Gardienii Revoluţiei iraniene au ameninţat, miercuri, că vor lovi Israelul şi "guverne aliate" ale Americii, după atacul nocturn împotriva unor baze militare din Irak, notează AFP şi Reuters, preluate de Agerpres.
Potrivit surselor citate, ameninţarea vine la câteva ore după ce Iranul a lansat peste 10 rachete asupra militarilor americani din două baze aflate în Irak, ca represalii la uciderea generalului Qassem Soleimani, transmite G4media.
"Sfătuim poporul american să retragă trupele americane desfăşurate în regiune pentru a evita noi pierderi şi a nu permite ca viaţa soldaţilor săi să fie ameninţată şi mai mult de ura crescândă a regimului", a anunţat armata ideologică a Republicii Islamice într-un comunicat.
Până la această oră, nu există informaţii cu privire la eventuale victime ale atacului iranian asupra bazelor în care se aflau militari americani.
Amintim că cei 14 militari români aflaţi în misiune în Irak, unde instruiau trupele irakiene, vor fi retraşi şi relocaţi în altă bază NATO din cauza tensiunilor din Orientul Mijlociu, a anunţat în cursul zilei de marţi Ministerul Apărării Naţionale, într-un comunicat de presă.