Zeci de mii de oameni au protestat, sâmbătă seara, în toată ţara

Ziarul BURSA #Politică / 22 ianuarie 2018

Zeci de mii de oameni au protestat, sâmbătă seara, în toată ţara

Imagini cu un jandarm care loveşte cu pumnul participanţi la protestele de sâmbătă din Piaţa Universităţii au fost distribuite intens pe reţelele sociale

Zeci de mii de oameni au participat, sâmbătă seară, la protestul "România spune nu corupţiei. Toţi pentru justiţie", în marile oraşe din ţară.

În Bucureşti, manifestanţii s-au adunat iniţial în Piaţa Universităţii, după care au pornit spre Piaţa Constituţiei.

Adunaţi în faţa Palatului Parlamentului, oamenii şi-au aprins lanternele telefoanelor şi au intonat imnul. Înainte şi după acest moment, au scandat împotriva Guvernului şi a Parlamentului. La puţin timp după ora 21.00, organizatorii au anunţat că manifestaţia s-a încheiat iar protes­tatarii au început să plece. Platforma "Corupţia Ucide", aflată printre organizatorii protestului, a estimat numărul participanţilor la 70.000, potrivit News.ro.

Pe unul dintre blocurile din faţa Palatului Parlamentului a fost scris cu lumină laser "Ne-am săturat cât aţi furat" şi "PSD - Ciuma roşie".

Manifestanţii au scandat "Demisia", "Dragnea, la puşcărie".

Alte scandări au fost "DNA să vină să vă ia" şi "Nu vrem să fim o naţie de hoţi". La un moment dat, cei prezenţi în Piaţa Constituţiei au cântat "Noi suntem români". Mai mulţi protestatari veniţi din ţară s-au adresat mulţimii. Ei veneau din Cluj, Sibiu, Râmnicu Vâlcea, Constanţa, Piteşti.

La începutul manifestaţiei, la Piaţa Universităţii, au avut loc unele incidente.  Conform jandarmilor, asupra unui bărbat aflat în Piaţa Universităţii a fost găsit un pistol, care ulterior s-a dovedit a fi de jucărie. Bărbatul a fost dus la secţia 4 de Poliţie pentru verificări.

Iniţial, la Universitate, oamenii erau pe trotuare, de o parte şi de alta a pieţei, dar ulterior, câteva zeci de persoane au forţat gardurile şi cordonul de jandarmi, iar în final protestatarii au ajuns pe carosabil.

Au avut loc confruntări cu jandarmii şi în pasajul de la Universitate, unde, potrivit unora dintre manifestanţi, jandarmii încercau să le blocheze accesul în piaţă.

De asemenea, imagini cu un jandarm care loveşte cu pumnul participanţi la protestele de sâmbătă din Piaţa Universităţii au fost distribuite intens pe reţelele sociale provocând reacţii vehemente. "Conducerea Jandarmeriei analizează imaginile", a declarat Georgian Enache, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Capitalei, adăugând că este un caz individual şi că probabil acesta şi-a pierdut calmul sub presiunea mulţimii, potrivit News.ro.

La protest, au fost câteva grupuri compacte din Arad, Timişoara, Cluj, cu baner pe care scrie: "TelDrum cartel mafiot". Pe un altul scrie: "Penalii, slugile lui Dragnea".

Potrivit estimărilor, în Timişoara au protestat 5.000 de oameni, în Cluj, 5.000, în Iaşi, 3.500, în Sibiu, 1.500, în Constanţa, 300, în Oradea, 250. 

În 18 ianuarie s-a împlinit un an de la declanşarea celor mai mari proteste din România, de după Revoluţie, care au scos în stradă sute de mii de oameni, imaginile cu luminile telefoanelor din Piaţa Victoriei făcând înconjurul lumii. Manifestaţiile au început la două săptămâni de la învestirea Guvernului PSD-ALDE condus de Sorin Grindeanu, fiind declanşate de intenţia Guvernului de graţiere a unor pedepse şi de modificare a Codurilor penale. Dacă în prima zi, 18 ianuarie, au ieşit în stradă în jur de 5.000 de oameni, dintre care aproximativ 4.000 în Capitală, în următoarele zile protestele au luat amploare în toată Ro­mânia, mai ales după adoptarea de către Guvern, în noaptea de 31 ianuarie, a OUG 13 privind modificarea Codurilor penale. 

Ecaterina Andronescu: "Protestele de sâmbătă din Bucureşti şi din ţară pot strica imaginea României în afară"

Ecaterina Andronescu, senator PSD şi vicepreşedinte al partidului, a declarat conform News.ro că protestele de sâmbătă din Bucureşti şi din ţară pot strica imaginea României în afară şi a apreciat că dacă acreditează ideea că este o ţară instabilă şi neguvernabilă, toată lumea pierde. Senatorul PSD a mai spus că îşi doreşte o justiţie independentă şi nu vede "care ar fi articolele care afectează independenţa Justiţiei", referindu-se la criticile protestatarilor faţă de legile Justiţiei.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Nu stiu cata coruptie a mai ramas sau cati se mai gandesc sa faca mizerii stiind ca DNA e cu ochii pe ei (plus ca nu e numai la politicieni ci si la medici si la altii vezi Lucan si restul), dar faptul ca-ti dai jos 2 guverne proprii in nici 1 an, faptul ca autostrazile aluneca la vale, se cojesc sau nu rezista, faptul ca faci praf codul fiscal si bulversezi o economie intreaga (prin cresterea brusca a dobanzilor si inflatiei si a cursului dupa care tipi la BNR ca nu face nimic), ca nu esti in stare sa asiguri medicamentele si vaccinurile necesare si cate altele cred ca e chiar mai periculos decat coruptia. Sa dai OUG si norme de aplicare si modificare la sfarsitul anului cu limita la 31 ianuarie de depuneri de declaratii complicate e maxima mizerie fiscala pe care o poti face impotriva oamenilor. Sa nu uitam ca inca schimbam macazul la tramvaie cu mana cand altii trimit masinute pe Marte sau au trenuri care merg cu 400 km/h.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb