BT a avut în 2015 un profit de 2,42 miliarde lei, după integrarea Volksbank

Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 16 februarie 2016

 BT a avut în 2015 un profit de 2,42 miliarde lei, după integrarea Volksbank

Banca Transilvania (TLV) a obţinut anul trecut un profit net de 2,42 miliarde lei, incluzând câştigul din achiziţia Volksbank România, de 1,65 miliarde lei, iar activele băncii au urcat cu 32,6%, la 47,24 miliarde lei, din care creşterea organică a reprezentat peste 10%.

În funcţie de active, BT se situa astfel la finele anului trecut după BRD, care a atins un nivel de 49,2 miliarde lei.

Veniturile operaţionale ale băncii au crescut cu 14,3%, la 2,28 miliarde lei.

"Grupul Financiar Banca Transilvania a înregistrat o creştere organică de peste 10% în activitatea de creditare şi de peste 19% privind atragerea de depozite, la care se adaugă impactul pozitiv al fuziunii cu Volksbank România", a informat banca într-un comunicat citat de Mediafax.

Soldul creditelor a crescut cu 43,3%, cu toate că banca a scos din bilanţ finanţări de 694 milioane lei, iar depozitele atrase de la clienţi au urcat totodată cu 27,8%.

Creditele neperformante, cu restanţe mai mari de 90 de zile, reprezintă 9,75% din totalul portofoliului de credite al BT. Banca a acordat anul trecut circa 160.000 de credite noi, în valoare totală de peste 8,67 miliarde lei, iar numărul de clienţi s-a majorat cu 14%, la 2,15 milioane.

"Rezultatele financiare indică faptul că 2015 a fost cel mai bun an din istoria BT şi confirmă că am reuşit să ne atingem obiectivele de creştere organică, în paralel cu achiziţia şi integrarea Volksbank România. Suntem preocupaţi de eficientizarea, în continuare, a modelului nostru de business, de investiţii în oameni şi în tehnologie. Vom continua să susţinem economia românească şi antreprenorii, indiferent de marimea lor şi suntem optimişti privind potenţialul de dezvoltare a pieţei locale", a declarat în comunicat Horia Ciorcilă, preşedintele Consiliului de Administraţie al Băncii Transilvania.

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. O societate care a demonstrat ca se poate si in Romania.A avut noroc ca s-a putut feri de capusari din interior si exterior.

    1. sa o crezi tu,ca banca nu-i capusata insa mai cu perdea

    La aniversarea a 23 de ani de la intrarea pe piata bancara romaneasca,

    rezultatele anuntate ieri vin sa confirme profesionalismul si seriozitatea celor care au fondat Banca Transilvania si a celor care i-au condus pasii in toti acesti ani.Felicitari tuturor ! 

    Preluarea Volksbank Romania,a insemnat o buna afacere ptr.banca si sper eu si ptr. actionari !La mai multe in continuare, mai ales in detrimentul bancilor straine. Sper ca in acest an actionarii sa fie recompensati si cu dividende. Cred ca cel mai bine ar fi un mix (dividende-actiuni gratuite).Felicitari!!

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb