Bursa de Valori Bucureşti (BVB) ar fi tranzacţionat, folosind propriii bani, mai multe acţiuni listate pe Sistemul Alternativ de Tranzacţionare CAN-ATS, printre care şi cele emise de "Daimler" (DAI) şi "Deutsche Telekom" (DTE), susţin unele surse din piaţă, un zvon pe care directorul general al BVB, Valentin Ionescu, l-a infirmat, râzând.
Sursele susţin că operaţiunile ar fi fost decise de directorul general al Bursei, cu sprijinul unor membri din Consiliul de Administraţie şi că ar fi urmărit să transmită semnale pozitive privind funcţionarea CAN-ATS.
Sistemul de tranzacţionare CAN (Companii şi Acţiuni Noi)-ATS a fost înfiinţat în martie, anul trecut, dar primele tranzacţii au avut loc câteva luni mai târziu, în noiembrie, când acţiunile "Daimler", producătorul automobilelor marca Mercedes, au fost aduse pe piaţa bucureşteană.
BCR şi-a asumat rolul de market-maker pentru titlurile DAI.
În iunie, anul acesta, casa de brokeraj "Tradeville" a adus acţiunile E.ON (EOAN), Bayer (BAYN) şi Deutsche Telekom (DTE) pe ATS-ul BVB, devenind şi market-maker pentru aceste titluri, şi a anunţat că vrea să continue, aducând şi acţiunile "L"Oréal", "Danone", "Christian Dior" şi "Heineken".
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 13.10.2011, 00:18)
Eu il cred pe Dl. Valentin Ionescu.Uitati ce fata nevinovata are.Cind a facut poza asta se uita la Yubi Channel?
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 13.10.2011, 08:05)
si eu il "cred" tare de tot. insa daca este adevarat cnvm-ul ce va face? dar acum cat este "cald". Yubi Chanell cine este? D-ra pitica si creata?
1.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 13.10.2011, 08:48)
la cum arata la cine naiba sa se uite? se uita si el la cine se uita si la el. ce frig este afara!!!!! provincia sa traiasca.
1.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.2)
(mesaj trimis de anonim în data de 13.10.2011, 10:53)
cine este d-le yubi chanell? moldoveanca? sa-mi spuna si mie cineva.
1.4. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.3)
(mesaj trimis de anonim în data de 13.10.2011, 14:38)
esti blonda rau
2. Ptr ziarul (pardon, fituica) Bursa
(mesaj trimis de Brokeru în data de 13.10.2011, 21:58)
Ce D-nezeu faceti aici? fabricati articole. Aveti nevoie de bani? Pai spuneti-o pe fatza.
2.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 13.10.2011, 22:51)
Pe ce te bazezi, brokerule cu fituica? Ai fost de fata? Ai fost acolo? Omul neaga, il crezi?