Adina Ardeleanu de la ziarul "Bursa" a primit Premiul pentru promovarea pieţei de capital poloneze în presa străină, premiu decernat la 17 decembrie, în cadrul "2008 Warsaw Stock Exchange Market Review Gala", la Varşovia.
Evenimentul a fost găzduit de preşedintele Bursei din Varşovia, Ludwik Sobolewski.
Bursa varşoviană este prezentă în acţionariatul Bursei de la Sibiu, deţinând un pachet de 1,8%.
În ocazia Galei în care ziarista noastră a fost premiată, Ludwik Sobolewski şi-a reafirmat interesul pentru bursele româneşti, dar i-a declarat Adinei Ardeleanu că Bursa din Varşovia nu va cumpăra acţiunile BVB scoase la vânzare de "Morgan Stanley". Domnul Sobolewski a precizat că Bursa din Varşovia (deţinută de stat, în proporţie de 98%), aşteaptă ridicarea pragului maxim al deţinerii de acţiuni la burse, stabilit de legea noastră.
Ziarul "Bursa" a urmărit cu atenţie intenţiile Bursei varşoviene faţă de Bursa sibiană şi faţă de Bursa bucureşteană, relatând riguros fiecare eveniment pe această relaţie.
Subiectul intră în compentenţa Adinei Ardeleanu, şeful echipei de ziarişti specializaţi în domeniul pieţei de capital, din ziarul "Bursa".
Adina Ardeleanu (24 de ani) a absolvit "Relaţii internaţionale" din cadrul Academiei de Studii Economice şi este "masterant" în subiectul "Managementul proiectelor internaţionale ".
Adina Ardeleanu a jucat unul dintre rolurile cele mai importante în recenta restructurare a ziarului "Bursa" şi coordonează, zi de zi, realizarea secţiunii "Investiţii per-sonale (opt pagini).
Adina Ardeleanu s-a angajat la ziarul "Bursa" din anul 2006, devenind, în acest interval scurt, unul dintre cei mai competenţi ziarişti specializaţi în piaţa de capital.
1. bravo
(mesaj trimis de morel în data de 26.12.2008, 00:24)
bravo adina,bravo bursa
2. none
(mesaj trimis de pipes în data de 31.12.2008, 03:52)
felicitari domnisoarei!
ca de obicei, ma minunez, ca semneaza MAKE (adica make de la makedonu, make de la make a coffee sau altele), chiar nu pricep....
inteleg ca sunteti colegi,dar atunci scrie-i frumos un ravas!!!
felicitari inca o data!
p.s. iar lui make numai de bine!
LMA!