Ministrul Dezvoltării a simplificat procedura de atestare a experţilor tehnici pentru construcţii

D.Ţ.
Miscellanea / 24 iunie 2021

 Ministrul Dezvoltării a simplificat procedura de atestare a experţilor tehnici pentru construcţii

Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice şi al administraţiei, Cseke Attila, a semnat Ordinul care va simplifica regimul construcţiilor prin atestarea unor noi experţi tehnici şi verificatori de proiecte în construcţii, el argumentând că în ultimii ani organizarea examenelor de atestare şi certificare pentru noi experţi şi verificatori a fost blocată de cei actuali, pentru că o comisie de evaluare poate fi alcătuită doar din experţii şi verificatorii existenţi, iar majoritatea celor atestaţi în prezent au peste 70 de ani, relatează News.ro.

Potrivit unui comunicat al UDMR, ministrul dezvoltării declară: "Verificatorii de proiecte şi experţii tehnici au datoria de a certifica dacă în timpul proiectării şi execuţiei unei construcţii au fost luate măsurile necesare privind rezistenţa mecanică şi stabilitatea unei clădiri sau siguranţa acesteia în caz de incendiu, sau cutremur, de exemplu. Lucrările nu pot avansa fără aprobarea acestora, dar există o lipsă acută de experţi şi verificatori, majoritatea celor atestaţi în prezent având o vârstă de peste 70 de ani".

Acesta a subliniat că în ultimii ani organizarea examenelor de atestare şi certificare pentru noi experţi şi verificatori a fost blocată de cei actuali, pentru că o comisie de evaluare poate fi alcătuită doar din experţii şi verificatorii existenţi.

Cseke Attila a precizat: "Noul ordin prevede organizarea unei comisii centrale, alcătuite din specialişti în domeniu, care stabileşte subiectele examenelor şi baremul de corectare, iar o altă comisie regională va asigura supervizarea examenelor şi corectarea lucrărilor, pentru că, spre deosebire de reglementările în vigoare, care prevedeau organizarea examenelor numai în Bucureşti, acestea vor fi organizate şi în Cluj, Timişoara, Braşov, Iaşi şi Constanţa".

Ordinul de ministru prevede obligativitatea de a organiza două examene pe an începând cu 2022, şi unul în acest an, cu teste grilă, iar proba orală va fi eliminată. Ministrul a încheiat prin a spune că "analizele au arătat că acesta era un instrument folosit pentru a decide subiectiv dacă cei evaluaţi erau sau nu primiţi în breaslă de experţii şi verificatorii actuali".

Examenele vor fi anunţate cu cel puţin 45 de zile înainte, arată ordinul, şi se vor putea înscrie verificatorii cu cel puţin 8 ani experienţă în domeniu, din care 3 ani în proiectare, respectiv experţii cu 12 ani de experienţă din care 4 ani în proiectare.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb