Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a avut luni, în Polonia, o întrevedere cu omologul său francez Emmanuel Macron şi a declarat că a discutat cu acesta despre un posibil sprijin sporit acordat Kievului, în marja festivităţilor organizate la 80 de ani de la eliberarea lagărului de concentrare Auschwitz-Birkenau, informează AFP.
''Am avut o întrevedere cu preşedintele francez Emmanuel Macron. Am discutat despre un sprijin suplimentar acordat Ucrainei'', a declarat Zelenski într-un mesaj postat pe contul său de Telegram. ''O atenţie specială a fost acordată cooperării în domeniul securităţii şi posibilelor formate privind garanţii de securitate pentru Ucraina şi întreaga Europă'', a adăugat el.
Potrivit lui Volodimir Zelenski, Ucraina se bazează ''pe susţinerea Franţei'' în negocierile pentru aderarea la Uniunea Europeană. De asemenea, el a mulţumit Franţei ''pentru sprijinul său constant'' în vederea obţinerii ''unei păci juste şi durabile''.
În Polonia, Zelenski a avut de asemenea o întrevedere cu preşedintele Consiliului European, Antonio Costa, a anunţat acesta din urmă pe platforma socială X. ''Am avut o bună întrevedere cu preşedintele Zelenski şi l-am asigurat de sprijinul ferm al UE. Decizia luată astăzi cu privire la sancţiunile contra Rusie este un exemplu perfect în acest sens'', a afirmat Costa.
Un acord a fost încheiat luni între statele membre ale Uniunii Europene pentru a reînnoi sancţiunile împotriva Rusiei, în vigoare după declanşarea invaziei împotriva Ucrainei, Ungaria renunţând să blocheze decizia.
Pe 13 ianuarie, Volodimir Zelenski a anunţat că a discutat cu Emmanuel Macron despre o eventuală ''desfăşurare de contingente'' militare străine în Ucraina, o idee evocată în ultimele luni de aliaţii Kievului, pe fondul conjuncturilor asupra posibilelor negocieri de pace între Kiev şi Moscova.
Potrivit lui Zelenski, cei doi lideri au evocat de asemenea posibile livrări de arme, ''investiţii în achiziţia de obuze pentru Ucraina'' şi formarea de soldaţi ucraineni.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 28.01.2025, 10:05)
Kirillo Budanov directorul general al Serviciului de Contrainformatii
al Ucrainei a declarat in parlament: Ucraina ca tara va inceta sa mai
existe, daca nu incepe pana in vara tratativele de pace cu Rusia.
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 28.01.2025, 10:33)
“In trei zile”…dupa Calendele Grecesti:-)
1.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 28.01.2025, 15:19)
Cand a declarat? un link, ceva, un context ca sa sustina lozinca?
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 28.01.2025, 10:44)
Zelenski discuta cu toata lumea, mai putin cu Putin. Nu vrea sa para slab, dar tot cerseste prin alte parti dupa arme si bani. Asta cum pare?
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 28.01.2025, 12:51)
Discutii intre doi escroci, ce ar putea sa iasa?
4. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 28.01.2025, 12:53)
Macron nu are de unde sa l pompeze pe actorul ratat pitic escroc mincinos, fost alintat cu triliarde de dolar, asta poate numai prietena lui Ursula Pfizer
4.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 4)
(mesaj trimis de anonim în data de 28.01.2025, 15:22)
Pfff, acu ati ajuns la triliarde :)))
4.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 4.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 28.01.2025, 15:55)
Pardon, doar sute de miliarde, daca esti asa de acurat :)
4.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 4.2)
(mesaj trimis de anonim în data de 28.01.2025, 21:00)
Triliardele erau in ruble:-)
4.4. fără titlu (răspuns la opinia nr. 4.3)
(mesaj trimis de anonim în data de 28.01.2025, 21:56)
Copeici
5. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 28.01.2025, 15:54)
Ce cauta la Auschwitz Zelensky seful nazististilor care au masacrat cel putin 100.000 de polonezi, nu sant nici 2 saptamani de cand Polonia l a silit sa recunoasca, a fost in toata presa
5.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 5)
(mesaj trimis de anonim în data de 28.01.2025, 21:04)
The Katyn massacre was a series of mass executions of nearly 22,000 Polish military and police officers, border guards, and intelligentsia prisoners of war carried out by the Soviet Union, specifically the NKVD (the Soviet secret police), at Stalin's order in April and May 1940
5.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 5.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 28.01.2025, 21:58)
Asta i alta, nu cea din presa de acum vreo 10 zile sau asa ceva.
Daca habar n ai nu incerca sa manipulezi
5.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 5.2)
(mesaj trimis de anonim în data de 28.01.2025, 22:08)
In articolele de acum vreo 2 saptamani sant redate exact faptele despre masacrul a 100.000 de polonezi si dialogurile dintre Tusk si Zelensky.
Aia cu Stalin n are nici o legatura