Zelenski a fost primit de Biden la Casa Albă

V.S.
Internaţional / 22 septembrie 2023

Zelenski a fost primit de Biden la Casa Albă

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a încercat joi, la Washington, să consolideze sprijinul SUA pentru ţara sa, având întâlniri la Pentagon, la Congres şi în final la Casa Albă, unde a fost primit de preşedintele Joe Biden, potrivit News.ro.

Însă, pe fondul scepticismului republicanilor cu privire la o nouă rundă de ajutor militar pentru apărarea împotriva Rusiei, liderul de la Kiev nu a reuşit să convingă administraţia Biden să includă în noul pachet de asistenţă militară anunţat, în valoare de 325 de milioane de dolari, şi mult doritul sistem de rachete cu rază mai lungă de acţiune ATACMS.

După ce miercuri a căutat sprijin internaţional la Naţiunile Unite, Zelenski a venit joi la Washington într-o vizită fulger care a inclus întâlniri cu lideri militari la Pentagon, o vizită la Capitoliul SUA, apoi o primire la Casa Albă, înainte de a ţine, seara, un discurs la muzeul Arhivelor Naţionale.

Preşedintele ucrainean, în obişnuita sa ţinută kaki, şi soţia sa, Olena Zelenska, au fost întâmpinaţi la Casa Albă de Joe şi Jill Biden cu covor roşu, drapele şi soldaţi în ţinută de gală. Cei doi şefi de stat s-au deplasat apoi în Biroul Oval, unde preşedintele american a promis că se va asigura că "lumea va fi alături de Ucraina".

Întrebat de un jurnalist cât de importantă este vizita sa, Volodimir Zelenski a răspuns că "foarte importantă". El a subliniat că şi-a început ziua în Congresul SUA pentru a le mulţumi legiuitorilor şi poporului american pentru sprijinul lor "mare, imens".

Casa Albă a fost, fără îndoială, cea mai călduroasă oprire a zilei a lui Volodimir Zelenski - chiar dacă acesta nu a reuşit să-l convingă pe Joe Biden să-i livreze rachetele tactice cu rază mai lungă de acţiune pe care insistă - sistemul ATACMS. Biden a lăudat curajul poporului ucrainean în momentul în care l-a primit pe liderul de la Kiev în Biroul Oval, iar ulterior Departamentul de Stat a anunţat un nou pachet de ajutor militar pentru Ucraina, de 325 de milioane de dolari. Sistemul ATACMS nu figurează însă pe lista de echipamente, potrivit presei americane.

Casa Albă anunţase deja că Statele Unite vor livra Ucrainei mijloace de apărare aeriană "semnificative", dar preşedintele Biden "a decis că nu va furniza (rachete) ATACMS", a declarat consilierul pentru securitate naţională al executivului american, Jake Sullivan, într-o conferinţă de presă. "El nu a exclus această posibilitate în viitor", a adăugat el.

Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, a anunţat ulterior acordarea unei noi asistenţe de securitate în valoare de 128 de milioane de dolari pentru Ucraina, precum şi 197 de milioane de dolari pentru arme şi echipamente.

Nou pachet de ajutor militar al SUA pentru Ucraina, în valoare totală de 325 de milioane de dolari, include sisteme de apărare antiaeriană şi o a doua tranşă de muniţie cu dispersie ce poate fi trasă de tunurile Howitzer de 155 de milimetri.

Conştient de riscul de oboseală din partea marelui aliat american, preşedintele ucrainean îi avertizase dimineaţă pe congresmenii republicani că ţara sa riscă să piardă războiul dacă fluxul de ajutor se opreşte brusc.

"Împreună cu partenerii şi aliaţii noştri, poporul american este hotărât să vegheze ca (să facem) tot ce putem pentru a ne asigura că lumea este alături de voi", a declarat Biden în comentariile de la începutul întâlnirii lor de la Casa Albă.

Zelenski a declarat că Ucraina apreciază foarte mult asistenţa americană "pentru a combate teroarea rusă" şi a spus că va discuta cu preşedintele Biden despre nevoile de apărare ale ţării sale, punând un accent deosebit pe apărarea aeriană. "Astăzi mă aflu la Washington pentru a ne întări capacitatea de a ne apăra copiii ucraineni, familiile noastre, casele noastre, libertatea şi democraţia în lume", a adăugat el.

La Capitoliu, şeful statului ucrainean a ajuns pe un alt tip de câmp de luptă, atât politic, cât şi financiar, notează AFP. Pe de o parte, există Senatul, care are o majoritate democrată şi unde majoritatea opoziţiei republicane este în favoarea ajutorului acordat Ucrainei. Pe de altă parte, există Camera Reprezentanţilor, dominată de conservatori, unde o mână de politicieni de dreapta cer oprirea imediată a ajutorului pentru Kiev. Toate acestea în condiţiile în care, de la 1 octombrie, există ameninţarea unei paralizii bugetare, dacă cele două partide nu reuşesc să ajungă la un acord cel puţin asupra unei legi financiare provizorii.

În orice caz, atmosfera din capitala americană s-a schimbat foarte mult de la vizita lui Volodimir Zelenski din 21 decembrie 2022 şi de la discursul său, foarte apreciat, în faţa Congresului de atunci.

Acum nu a mai existat un astfel de discurs în faţa camerelor reunite şi nu a scăpat nimănui faptul că şeful republicanilor din Camera Reprezentanţilor, Kevin McCarthy, nu l-a escortat pe liderul ucrainean la sosirea sa la Capitoliu, joi, ci liderul republicanilor din Senat, Mitch McConnell, a făcut-o.

Kevin McCarthy, sub presiunea ultraconservatoare a partidului său, declarase marţi că îi va cere lui Zelenski "să dea socoteală pentru banii pe care i-a cheltuit deja". Cu toate acestea, republicanul Michael McCaul, şeful Comisiei pentru afaceri externe din Camera Reprezentanţilor, s-a arătat optimist că un ajutor suplimentar de 24 de miliarde de dolari, cerut de Biden, va fi aprobat. "Au nevoie de el şi îl vor primi", a declarat McCaul.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Hersh cu Premiul Pulitzer afirma ca Ucraina a dat gres cu contraofensiva

    si a pierdut in fata Rusiei,degeaba nu se recunoaste inca infrangerea

    1. ...

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb