Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a participat, astăzi, la inaugurarea Camerei bilaterale de Comerţ Azerbaidjan - România,de la Baku, potrivit unui comunicat trimis redacţiei.
Valeriu Zgonea a apreciat că deschiderea Camerei bilaterale de Comerţ şi Industrie va impulsiona cooperarea economică şi va evidenţia oportunităţile de investiţii în ambele ţări.
"Pentru noi, parteneriatul cu Azerbaidjan este foarte important. Avem proiecte comune deosebit de importante, în special în domeniul energetic, avem un parteneriat strategic şi, iată, avem şi o Cameră de Comerţ bilaterală la Baku, care va conduce la intensificarea schimburilor comerciale şi la creşterea interesului pentru piaţa românească a investitorilor azeri", a declarat Valeriu Zgonea.
Preşedintele Camerei Deputaţilor se află într-o vizită oficială în Azerbaidjan, împreună cu o delegaţie parlamentară şi reprezentanţi ai mediului de afaceri din România.