Zelenski: "Începem să discutăm cu Norvegia despre posibilităţile unei misiuni de antrenament"

D.T.
Internaţional / 12 martie 2023

Zelenski: "Începem să discutăm cu Norvegia despre posibilităţile unei misiuni de antrenament"

Liderul de la Kiev a prezentat vineri situaţia din ţară, după atacul masiv cu rachete de joi, iar la capitolul contacte diplomatice a menţionat discuţii cu premierul Finlandei şi cu ministrul apărării din Norvegia, anunţând că sunt discuţii pentru ca piloţii ucraineni să se antreneze în această ţară, conform News.ro.

El a spus că discuţiile sale din cursul zilei au avut ca obiectiv aprovizionarea soldaţilor ucraineni şi, în general, a încercat să obţină sprijin pentru apărarea împotriva agresiunii ruseşti.

Kievul a început să discute cu Norvegia despre posibilităţile unei misiuni de antrenament pentru piloţii ucraineni, a anunţat Volodimir Zelenski, care a spus că s-a întâlnit cu ministrul apărării din ţara nordică, Bjorn Arild Gram. "Am discutat măsuri suplimentare pe care le putem lua împreună cu Norvegia pentru ca această primăvară să fie un succes atât pentru apărarea ucraineană, cât şi pentru perspectivele securităţii paneuropene", a afirmat Zelenski, părând să se refere la aşteptata contraofensivă ucraineană, adaugă sursa.

"În general, am obţinut o relaţie extrem de puternică cu Norvegia în multe domenii. Acest lucru se referă, de asemenea, la arme: datorită Norvegiei, ne-am consolidat apărarea aeriană, artileria şi alte tipuri de trupe. De asemenea, Norvegia a lansat un program de sprijin bugetar pe termen lung pentru Ucraina - 7 miliarde de dolari pentru cinci ani - care poate şi ar trebui să devină un exemplu pentru ceilalţi parteneri ai noştri", a punctat Zelenski.

Şi premierul Finlandei, Sanna Marin, s-a aflat vineri în vizită la Kiev şi a participat la ceremonia organizată în memoria soldatului "Da Vinci".

Finlanda este "o ţară care ne sprijină activ. Am mulţumit pentru pachetele de ajutor oferite deja, am discutat despre noi oportunităţi de a ne consolida apărarea, de a creşte presiunea asupra Rusiei - un nou pachet de apărare pentru Ucraina, deja al 14-lea", a detaliat Zelenski. "Am vorbit, de asemenea, despre cooperarea în cadrul structurilor Uniunii Europene şi despre sprijinirea iniţiativelor noastre de pedepsire a criminalilor ruşi", a adăugat el, conform sursei citate.

Preşedintele a spus că a avut discuţii în cursul zilei şi cu reprezentanţi ai comunităţii politice americane - senatori şi experţi de la American Enterprise Institute. "I-am informat despre situaţia actuală, despre posibilităţile noastre de a pune capăt agresiunii ruse şi de a reda securitatea Ucrainei. Am mulţumit Americii pentru sprijinul său de neclintit şi principial, precum şi pentru leadershipul care ne poate aduce victoria mult mai aproape", a spus Zelenski, mulţumind tuturor celor care îi ajută ţara.

Opinia Cititorului ( 5 )

  1. Bine ca am citit articolul,

    altfel nu puteam dormi linistit, 

    domnul actor totusi devine din ce in ce mai antipatic,

    poate eu nu sunt destul de "corect politic" 

    1. Antipatic o fi,dar are susținere de la NATO,SUA,UE,ONU,BERD....toate organismele folosesc această oportunitate a strivi Rusia,oportunitate rarisimă.Rusia are puține cărți bune de jucat,dar încă are.

      Singura șansă a Rusiei este sa se retraga din Ucraina. Oricum Rusia va pierde acest război. Zelenski e patriot. Îi întreb pe ticăloșii perverși care țin cu rușii ce trebuieau să facă Ucraineni când le-a fost atacata tara să stea capra pentru ruși? Acești blestemați sunt votanții AUR . Am

      spus și mai spun Rusia este stat terorist  

      Ai grija la limbaj,ucraineanule!Pana una alta voi sunteti prinsi in corzi si aveti nevoie de poporul roman.Voi sa nu stati capra pentru rusi dar vreti ca noi sa stam capra pentru voi!Toata Europa trebuie sa stea drepti in fata lui Zelenski.Tupeul lui si al vostru a ajuns pana la cer.Spalati-va pe cap cu rusii fiindca sunteti frati si lasati-ne pe noi in pace fiindca nici voi,nici rusii nu sunteti si nu au ati fost prietenii poporului roman.Ce vina avem noi ca v-au atacat rusii?Am omorat noi oameni in Donbas?Am facut destul pentru voi,la cat de buni sunteti,voi nu ati fi miscat un deget sa ne ajutati daca am fi fost in situatia voastra,din contra.Si cu Republica Moldova...ati uitat cand i-ati ajutat pe rusi in 1992 cu Transnistria?Ahaa,va ustura cand vi se spune adevarul pe sleau!

    "Şi premierul Finlandei, Sanna Marin, s-a aflat vineri în vizită la Kiev şi a participat la ceremonia organizată în memoria soldatului "Da Vinci".

    Devoratoarei asteia de barbati tineri, alcool si stupefiante din fruntea Finlandei, probabil ca i-a cazut extrem de greu moartea lui Da Vinci, pt ca si-ar fi dorit sa-i fi fost model pt pictura acestuia, "Gioconda"! 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb