Charlie Hebdo republică ilustraţiile cu Mahomed care au făcut-o ţinta jihadiştilor în urmă cu cinci ani

A.B
Internaţional / 1 septembrie 2020

sursă foto: News.ro

sursă foto: News.ro

Publicaţia franceză de satiră Charlie Hebdo republică ilustraţiile cu profetul Mahomed care au făcut-o ţinta jihadiştilor în urmă cu cinci ani, informează Le Figaro şi News.ro

"Nu vom dormi vreodată. Nu vom renunţa vreodată", a justificat decizia directorul săptămânalului, Riss, în ajunul începerii procesului atentatului din 7 ianuarie 2015, în urma au fost ucişi, în redacţie, 12 oameni.

Noul număr, care va cuprinde caricaturile, va fi lansat în print miercuri.

Cele 12 desene, publicate iniţial de cotidianul danez Jyllands-Posten, pe 30 septembrie 2005, apoi de Charlie Hebdo în 2006, îi arată, între altele, pe profet purtând o bombă pe turban, şi un personaj înarmat cu un cuţit flancat de femei îmbrăcate în negru.

"Ne-a fost deseori cerut, după ianuarie 2015, să producem alte caricaturi cu Mahomed. Am refuzat întotdeauna, nu pentru că ar fi interzis, legea ne permite să facem asta, ci pentru că era necesar un bun motiv pentru asta, un motiv care are sens şi care aduce ceva în dezbatere", a explicat redacţia publicaţiei într-un articol publicat în numărul de săptămâna aceasta.

Echipa a dăugat: "Să republicăm în săptămâna începerii procesului atentatelor din ianuarie 2015 aceste caricaturi ni se pare indispensabil".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7176
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3172
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9544
Gram de aur (XAU)Gram de aur393.2836

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
gustulitaliei.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb