Zuckerman şi românii

America ne iubeşte. Ne face autostradă şi cale ferată de la Marea Neagră la Marea Baltică, ne scoate din ghearele 5G-ului chinezesc, ne rezolvă reactoarele de la Cernavodă. Ne dă şapte miliarde de dolari numai pentru reactorul 3 şi cîte şi mai cîte.

Aşa zice Adrian Zuckerman, născut la Bucureşti, emigrat în SUA şi aşteptat să se pogoare precum duhul sfînt în Grădina Maicii Domnului. Pînă la urmă, minunea s-a împlinit şi iată-l acum pe ambasadorul nostru rătăcitor revenit acasă, vărsîndu-ne în cap cornul abundenţei şi al mustrărilor, al păcatelor şi al zăhărelului (aşa cum niciunul dintre predecesorii lui n-a îndrăznit s-o facă), fiindcă, asemeni tuturor popoarelor proaste, merităm, deopotrivă, cearta şi îndurarea celui puternic.

Dacă citim, însă, printre rînduri, lucrurile stau un pic diferit. Faptele îşi arată cusătura albă, funda politică şi nodul românesc, fără să punem la socotealăstofa de calitate americană.

Guvernul Orban a semnat la Washington, prin ministrul Economiei, Virgil Popescu, un memorandum de finanţare pentru Nuclearelectrica şi alte obiective economice, de aproape opt miliarde de dolari. Ambasadorul Zuckerman, care a însoţit detaşamentul PNL, ne dezvăluie, de fapt, principalul scop al călătoriei: "Ministrul Apărării, Ciucă, şi secretarul Apărării, Esper, se întîlnesc pentru a semna un acord bilateral de tip foaie de parcurs privind cooperarea în domeniul apărării pentru perioada 2020-2030". Să facem un calcul scurt la investiţia în apărare: 2% din PIB, preţ de zece ani, înseamnă cel puţin 60 de miliarde de euro, din care cel puţin jumătate reprezintă achiziţie de armament.

Apoi, cele opt miliarde de dolari anunţate pentru Cernavodă reprezintă nu o investiţie, ci o finanţare prin banca de import-export a SUA, EXIM, iar de coordonarea proiectului se ocupă AECom, o companie americană "curată", cum zice, exact cu aceste cuvinte, Zuckerman.

Prin urmare, drumul la Washington a fost întemeiat pe aranjarea avantajoasă a cuvintelor în comunicatul de PR. În aceeaşi pagină a fost pusă ştirea-bombă a autostrăzii Constanţa-Gdansk, "o investiţie uriaşă", care, pe fondul crizei de autostrăzi şi căi ferate, ne face pe noi, românii ocoliţi de asfalt, să aruncăm cuşmele în sus de bucurie. Vorbim aici de, cităm, "finanţare privată".

Să observăm, mai departe, că ambasadorul Zuckerman înţelege neutralitatea politică a diplomatului în felul următor: "În urmă cu doar două săptămîni, am fost martorii unui proces electoral care a continuat să pună distanţă între naţiune şi baronii-tîlhari roşii care au manipulat legea pentru a-şi umple buzunarele, în detrimentul poporului român, pe care au fost aleşi să îl deservească". Apoi, să băgăm de seamă că o nouă campanie electorală a început, iar diplomatul Zuckerman are faţa congestionată şi obrajii umflaţi de cît suflă în pînzele regimului Iohannis.

Asta ar fi la primire. Să vedem cum stă treaba la predare.

Aici avem ordonanţa dată de Guvernul Orban pe 2 octombrie, care face posibilă vînzarea activelor companiilor de stat. Parlamentul blocase această vînzare pentru doi ani printr-o lege votată, dar acum liberalii i-au dat drumul. Care sînt acele companii? Păi, companiile profitabile, cu perspective bune, cu randamente sigure, ţinute în subdezvoltare, însă, de ani buni, din socoteli româneşti. Aici intră Nuclearelectrica Cernavodă, Hidroelectrica, Romgaz, Transgaz, CEC şi altele, despre a căror vînzare tot vorbesc, de cînd au venit la putere, şi Cîţu, şi Orban.

Ordonanţa Guvernului a lăsat blocată vînzarea de acţiuni, însă a dat drumul vînzării de active, ceea ce înseamnă că, după vînzare, statul va rămîne proprietar al unor companii pe hîrtie, ale căror acţiuni nu vor valora nimic. Povestea lungă şi tragică a prăbuşirii economiei româneşti prin "privatizare" e adusă iar în actualitate, fiindcă există, iată, o ocazie politică. La fel ca şi regimul Băsescu, regimul Iohannis şi-a întemeiat dominaţia pe sprijinul politic extern al marilor puteri, pe facturi plătite în grabă, fără a negocia, pe cedări acceptate fără condiţii şi pe o nepăsare totală faţă de interesele naţionale. Ca şi lui Băsescu, şi lui Iohannis i se rupe de tot ce nu reprezintă interesul personal imediat, fie el politic, financiar sau penal, iar faptele care susţin această nepăsare pot fi oricînd enumerate.

America e cea mai frumoasă aventură a libertăţii popoarelor. E prima reuşită neîntreruptă a democraţiei şi cel mai durabil experiment politic umanist. Democraţia americană a dat naştere unei puteri economice şi apoi, prin puterea militară, unui imperiu planetar care, ca orice imperiu, a colonizat lumea după regulile lui. America înseamnă, în esenţă,cultură în expansiune, o cultură care, înainte de a fi adoptată, trebuie înţeleasă.

Cultura americană începe, e adevărat, cu lecţia despre libertate, cu marile universităţi, cu incredibila literatură, cu Hollywood-ul, cu pasul pe Lună şi cu eroica salvare a lumii, dar continuă cu religia profitului şi doctrina globalizării, cu supremaţia interesului politic american, cu supercorporaţiile şi supertehnologia IT, cu F-22 Raptor, Tomahowk LAM, USS Nimitz, şi cu umbra proiectată de acest colos asupra micilor naţiuni.

Adrian Zuckerman s-a întors la Bucureşti după 54 de ani la fel cum a plecat, adică tot român, gata să împartă oamenii în tabere şi să se bage în războiul politic clientelar. Parcă nu e ambasadorul pe care l-am aşteptat cu atîta nerăbdare, ci, mai degrabă, interpretul pripit, lipsit de stil şi de maniere, al unui mesaj american pe care el însuşi nu l-a înţeles.

România va plăti toate facturile politice care i se întind, mai ales cînd ele vin din SUA. Dar plutea în aer aşa, o speranţă, că în comisionul politic al regimului Iohannis nu se va găsi şi noul ambasador.

(Editorial preluat din Caţavencii.ro)