Zegrean, CCR: "Majorarea perioadei de reţinere, în prezent, este neconstituţională"

Elena Deacu
Politică / 21 aprilie 2015

Modificarea duratei de reţinere, propusă de DNA şi CSM, de la 24 la 72 de ore, respectiv 48 de ore este neconstituţională, a declarat, marţi, la Suceava, preşedintele Curţii Constituţionale a României (CCR), Augustin Zegrean, care participă la conferinţa internaţională ''Jurisdicţia constituţională'', transmit surse din presă.

''Am să răspund la întrebare, deşi sunt sigur că voi fi acuzat că m-am antepronunţat. Constituţia noastră, acum, spune că durata reţinerii nu poate depăşi 24 de ore. Aceasta este o garanţie a dreptului la libertate. Articolul 152 din Constituţie spune: nu pot face obiectul revizuirii, printre altele, garanţiile drepturilor fundamentale. Cred că v-am răspuns'', a spus Zegrean, răspunzând unei întrebări din partea presei.

Pe de altă parte, preşedintele Curţii Constituţionale din Lituania, Dainius Zalimas, a spus că durata de reţinere în Lituania este de 48 de ore, după care instanţa decide dacă măsura va continua sau încetează.

Ieri au apărut în presă documente cu propuneri de modificare a Constituţiei, în care atât Direcţia Naţională, cât şi Consiliul Superior al Magistraturii solicitau mărirea perioadei de reţinere la 72 de ore, respectiv 48 de ore.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

30 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7651
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2842
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0022
Gram de aur (XAU)Gram de aur400.2770

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb