Ministerul Dezvoltării suspendă noi cereri de plată pentru 'Anghel Saligny' şi PNDL până la achitarea datoriilor

A.D.
Politică / 30 decembrie 2024

Sursa foto: Cseke Attila/Facebook

Sursa foto: Cseke Attila/Facebook

Ministerul Dezvoltării are datorii şi nu mai acceptă noi cereri de plată pentru Programul 'Anghel Saligny' şi Programul Naţional de Dezvoltare Locală până la achitarea datoriilor, a declarat, astăzi, ministrul Cseke Attila, informează Agerpres.

"Trebuie să vorbim sincer despre situaţie: am preluat ministerul cu datorii, dar vom plăti facturile. Eu cred în nevoia de dezvoltare, pentru că este motorul economiei! Dezvoltarea nu se opreşte! Ministerul nu a plătit facturi, în valoare de 1,7 miliarde de lei, pentru investiţiile finanţate din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă. Aceste facturi vor avea prioritate, astfel încât România să nu piardă fonduri europene. De asemenea, între investiţiile finanţate din Programul Naţional de Investiţii "Anghel Saligny" şi din Programul Naţional de Dezvoltare Locală există multe facturi neplătite, în valoare totală de 3,6 miliarde de lei, a precizat ministrul, potrivit unui comunicat de presă.

El a subliniat că, dintre acestea, plata lucrărilor de infrastructură pentru reţelele de apă, canalizare şi gaze va fi prioritară.

"Va fi stabilit un sistem de priorităţi şi pentru lucrările gestionate de Compania Naţională de Investiţii, iar orice investiţie care se află într-un stadiu mai aproape de finalizare va beneficia de prioritate", a spus Cseke Attila.

Ministerul Dezvoltării nu va accepta noi cereri de plată pentru programele "Anghel Saligny" şi PNDL până la achitarea datoriilor existente, a declarat Attila.

"Scopul nostru este să plătim facturile pentru lucrările efectuate deja şi să asigurăm continuarea investiţiilor. Vom avea o prioritizare la plata investiţiilor. Oferim transparenţă şi predictibilitate atât autorităţilor locale, cât şi antreprenorilor", a transmis Cseke Attila.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Forumul investitorilor 2025
unnpr.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

06 Mar. 2025
Euro (EUR)Euro4.9760
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6098
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.1961
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9344
Gram de aur (XAU)Gram de aur430.5086

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.ro
hipo.ro
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb