Turiştii din centrul istoric al Barcelonei se pot bucura de ultimele zile în care terasele pot fi încălzite cu instalaţii pe gaze, pentru că din 2025 acestea vor fi interzise din cauza emisiilor de CO2, transmite Reuters.
Interdicţia, care va intra în vigoare la 1 ianuarie, este rezultatul unei dispute îndelungate între consiliul local şi proprietarii de restaurante, care se tem că afacerile lor vor avea de suferit pentru că clienţii vor evita să stea în spaţiile din afara localului în perioada iernii.
Măsura referitoare la interzicerea încălzitoarelor de terasă pe bază de gaze a fost introdusă prima dată în 2018, însă consiliul local a permis o tranziţie graduală, pentru a da timp sectorului ospitalităţii să se adapteze, scrie Reuters.
Încălzitoarele electrice cu o capacitate de maximum 150 W/metrul pătrat sunt în continuare permise în perioada 1 noiembrie 2024-30 aprilie 2025, a informat consiliul local din Barcelona într-un comunicat publicat la mijlocul acestei luni.
Terasele încălzite sunt interzise deja în Franţa, unde asociaţiile care promovează economisirea energiei au calculat că utilizarea acestor instalaţii în timpul iernii, pentru o terasă cu o suprafaţă de 75 de metri pătraţi, generează emisii de CO2 comparabile cu un autoturism care ar face înconjurul globului de trei ori, notează Reuters.
O încercare a consiliului local din Madrid de a interzice încălzitoarele de terasă a fost dejucată anul trecut, după ce un tribunal local a decis că edilii nu au reuşit să ofere dovezi că aceste instalaţii contribuie la încălzirea globală.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 31.12.2024, 11:50)
Praf, praf, praf....hai sa nu ne simtim bine si sa nu facem bani pe motive total aiuristice. Si chiar daca n-ar fi aiuristice si total inutile, din moment ce sunt o multime de tari care deschid termocentrale, din moment ce emisiile de CO2 din cauza razboaielor sunt trecute sub tacere, cand de gunoi sa fii sa pretinzi oamenilor si firmelor mici sa faca sacrificii?! Sper din tot sufletul sa se tot incalzeasca clima.