CURTEA FEDERALĂ AUSTRALIANĂ, ÎN CAZUL DJOKOVIC:  "O vedetă reprezentativă a tenisului mondial poate influenţa oameni să-l imite"

G.U.
Internaţional / 20 ianuarie 2022

Sursă foto: Facebook

Sursă foto: Facebook

Judecătorul-şef al Curţii Federale, James Allsop, a dezvăluit de ce a fost menţinută la apel decizia ministrului Imigraţiei, Alex Hawke, de a-i anula viza lui Novak Djokovic, informează news.com.au, conform News.ro.

Cei trei judecători ai tribunalului federal au decis în unanimitate ca numărul 1 mondial să părăsească Australia şi să plătească toate cheltuielile de judecată.

Judecătorul Allsop a fost, duminică, de acord cu Hawke, care a invocat motive "sanitare" şi de "bună ordine" în revocarea vizei lui Djokovici, deoarece starul tenisului nu fusese vaccinat împotriva Covid-19 şi se temea că ar putea incita sentimentul antivaccinare.

Motivele, publicate online, joi, se referă la puterea lui Djokovic de a-i influenţa în special pe tinerii australieni să respingă vaccinurile anti-Covid-19.

"O vedetă reprezentativă a tenisului mondial poate influenţa oameni de toate vârstele, tineri sau bătrâni, dar poate mai ales pe tinerii şi pe cei impresionabili să-l imite", se arată în document.

"Acest lucru nu este fantezist, nu are nevoie de dovezi. Este recunoaşterea comportamentului uman dintr-o familiarizare modestă cu experienţa umană. Chiar dacă domnul Djokovici nu câştiga Australian Open, capacitatea prezenţei lui în Australia jucând tenis, de a-i încuraja pe cei care ar emula sau vor să fie ca el, este o bază raţională pentru ideea că el ar putea stimula sentimentul antivaccinare", se mai arată în motivare.

Judecătorii au remarcat, de asemenea, că era evident că Djokovic era împotriva vaccinării.

"Respingem ideea potrivit căreia ministrului nu i-a fost îngăduit să constate sau să concluzioneze că domnul Djokovici a avut o atitudine binecunoscută cu privire la vaccinare şi că i s-a opus", se arată în document.

Judecătorii s-au referit şi la un articol cu titlul "Ce a spus de fapt Novak Djokovici despre vaccinuri?", potrivit căruia, în aprilie 2020, el s-a declarat împotriva vaccinării. "Deşi a spus că < nu este un expert > şi < şi-ar păstra mintea deschisă >, se pare că a spus că vrea să aibă < o opţiune de a alege ceea ce este mai bun pentru corpul > său", au scris judecătorii.

"Domnul Djokovic ca un erou şi simbol al libertăţii de alegere în ceea ce priveşte vaccinarea. Nu a fost iraţional ca ministrul să fie îngrijorat de faptul că sprijinul afirmat al unor grupuri antivaccinare pentru poziţia aparentă a domnului Djokovici cu privire la vaccinare ar putea încuraja mitinguri şi proteste care ar putea duce la creşterea transmiterii comunitare", au adăugat ei.

Judecătorii au constatat, de asemenea, că participarea lui Djokovic la un interviu în timp ce era pozitiv cu coronavirus a fost un semn rău pentru ceea ce s-ar fi putut dezvolta în Australia.

Djokovic a spus că ştie că are Covid-19, dar a mers la un interviu cu un jurnalist pentru că "nu a vrut să-l dezamăgească pe jurnalist".

"Au fost dovezi că domnul Djokovic a neglijat recent măsurile rezonabile de sănătate publică în străinătate, participând fără mască la activităţi, în timp ce era conştient că este Covid-pozitiv. A fost lesne să deducem că acest lucru, dacă este emulat, poate încuraja o atitudine de încălcare a reglementărilor de sănătate publică", au mai stabilit judecătorii.

Novak Djokovic, care se opune vaccinării, a părăsit Australia, duminică, la bordul unui avion al companiei Emirates cu destinaţia Dubai, după ce apelul său la decizia de anulare a vizei de intrare în Australia a fost respins de un tribunal din Melbourne.

Acesta a ajuns, luni, la Belgrad, fiind aşteptat la Aeroportul Nikola Tesla de un număr mare de jurnalişti, dar şi de câteva zeci de fani. Tenismenul nu a discutat cu presa, folosind o altă ieşire pentru a părăsi aeroportul.

Opinia Cititorului ( 9 )

  1. Judecatorii mint. Avocatii lui Djoko au sustinut ca in evenimentul public care a urmat imediat testului Covid, Djoko nu stia inca de rezultatul testului. Si ca facuse doua teste rapide inainte de eveniment. Asta pare sa fi scapat judecatorilor strambi din Australia.

     

    Sigur ca Australia are dreptul sa refuze intrarea oricui. Daca esti credincios in Dumnezeu, vei putea fi interzis in Australia. Daca un om crede ca exista viata dupa moarte, va putea fi interzis in Australia. Daca un om stie ca vaccinurile anti-covid pot avea un risc mai mare decat boala la o anumita stare de sanatate si varsta, va fi interzis in Australia (si nu o spun doar eu, a spus-o guvernul Majestatii Sale intr-un raport stiintific despre grupele foarte tinere, dar a spus-o si Norvegia despre grupele foarte in varsta "Officials in Norway on Thursday warned that those over 80 and the terminally ill may be at risk for fatal side effects fr om the COVID-19 vaccine after the European country's health agency reported"). 

    Nimic nu mai conteaza in fata dictaturii Covid. De fapt, se vede din argumentatiile judecatorilor ca motivatiile medicale lipsesc cu desavarsire. Nu mai exista argument de genul "vaccinatii se infecteaza ma rar, sunt o bariera, raspandesc mai putin, etc, etc". Singura argumentatie impotriva lui Djokovic este ca nu a fost sluga statului in politica lui dementa. 

    1. Desigur, pandemia Coronavirus nu exista, deci vaccinul este ineficient (pentru ca nu ai impotriva a ce sa te vaccinezi) si de doi ani incoace nu a murit nimeni de nimic, conform tuturor statisticilor oficiale pentru imbecili.

      Gresit, pandemia exista, virusul exista, decesele exista, vaccinul nu prea are eficienta la nivelul deceselor in exces, le reduce doar vreo 20-30%.

    pacat de talentul lui, daca nu-l duce capul....

    prostia se plateste, va rata si Roland Garros ul si va pierde si contracte de sponsorizare de zeci de mil. de dolari

    Blich, ziarul elvetia, scria in nov 2021 despre o mare adunare de vedete care sprijineau vaccinarea.

     

    "Over 80 personalities fr om culture, sport, politics and business are campaigning for vaccination. Among them are celebrities such as former ski ace Bernhard Russi (73), track and field athlete Sarah Atcho (26) and Swiss tennis prodigy Martina Hingis (41). But former Federal Councilors Ruth Metzler (57), Doris Leuthard (58) and Ruth Dreifuss (81) and Farmers' President Markus Ritter (54) are also committed to the Piks. 

    Also present are DJane Carol Fernandez (34), musicians like Stress (44), Baschi (35) and Büne Huber (59), but also moderator Nik Hartmann (49). SBB boss Vincent Ducrot (59) is just as involved as post-CEO Roberto Cirillo (50) and entrepreneur Jöggi Rihs (88)." 

     

    FEDERER NU ESTE PRINTRE ACESTE VEDETE. Iar Sarah Atcho, sportiva olimpica acum se plange de efecte secundare. Iata ce spune ea acum. Imi pare rau pentru tine, Sarah. Trebuie sa citesti ce spune stiinta, NU CE ZIC UNII LA TV ca ar spune stiinta. Trebuia sa stii ca iti asumi un risc foarte mare, la fel de mare ca cel al saltului cu parasuta, un risc de accidentare.

    ""I feel helpless as it's completely out of my control... I'm glad the vaccine has prevented many deaths and reduced the pressure on hospitals and hospital staff, but I'm frustrated that I and other young and healthy people suffer fr om these severe side effects."" 

    Asa si?

    L-au executat ca il imita oamenii si ei vor avea o problema in administra doza 4,5,6, ...,n. Uite ca un sportiv poate trece pandemia si fara vaccin. Periculos pentru orice stat si oranduire mondiala care au ajuns sa oblige oamenii la vaccinare si acum acesteia ar putea avea un exemplu si sa inceapa sa se opuna la administrarea urmatoarelor doze 4,5,...,n.

    Acum e dezvăluit chiar de judecatori motivul expulzării.

    În mod evident, ar trebui sa fie acum clar pentru toată lumea, mai puțin pătimașiî, ca nu declarațiile false sau nu ale lui Djoko au contat ... Sau sănătatea lui sau pericolul de infectare.

    Prezenta lui Novaxx în Aus ar fi fost un afront la politica de boosterizare pe mai departe a bietei turme. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb