Zorii luminoşi ai Evului Mediu

Am crezut, o bucată de timp, că mugurii neo-feudalismului care stau să spargă coaja subţire şi contrafăcută a capitalismului nostru sferto-democratic reprezintă un fenomen local, expresie a neputinţei de structurare instituţional-raţională, numită eufemistic la noi "originalitate". Sunt obligat să-mi revizuiesc opiniile! Setea de feudalism, mai ales de "luminile" şi "soluţiile" politice ale perioadei Evului Întunecat este mult mai larg răspîndită. Iar simbolul ei cel mai puternic rămîne rugul. Adunătura aceea bine organizată de lemne groase şi vreascuri, căreia i se dădea foc în piaţa publică, nu înainte, însă, de a pune deasupra, ca un fel de "ornament", pe osînditul găsit vinovat de erezie, legat cu frînghii groase de stîlpul cel gros al ispăşirii: femeie, bărbat, copil, animal! Ba, chiar şi obiecte, iar dintre ele cărţile, cu predilecţie. Pentru mine, "condamnarea" şi "executarea" cărţilor reprezintă cea mai absurdă formă de prostie pe care oamenii au exhibat-o vreodată public. Cea mai tembelă încercare de a distruge forţa imaterială a ideii, a judecăţii, a îndoielii sau a întrebării pe care mintea iscoditoare a cărturarului a formulat-o. Cu toate acestea, nici în era Guttemberg şi, iată, nici în cea a internetului, gestul de a da foc unei cărţi nu a fost şters din repertoriul prostiei omeneşti. Asta, şi pentru că el are de a face nu doar cu ideile, ci şi cu jocul mult mai dur şi mai corupător al puterii: exprimă voinţa-îndemn împinsă dincolo de orice limite raţionale, de a distruge total şi fără milă adversarul, al cărui simbol este cartea cu pricina. Autodafeurile naziste topind imense ruguri de cărţi "impure rasial" rămîne imaginea simbol a nemărginirii de iraţional la care împinge corupţia puterii. Din păcate, ulterior, gestul avea să fie repetat şi pe celelalte continente ale lumii; în America ceremoniilor private ale unor organizaţii rasiste, cum este cazul KKK-ului; în Asia prin distrugerea sistematică a instrumentelor de cultură numite cărţi, ca parte a aberaţiilor "revoluţiei culturale" maoiste, ori a genocidului cambodgian dirijat de Pol Pot. Dacă nu-l ai la îndemînă şi în puterea ta pe eretic, pe duşman, ca să-l "judeci" şi apoi să-l pui pe rug, următoarea opţiune este să-i arzi efigia. Un fel de păpuşă care-l întruchipează. Practica ţine direct de repertoriul magiei, atestată din vechimile antichităţii în templele faraonilor Egiptului, pînă astăzi, în corturile sau colibele improvizate ale dezmoşteniţilor Europei, Africii, Asiei sau Americii. Au existat întotdeauna oameni, chiar şi în perioadele de maximă înflorire a raţionalităţii carteziene, care au crezut, cu tărie, că împunsăturile cu acul în efigia de ceară a duşmanului lor, ori arderea ei, ori otrăvirea simbolică, însoţită de descîntece, incantaţii şi alte practici auxiliare, pot să-i elibereze de povara de a se lua de piept, la propriu, cu competitorul lor. Cum varianta distrugerii simbolice nu a dat decît rareori satisfacţie deplină şi dacă duşmanul nu ţi-a căzut în putere, pentru a-l judeca şi condamna, următoarea soluţie acreditată de practica evului întunecat este uciderea pur şi simplu a "infidelului", a "necredinciosului". O practică mai întotdeauna încurajată de "binecuvîntarea" autorităţilor spirituale şi religioase, care au avut grijă să ridice de pe conştiinţa făptuitorului povara păcatului capital al uciderii semenului! Istoria bisericilor creştine şi necreştine este prea plină de astfel de exemple, iar dezicerea de aceste acte şi practici oficiale, venită tîrziu, a fost mereu cît se poate de reţinută şi discretă. Atacul şi omorîrea "reprezentanţilor întruchipaţi ai Răului" care sălăşuiau în sediul agenţiei ONU, printre care şi un cetăţean al României, este doar un alt episod dintr-un şir deja lung de aberaţii şi atrocităţi comise în acest debut de secol, în numele "dreptei credinţe", al apărării, răzbunării ei, ori chiar al Dreptului!

Secolul XXI a debutat în forţă sub semnul revigorării practicilor şi soluţiilor politice ale evului mediu întunecat. Distrugerea statuilor sacre ale budismului de către talibanii afgani, bombardarea sîrbilor în ziua de Paşte, distrugerea prin mega-explozia maşinăriilor capcană a lăcaşurilor de cult, musulmane ori creştine, transformarea unor moschei în "cazărmi" pentru instruirea şi înarmarea "spirituală" a luptătorilor jihadului, decapitările ritualice ale unor ostatici civili, filmate şi difuzate pe canale de comunicare în masă de către "luptătorii" al Qaida, în Irak, toate acestea stau mărturie că există nu puţină, ci tot mai multă lume care contemplă cu linişte şi chiar cu o anumită bucurie zorii luminoşi ai viitorului ev întunecat. Iar dacă mai doreşte cineva o probă suplimentară a "direcţiei" în care se mişcă lumea, atunci întrebaţi-vă de ce nici unul dintre cei care a vorbit, în America ori în Europa, despre pericolele gestului imbecil al unui cetăţean al civilizaţiei secolului XXI, care-şi zice pe deasupra şi pastor, de a da foc, ritualic, Coranului, nu s-a referit şi nu a vorbit în numele valorilor umaniste pe care acest gest dement le periclitează grav, ci doar referindu-se la pericolul incitării şi al măsurilor de represiune ale "celorlalţi"! Este una dintre zilele cele mai triste pentru cei care cred că umanismul, adică respectarea sacralităţii persoanei umane, este "religia" adevărată şi naturală a oricărei fiinţe umane, indiferent de ce alte credinţe spirituale îmbrăţişează. Din păcate, este doar una dintr-un şir care abia a început să aştearnă poteca spre ţinuturile întunecate ale Noii Barbaria!