EBA va cerceta modul în care a fost supervizată activitatea Danske Bank

T.T.
Internaţional / 24 septembrie 2018

Sursa foto: Twitter

Sursa foto: Twitter

Comisia Europeană a cerut Autorităţii Bancare Europene (EBA) să investigheze ce nu a funcţionat în supervizarea subsidiarei estoniene a Danske Bank A/S, implicată într-un scandal de spălare de bani, transmite Reuters.

De asemenea, la solicitarea comisarului european pentru justiţie Vera Jourova, Executivul comunitar a trimis scrisori Guvernelor din Danemarca şi Estonia pentru a primi informaţii suplimentare despre modul de supervizare, a anunţat un purtător de cuvânt al Comisiei Europene.

Consiliul de Administraţie al Danske Bank, cel mai mare creditor din Danemarca, este aproape de numirea unui nou director general, care-l va înlocui pe Thomas Borgen, a anunţat astăzi platforma de ştiri Finans, citând surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul. Thomas Borgen a demisionat săptămâna trecută, după ce banca daneză a publicat rezultatele unei investigaţii derulate la subsidiara sa estoniană, implicată într-un scandal de spălare de bani, valoarea totală a fluxurilor financiare care au trecut prin Estonia fiind evaluată la aproximativ 200 de miliarde de euro (233,7 miliarde de dolari), informează Agerpres.

Banca trebuie să aştepte aprobarea Autorităţii daneze de Supraveghere în Domeniul Financiar (FSA) pentru a putea numi un nou director general, susţine Finans, care citează un membru al Consiliului de Administraţie al Danske Bank.

Rezultatele investigaţiei realizată de un cabinet de avocatură extern indică posibilitatea ca angajaţii subsidiarei estoniene a Danske Bank să fi complotat cu clienţii, realizând tranzacţii ilegale. Investigaţia a vizat 15.000 de clienţi care au făcut în total 9,5 milioane de plăţi prin subsidiara estoniană a Danske Bank, în perioada 2007 - 2015.

Anul acesta, acţiunile Danske Bank au scăzut semnificativ, investitorii fiind îngrijoraţi că banca ar fi putut încălca sancţiunile SUA, ceea ce ar putea duce la amenzi de miliarde de dolari.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb