ZIUA UNIVERSALĂ A IEI Ia cu altiţă

Ia (cămaşă) este piesa de bază a costumului popular purtat de femei. Ea păstrează în croi şi în dispoziţia ornamentală elemente străvechi. Este lucrată din pânză ţesută din cânepă, in, bumbac, lână sau borangic şi este încreţită în jurul gâtului (de tip carpatic), de tradiţie dacică, reprezentată şi pe Columna lui Traian, dar şi pe Tropheum Traiani de la Adamclisi. Ca părţi componente enumerăm: piepţii, spatele, mânecile şi clinii (în cazul cămăşilor cu poale). A fost lucrată de femeie,în gospodărie. Fetele nu erau considerate bune de măritiş dacă nu ştiau să ţeasă pânză, să croiască şi să brodeze o ie. Meşteşugul se transmitea în familie, de la bunici şi mame. Tinerele se întreceau în a lucra ii care să nu semene cu ale vecinelor sau ale suratelor...

Se croia numai "pe drept", din 4 "stani"(bucăţi) de pânză, fără răscroieli, evitându-se astfel irosirea oricărei bucăţi de material. Acest tip de croi a fost purtat în toată ţară ,cu excepţia zonelor Maramureş, Oaş şi Bihor. S-a păstrat până azi, cu mici modificări constituindu-se într-un document al unităţii şi continuităţii noastre.

Ia (cămaşa) cu altiţă, sau "chenar" se regăseşte în Moldova, Muntenia şi Oltenia şi are ornamentele dispuse în câteva registre: pe piepţi, spate (uneori) şi pe mâneci. Acestea sunt structurate în altiţă, o bandă care variază ca lăţime, aşezată orizontal, brodată cu arnici, lânică sau mătase, policrome, la care, în funcţie de statutul social al purtătoarei, se adăugau mărgele, paiete (fluturi) sau fir metalic auriu sau argintiu.

Altiţa este urmată de un al doilea registru de broderie, puţin mai îngust, care se distinge prin monocromie dar şi printr-o broderie delicată, "la fir", de obicei folosindu-se bumbacul. Din vecinătatea încreţului pornesc "şirurile" sau "râurile", aşezate vertical sau oblic, brodate, la rândul lor, cu arnici policrom, cu mătase, lânică, mărgele, paiete sau fir metalic. În Moldova se brodează "râurii costişaţi" sau "în pieziş"; în Muntenia "râurile" sunt verticale, iar în Oltenia se brodau mai ales "râurii înfurcaţi". Au existat şi unele excepţii: în zonele Muscel şi Prahova "râurii" porneau direct din altiţă fiind alcătuiţi din elemente de broderie asemănătoare cu ale acesteia.

Varietatea ornamentală a iilor este impresionantă. Motivele decorative sunt foarte dinamice, predominante fiind cele geometrice: rombul, cercul, pătratul, linia în zig-zag, spirală, cârlige, coarnele berbecului; astrale: stele; vegetale: boboci de floare, flori, buchete de flori, vrejul cu frunze şi flori, ghirlande şi avimorfe.

Toate acestea au şi rolul unor semne menite a proteja pe cea care purta ia, îi menea fertilitatea (în cazul cămăşii de mireasă) sau îi evidenţia frumuseţea şi tinereţea. De aceea şi semnificaţia culorilor era extrem de importantă, culorile broderiei depinzând de vârstă şi statutul social al purtătoarei. Nevestele şi bătrânele foloseau culori mai închise (brun şi negru), în timp ce fetele purtau cămăşi "cu roşu".

În Moldova (Suceava) ia este caracterizată de o mare varietate cromatică (de la brun la cafeniu, negru, verde închis); la Câmpulung e brodată cu negru şi roşu,cu fir gros,"buclat"; în Vrancea culorile contrastează-roşu cu negru,verde sau albastru etc., la acestea adăugându-se croiul special al mânecii,"în spirală" sau "răsucită".

Vlaşca şi zona Ilfovului aduc specificul lor cromatic în care predomină roşul şi auriul, iar zona Romanaţi aduce combinaţii puternice (de albastru cu roşu şi vişiniu). De-a lungul timpului ia a fost haina umilă, la costumul de muncă, a fost haina de sărbătoare, purtată de mirese, a fost purtată de cele plecate pe drumul fără întoarcere, în "lumea de dincolo", şi a fost aproape uitată în anii "50. A fost însă purtată la Curtea Regală a României de Regina Mamă urmând exemplul Reginei Elisabeta şi al Reginei Maria care au avut o admiraţie profundă pentru costumul popular şi pe care l-au purtat adesea ca ţinută de reprezentare la ocaziile speciale.

Pentru frumuseţea ei a fost remarcată şi pictată în 1940 de celebrul pictor francez, Henry Matisse, prieten cu Theodor Pallady. Astfel, "bluza românească" ajunge să fie cunoscută în toată lumea.

Un alt nume mare, de astă dată un creator de modă,Yves Saint Laurent, a creat o colecţie toamnă-iarnă, prezentată la Paris, inspirată din costumul popular românesc, care a circulat apoi în mari muzee ale lumii fiind prezentată în 2009 şi la Bucureşti.

Azi se înregistrează o puternică solidaritate a societăţii româneşti pentru impunerea iei ca brand de ţară, ca purtătoare a identităţii naţionale.

Ministerul Culturii, prin specialiştii săi din Comisia Naţională pentru Salvgardarea Patrimoniului Imaterial - coordonată de doamna academician Sabina Ispas, în calitate de preşedinte - lucrează la constituirea dosarului care urmează a fi depus la UNESCO - pentru ca ia cu altiţă să devină element protejat UNESCO, alături de celelalte elemente aflate deja în patrimoniul mondial:Tehnicile de realizare a ceramicii de Horezu; Căluşul; Doina; Cucii din Brăneşti, Colindatul de ceaţă bărbătească; Mărţişorul; Tehnicile de ţesut ale scoarţei.