariul lui Isărescu s-a născut prematur şi cu forcepsul", publicat în ziarul BURSA în data de 05.08.2016.

Despre colaborarea dintre cele două instituţii, anul trecut, Adrain Vasilescu, în acea vreme consilier al Guvernatorului BNR Mugur Isărescu, ne-a spus că oficialii Băncii Naţionale a României încalcă trei legi ca să respecte Ghidul Agenţiei Naţionale de Integritate ce prevede modul în care trebuie completate declaraţiile de avere.

Afirmaţiile domniei sale veneau în contextul în care se discuta pe marginea creditului pe care şeful BNR l-a avut la Volksbank şi a diferenţelor ce apăreau în declaraţiile sale de avere, pe subiect.

Încercând să explice de ce în declaraţia de avere din 2007 apare numele băncii de la care Mugur Isărescu a luat un credit, respectiv Volksbank, iar în declaraţiile din 2008 şi 2009, în dreptul creditului respectiv scrie doar "o instituţie de credit din România", urmând ca, în 2013, să fie menţionat numele Unicredit Ţiriac Bank, instituţie de la care domnul Isărescu a contractat un nou credit, Adrian Vasilescu ne-a declarat: "Într-o primă variantă, i s-a dat curs cerinţei ca şi salariaţii BNR, în declaraţiile de avere, să treacă toate instituţiile de la care au luat credite sau la care au deschise conturi de depozite. Ulterior, au intervenit discuţii că există o confluenţă de legi, care nu putea fi ignorată. Sunt trei legi - Statutul BNR, Legea băncilor şi Legea statisticii - care înscriu, între prevederile lor, principiul confidenţialităţii. Fapt ce exprimă cerinţa de a nu fi nominalizate relaţiile contractuale bănci-clienţi în documente publice. Am avut în vedere spiritul acestor legi, care se extinde şi asupra contractelor încheiate de salariaţii BNR cu o bancă ori alta. Or, încălcându-se acest principiu (confidenţialitatea) de către funcţionarii şi membrii Consiliului de Administraţie din BNR, în declaraţiile de avere, a fost viciat un alt principiu, cel al liberei concurenţe în piaţa interbancară. Unele bănci au protestat, motivând că oamenii sunt influenţaţi şi merg să-şi depună economisirile la băncile unde şi-au deschis depozite Guvernatorul şi alţi înalţi funcţionari din BNR. ANI a manifestat atunci înţelegere, nu faţă de BNR, ci faţă de cerinţele pieţei libere, şi a acceptat, în 2008, declaraţii de avere în care să nu mai fie trecute numele băncilor, ci doar sumele din contractele de credit ori din cele de depozite. În luna mai 2013, pe site-ul ANI a fost publicat Ghidul pentru completarea declaraţiilor de avere, care prevede că la rubrica «Active financiare» trebuie menţionată limpede instituţia şi adresa conform contractului, iar la rubrica «Datorii» se va menţiona denumirea completă a persoanelor fizice şi juridice care au acordat împrumutul, astfel că salariaţii BNR care completează declaraţii de avere au fost nevoiţi să se conformeze. Banca Naţională a respectat cerinţele din Ghidul ANI, deşi astfel este încălcat principiul cuprins în spiritul celor trei legi amintite, referitor la păstrarea confidenţialităţii privind datele referitoare la anume bănci şi la anume contracte între bănci şi clienţi, între altele şi pentru a nu fi viciată libera concurenţă în piaţa interbancară".

Ulterior, ca răspuns la aceste afirmaţii, reprezentanţii ANI ne-au spus că dialogul cu BNR s-a realizat cu respectarea cadrului normativ care reglementează fluxul informaţional oficial inter-instituţional.

Opinia Cititorului ( 10 )

  1. Domnule Zamfir ,daca va uitati pe declaratile de avere de la BNR ,ultmele date publice sunt din 2007.

    De ce asa tarziu aceasta reactie ? 

    Nu ma intelegeti gresit ! Si eu vreau transparenta ! 

    V-au trebuit 4 ani in Parlamentul Romaniei ca sa cereti la ANI explicatii ?

    Seamana cu o vendeta ! 

    1. Și dacă acum s-a prins ca aia din BNR au salariile la secret. ?

      Doar nu o fi stat din 2007 sa urmărească problema asta.

      Eu chiar nu mă așteptam ca o instituție sa nu respecte legea,știind faptul ca instituțiile sunt controlate de curtea de conturi,ANI,etc. 

      BNR, secția financiară a Securității, a primit o derogare de la ANI, secția artistică a Securității, prin intermediul unei slugi securiste fără școală care a executat ordine pe față.

      ANI, secția artistică a Securității, s-a judecat ani de zile cu actorul Mircea Diaconu. 

      Corect.

    Si sefii lui din PNL sunt de acord cu toate prostiile anti-economice si ultra-populiste pe care le promoveaza, asa subit, de vreun an, Deputatul Zamfir ?

    Sau asa invata ISAR pe PNL ? 

    PNL ajuns carpa ? 

    Votantii traditionali PNL s-au departat de PNL.

    Iresponsabilitate fata de PNL si fata de TARA. 

    1. Isar vrea si el din nou la banca.

      In 2015 a incasat de la Banca Feroviara

      o suma de 660 000 roni ,comparabila incasata de sefii BNR. 

    Horia Georgescu asta nu e trimis in judecata?

    E tocmai invers Vasilescule sa stiu ce banca trebuie sa evit. Volksbank a creditat guvernatorul, s-a inchis controlat.

    Nerusinare tipica de PCR. Pai daca tot timpul exista exceptii si privilegii, cum sa existe institutii corecte. BNR s-a discreditat cu asta mai mult decat a reusit Florin Catu sa o discrediteze in ani de zile de analize. Pentru ca orice cetatean stie ca nesimtirea e nesimtire si ca cei care traiesc pe banii lui trebuie sa arate exact cat castiga. Asta e un stat liberal. Altfel e stat de privilegii, cum de altfel este.

    Cine ascunde veniturile realizate cu atata ardoare inseamna ca ie frica de ceva si acel ceva tot va iesii la iveala ,speram ca serviciile si organele abilitate sa isi faca datoria .

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb