ZIARUL BURSA

13 noiembrie
Ediţia din 23.12.2024
Sursa foto: https://www.europarl.europa.eu/portal/ro

Roxana Mînzatu - primul pas către funcţia de vicepreşedinte al Comisiei Europene

George MarinescuInternaţional / 13 noiembrie

Roxana Mînzatu, propunerea ţării noastre pentru funcţia de comisar european, a trecut cu bine ieri de audierea ei de către membrii comisiilor Libertăţi Civile,Justiţie şi Afaceri Interne (LIBE), Forţă de muncă şi Afaceri Sociale (EMPL), Cultură şi Educaţie(CULT), şi pentru Drepturile femeilor şi Egalitatea de şanse(FEMME) pentru a ocupa funcţia de vicepreşedinte al Comisiei Europene pentru Oameni, Competenţe şi Formare profesională.

Economia Californiei, cea mai mare din SUA, atinge dimensiunea Indiei

Economia Californiei, cea mai mare din SUA, atinge dimensiunea Indiei

A.V.Internaţional / 13 noiembrie

Aşa cum la nivel global există câţiva jucători economici majori, şi economia americană, de 29 de trilioane de dolari, are puteri economice de luat în seamă, iar datele oficiale pe 2023 şi 2024 arată că statul California are cea mai mare economie din SUA, aproape egală cu cea a Indiei, a cincea cea mai mare economie a lumii.

Ce-i bagă Trump lui Putin în traistă

Cornel CodiţăEditorial / 13 noiembrie

Cornel Codiţă

Pentru cei care nu se mai miră de nimic, de mult, ca şi pentru cei care încă mai înţeleg ceva din lumea în care ne mişcăm, primele acţiuni ale Preşedintelui ales al Statelor Unite, Donald Trump, nu sunt deloc o surpriză.

Irina Chiţu, analist financiar, manager Finzoom.ro, şi Adrian Căruceru, consultant finanţe personale (dreapta), într-un dialog moderat de fostul jurnalist Cătălin Bălan, reprezentant CSALB.

Cum gestionăm finanţele personale şi ce facem ca să economisim?

Bănci-Asigurări / 13 noiembrie

Adrian Căruceru: "Mulţi oameni sunt deconectaţi de la propria situaţie financiară; unii nu ştiu care sunt veniturile familiei, alţii refuză să-şi vadă obiectiv cheltuielile" 

Irina Chiţu: "Veniturile trebuie diversificate; familiile care se bazează pe un singur venit riscă mai mult"

Irina Chiţu: "Economisirea nu ţine de venituri, ci de comportament; şi cei cu venituri mici pot apela la un plan de economisire"

Adrian Căruceru: "Mulţi oameni îşi lasă banii în contul curent, unde nu primesc dobândă şi au comisioane de administrare pentru acel cont"

Programul naţional de restaurare suferă din cauza lipsei specialiştilor

Programul naţional de restaurare suferă din cauza lipsei specialiştilor

O.D.Miscellanea / 13 noiembrie

Banii nu rezolvă de fiecare dată problemele. Absenţa speciaşliştilor reprezintă o mare problemă, indiferent de ce domeniu este vorba. Managerul Institutului Naţional al Patrimoniului (INP), Oana Zaharia, a declarat la deschiderea ediţiei a VII-a a Şcolii Internaţionale pentru Patrimoniu, Cultură şi Artă "Constantin Brâncuşi" (SIPCA) de la Sighişoara, că există un număr insuficient de specialişti şi experţi atestaţi de Ministerul Culturii pentru derularea programelor de finanţare pe programul naţional de restaurare şi pe timbrul monumentelor istorice.

COP29: Negocieri complicate, retrageri anticipate

COP29: Negocieri complicate, retrageri anticipate

O.D.Miscellanea / 13 noiembrie

Conferinţa ONU privind schimbările climatice, COP29, s-a deschis la Baku, capitala Azerbaidjanului, cu un apel la cooperare globală în timp ce ţările în curs de dezvoltare solicită asistenţă de sute de miliarde de dolari.

Sursa foto: Facebook/ ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCURESTI

Shanghai Global Ranking of Academic Subjects: ASE, locul I pe ţară la domeniul Economie

O.D.Miscellanea / 13 noiembrie

ASE se clasează pe locul 301- 400 la nivel global şi locul I pe ţară la domeniul Economie în prestigiosul clasament Shanghai Global Ranking of Academic Subjects, ediţia 2024. Academia de Studii Economice din Bucureşti a reintrat anul acesta în clasamentul internaţional, în care au fost incluse peste 1900 de universităţi din 96 de ţări, în cadrul a 55 de domenii de studiu.

Nikolai Patrushev, president of the Maritime College of the Russian Federation, states that Russia's naval strategy involves expanding the presence of its military ships on all oceans of the globe, including cooperation with BRICS member states. (Photo source:https://eng.mil.ru/en/structure/forces/strategic_rocket/media/photo/gallery.htm?id=17518@cmsPhotoGallery)

Escaladarea tensiunii în Marea Neagră: Rusia ameninţă NATO cu măsuri împotriva navelor non-riverane

George MarinescuInternaţional / 13 noiembrie

Deşi mass-media occidentală şi anumiţi experţi au sugerat că Ucraina, cu suportul armamentului occidental, a subminat semnificativ capacităţile Flotei Mării Negre, Nikolai Patrushev, preşedinte al Colegiului Maritim al Federaţiei Ruse, susţine, într-un interviu publicat de cotidianul Kommersant, că flota respectivă este perfect funcţională şi pregătită să răspundă oricăror provocări sau ameninţări din această zonă strategică.

Reconversia, cuvântul de ordine pentru piaţa muncii în 2025

Reconversia, cuvântul de ordine pentru piaţa muncii în 2025

O.D.Miscellanea / 13 noiembrie

Aproape două treimi (60%) dintre angajaţi vor să facă reconversie profesională în următorul an, principalele motive pentru care îşi doresc o schimbare de carieră fiind un salariu mai bun, perspective de dezvoltare profesională şi trecerea spre munca remote sau hibrid, relevă rezultatele unui sondaj de specialitate.

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA
Macro Newsletter 13 Noiembrie 2024

Macro Newsletter 13 Noiembrie 2024

Macroeconomie / 13 noiembrie

Preţurile de consum din Cehia şi-au accelerat creşterea anuală în octombrie 2024, până la 2,8%, de la 2,6% în luna precedentă, pe fondul unei creşteri lunare de 0,3%, după o scădere de 0,4% în luna anterioară.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo