Deltamed a echipat elicopterele BlackHawk cu brancarde medicalizate care transportă pacienţi în situaţie critică

F.D.
Companii / 16 februarie

 Deltamed a echipat elicopterele BlackHawk cu brancarde medicalizate care transportă pacienţi în situaţie critică

Compania Deltamed, producător de vehicule pentru intervenţii speciale şi de urgenţă din Europa de Est, cu acţionariat 100% românesc, a furnizat brancardele medicalizatepentru fiecare dintrecele 7 elicoptere BlackHawk, achiziţionate recent de Inspectoratul General al Aviaţiei din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, pentru managementul situaţiilor de urgenţă, conform unui comunicat de presă al companiei.

Potrivit sursei citate, brancarda medicalizată- creată şi testată de Deltamed în centre specializate din Italia şi Statele Unite ale Americii -este concepută pentru a oferi asistenţă medicală de tip ATI, simultan, unui număr de maxim 4 pacienţice urmează a fi transportaţicu un elicopter Black Hawk. Echipamentul medical care include 2 defibrilatoare, 4 monitoare, 4 ventilatoare,4 aspiratoare de secreţii şi 16 seringi automate, transformă elicopterul BlackHawk într-o unitate de terapie intensivă, prin intermediul căreiapacienţilor li se asigură suport pentru viaţă până la preluarea de către o unitate spitalicească.

"Deltamed a reuşit, înmai puţin de doi ani, să conceapă, să proiecteze, să testeze şi să validezeo soluţie care funcţionează în parametri,în ciuda constrângerilor impuse de condiţiile de zbor şi a spaţiului extrem de mic în care se pot face manevre într-un elicopter. Ne bucurăm că echipa noastră de R&D a reuşit să construiască un sistemcare permite acordarea de asistenţă de urgenţă simultană mai multor persoane aflate în situaţie critică. Brancarda respectă întru totul standardele NATO iar echipamentele medicale folosite sunt de producţie germană, utilizate pe scară largă în serviciile de terapie intensivă", a declarat Dan Oşan, coordonatorul echipei de proiect.

Soluţia construită de Deltamed permite transformarea, într-un interval scurt de timp, de ordinul minutelor, a oricărei aeronave într-o unitate de intervenţie şi salvare de vieţi omeneşti. În plus, autonomia brancardei poate fi extinsă folosind şi sursa de energie a aeronavei în care este montată. La sol, brancarda se introduce într-o cutie alimentată cu energie electrică, care îi conferă, pe lângă încărcarea bateriilor, şi protecţie, inclusiv termică.

Fiecare elicopter medicalBlackHawk destinat intervenţiei în situaţii de urgenţă este echipat cu 2 brancarde medicalizate şi permite transportul şi asistenţa de urgenţă simultană a unui număr de maxim 4 pacienţi.

Deltamed a fost selectată să participe la proiect pe baza rezultatelor obţinute într-un proiect similar derulat anterior pentru Forţele Aeriene Române.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Gala BURSA 2024
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb