David Hay, Ceo al AFI Europe România, a demisionat

M.D
Companii #Construcţii / 23 martie 2018

 David Hay

David Hay

AFI Europe România anunţă o schimbare la nivel de top management: David Hay, CEO al companiei în ultimii şapte ani, şi-a anunţat demisia şi intenţia de a-şi continua parcursul profesional în afara companiei, conform comunicatului de presă remis către Redacţie.

Proiectele AFI Europe România se vor desfăşura în continuare conform planurilor, iar David Hay va asigura interimatul, astfel încât tranziţia către noul CEO să se facă uşor şi eficient.

"Sub conducerea sa, AFI Europe România a devenit unul dintre cei mai importanţi jucători pe piaţa de real estate din ţară, iar compania s-a bucurat de o creştere şi o extindere continuă. Venitul operaţional net al companiei s-a dublat, până la 50 de milioane de euro, iar noi proiecte au fost dezvoltate şi finalizate, printre care mallul AFI Ploieşti şi cele cinci clădiri de birouri AFI Park. În prezent, trei proiecte se află în diferite stadii de dezvoltare, precum proiectul mixt AFI Braşov, ce include birouri şi mall, prima clădire din proiectul AFI Tech Park din Bucureşti şi primele 200 de apartamente ale complexului rezidenţial AFI City", se mai arată în comunicat.

"După 12 ani în care am ocupat diferite funcţii în cadrul AFI Europe şi alţi 7 ani în care am gestionat operaţiunile grupului din România, am decis cu inima grea, să trec la următorul pas şi să explorez alte oportunităţi în carieră. Cu respect, doresc să le mulţumesc clienţilor şi partenerilor noştri pentru colaborare. Mulţumiri speciale merg către echipa minunată de la AFI Europe România pentru dedicarea, profesionalismul şi sprijinul constant, şi managementului întregului grup AFI Europe pentru încrederea şi susţinerea continuă", a spus David Hay.

"Sub mandatul lui David Hay, AFI Europe România şi-a stabilizat şi îmbunătăţit operaţiunile după criza din anul 2008. Compania şi-a diversificat activitatea pe alte segmente ale pieţei de real estate, incluzând segmentul de birouri şi rezidenţial, iar echipa este pregătită să facă faţă oricărei provocări pe care viitorul o aduce. Respect decizia lui David şi îi mulţumesc pentru contribuţia, dedicarea şi amprenta personală pe care le-a adus companiei în ultimii 12 ani. Drumurile noastre se despart acum cu prietenie, deşi este un moment trist. David Hay îşi va menţine poziţia până vom numi un nou CEO care va prelua conducerea operaţiunilor din România", a declarat Avi Barzilay, CEO AFI Europe.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb