Preşedintele Volodimir Zelenski a declarat că în cursul unei discuţii telefonice pe care a avut-o cu preşedintele Emmanuel Macron duminică, a încheiat un "acord foarte important" în ceea ce priveşte instruirea piloţilor ucraineni în Franţa, conform Reuters.
Zelenski a spus: "Coaliţia noastră de luptători moderni devine tot mai puternică". Acesta nu a detaliat ce fel de pregătire le va fi furnizată piloţilor ucraineni, în condiţiile în care Franţa nu are avioanele de luptă F-16 pe care Danemarca şi Olanda le-au oferit recent Ucrainei. Franţa are în dotarea armatei sale avioane de luptă Rafale de producţie franceză şi avioane Mirage 2000 din generaţia anterioară.
Zelenski a declarat că el şi Macron au discutat, de asemenea, şi despre ce ar putea face Franţa pentru a ajuta la protejarea oraşului şi a regiunii ucrainene Odesa, care este esenţială pentru exporturile de cereale, dar vizată tot mai des de atacurile Rusiei, dar nu a oferit detalii.
Ministerul francez de Externe a declarat luna trecută că îşi va consolida sprijinul militar pentru Ucraina, în special în ceea ce priveşte consolidarea capacităţilor de apărare aeriană.
Luna trecută, Volodimir Zelenski a fost într-un turneu în Suedia, Olanda, Danemarca şi Grecia, la capătul căruia a obţinut asigurări că Ucraina va primi avioanele F-16 pe care le cere de mult timp. Olanda, Danemarca şi Norvegia vor furniza Ucrainei avioanele atunci când Kievul va avea personal pregătit şi infrastructura necesară pusă la punct. Zelenski a cerut, de asemenea, Suediei să-i furnizeze avioane Gripen.
Piloţii ucraineni au început deja pregătirea pentru F-16 în Danemarca, iar Grecia va ajuta şi ea la aceste eforturi. În plus, SUA au anunţat că vor pregăti pe teritoriul american piloţi ucraineni pentru F-16. Un alt centru de pregătire a piloţilor ucraineni pentru F-16 ar urma să fie în România.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 04.09.2023, 12:47)
Buna si-o escadrila de rafale
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 04.09.2023, 13:37)
Finantam integral statul Ucraina la NESFARSIT ??
+arme si bani ptr. enervarea rusilor,
iar smecherii din Zelenskiland au rezerve valutare la nivele istorice !!
noi europenii suntem luati de fraieri