Zelenski s-a deplasat în Emiratele Arabe Unite, în contextul existenţei perspectivei unor negocieri de pace

A.F.
Politică / 17 februarie

Zelenski s-a deplasat în Emiratele Arabe Unite, în contextul existenţei perspectivei unor negocieri de pace

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a deplasat în Emiratele Arabe Unite duminică seară, în contextul intensificării perspectivei unor posibile negocieri care să pună capăt războiului Moscovei împotriva Ucrainei, relatează AP.

Preşedintele american Donald Trump a sugerat săptămâna trecută că se va întâlni cu preşedintele rus Vladimir Putin în Arabia Saudită. Emiratele Arabe Unite, unde se află Abu Dhabi şi Dubai, au fost prezentate de mult timp ca un posibil loc pentru negocierile de pace, având în vedere populaţia numeroasă de expatriaţi ruşi şi ucraineni care au inundat ţara de la începutul războiului şi ca urmare a activităţii Emiratelor privind schimburile de prizonieri din trecut.

Zelenski a ajuns la Abu Dhabi după ce a participat la Conferinţa pentru securitate de la Munchen. Imaginile difuzate de biroul său îl arată pe el şi pe soţia sa, Olena Zelenska, fiind întâmpinaţi de un oficial din Emiratele Arabe Unite şi de garda de onoare la aeroport, duminică seara târziu."Prioritatea noastră principală este să aducem şi mai mulţi dintre oamenii noştri acasă din captivitate", a precizat biroul lui Zelenski în mesaje online. "Ne vom concentra, de asemenea, pe investiţii şi parteneriat economic, precum şi pe un program umanitar la scară largă".

Vizita lui Zelenski are loc în contextul în care Denis Manturov, prim-vicepremierul Rusiei, l-a vizitat duminică pe liderul EAU, şeicul Mohammed bin Zayed Al Nahyan, preşedintele ţării şi conducătorul oraşului Abu Dhabi. Un comunicat al WAM a descris discuţiile ca fiind axate pe "creşterea legăturilor EAU-Rusia şi modalităţile de promovare a intereselor comune, în beneficiul ambelor naţiuni şi al popoarelor lor".

"Credem că Putin va declara război NATO"

Într-un interviu difuzat duminică de NBC, Volodimir Zelenski s-a declarat convins că Rusia va "declara război NATO" dacă Donald Trump îşi reduce sprijinul pentru Alianţa Atlantică şi aceasta este slăbită. În timp ce şeful diplomaţiei americane Marco Rubio, aflat într-un turneu în Orientul Mijlociu, urmează să se întâlnească cu negociatori ruşi şi ucraineni în Arabia Saudită, Volodimir Zelenski a recunoscut că Donald Trump este în măsură să îl împingă pe preşedintele rus către un acord de încetare a focului, la aproape trei ani de la invadarea Ucrainei.

"Credem că Putin va declara război NATO", a declarat Zelenski, potrivit AFP.

În opinia sa, Vladimir Putin anticipează o "slăbire a NATO", care ar putea avea loc dacă Statele Unite îşi retrag sprijinul militar pentru Europa. "Nu ştiu dacă ei (ruşii) vor dori 30% din Europa, 50%, nu ştiu. Nimeni nu ştie. Dar vor avea această posibilitate", a avertizat preşedintele ucrainean, potrivit căruia armata rusă pregăteşte deja «un număr mare de soldaţi pe teritoriul Belarusului».

Liderii "principalelor ţări europene" urmează să se întâlnească luni la Paris pentru a discuta despre securitatea europeană şi Ucraina, într-un moment în care administraţia americană atacă UE şi intenţionează să negocieze direct cu Rusia pentru a găsi o cale de ieşire din conflict. În interviul său acordat canalului american, Volodimir Zelenski a avertizat că, în opinia sa, preşedintele rus "nu doreşte pacea". "Nu aveţi încredere în el", a adăugat el. "Nu aveţi încredere în Putin".

Opinia Cititorului ( 8 )

  1. Nu sunt negocieri de pace, sunt negocieri de impartire imperialista a Ucrainei. Pacea e o consecinta a acestor intelegeri

    Deci nu a fost invitat, precum Romania la UE, dar s-a dus totusi acolo poate il primesc aia in sala, macar sa auda ce se discuta din spatele unei usi.

    Absolut penibil si imprevizibil ce se petrece.  

    1. Tu dacă ai suferi că ți-a intrat un violator vin casă și vz că nu te cheamă la Tribunal unde va fi violatorul și jandarmul ce ai face, m-ai gândiți dracului cu capu nu cu celălalt, vă stă bn acasă la căldură cu telecomanda și pizza pe masă,va îndobitocit de tot tik tok Debilu de CG și propaganda rusească.

      Plecați dracului in Rusia dacă tot îi pupați in fund. 

      Cum, adica Zelensky e violator?

    Zelenski crede ca poate sa recupereze teritoriile ocupate de Rusia si pentru asta ar atrage toata Europa in razboi. Sa speram ca nu se va ajunge la asa ceva.

    "Cel mai bogat cersetor al lumii este Volodimir Zelenszki",

    afirma fostul coleg de partid Artyom Dmitruk, care  

    sustine ca "gasca pesedintelul au castigat 50 miliarde $" 

    datorita razboiului cu rusii.

    asa ca are bani ptr. turism de lux,ca si Johannis al nostru 

    Poate vizita Dubai,are ce vedea

    1. Bi einteles, mai ales ca e pe banii nostri

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Feb. 2025
Euro (EUR)Euro4.9772
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7764
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2828
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0111
Gram de aur (XAU)Gram de aur452.2632

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb