Repornirea economiilor şi "costurile de tranzacţie"

Daniel Dăianu
Macroeconomie / 20 mai 2020

 Repornirea economiilor şi "costurile de tranzacţie"

Pandemia a impus închiderea parţială a economiilor, cu un "efect lacăt" ce înseamnă un declin al activităţii fără precedent după al doilea război mondial. Numai în ţări est europene, după colapsul sistemului comunist, a avut loc o reducere atât de drastică şi subită a activităţii economice, în 1990 - "recesiunea transformaţională" cum a numit-o Janos Kornai, mai lovite fiind ţările (între care şi România) ce au practicat forme foarte rigide ale sistemului până la finele deceniului nouă.

În mod gradual şi cu diferenţe, în funcţie de circumstanţe locale, se încearcă o relaxare a restricţiilor (a închiderii), care să faciliteze o repornire a economiilor - deşi termenul de repornire nu este deplin corect întrucât porţiuni mari din economii (sistemul medical, utilităţi publice, ramuri industriale, educaţia fie şi online, etc.), nu au fost închise. Dar mobilizarea resurselor, ca într-o economie de război, rămâne o caracteristică a timpului. Elocvent pentru această situaţie extraordinară este că lupta sanitară implică forţe şi logistică militare, de ordine publică.

Cât de brutal a intrat pandemia în viaţa noastră se vede şi dintr-un fapt ai zice minor. La reuniunea economiştilor americani (AEA) din acest an (în ianuarie), a fost prezentată lucrarea "The economics of viral outbreaks" a lui Imran Rasul . Dar nu au fost sesiuni extinseşi pe tema principalăreferitoare la criza Covid19. În timp ce acum, numeroase site-uri şi publicaţii sunt plinecu analize privind impactul economic al pandemiei.

Cum va fi traiectoria de revenire/repornire este marea întrebare avansându-se diverse litere-scenariu pentru a o descrie. Înainte de a intra într-o analiză succintă a factorilor ce determină, în general, traiectoria, se impun câteva consideraţii:

- restricţiile nu vor fi eliminate rapid şi în totalitate; vor fi practicate norme de distanţare fizică/socială mai mult timp (până la găsirea unui tratament/vaccin eficace), care au impact asupra activităţii economice şi sociale;

- există diferenţe între economii în funcţie de îngrădirea pandemiei; ciclul epidemic nu este invariabil geografic;

- ciclul epidemic depinde nu numai de viteza de câştigare a imunităţii (individuale şi colective) şi de obţinerea unui vaccin (tratament); ciclul depinde de respectarea de către persoane, comunităţi, a regulilor de auto-protecţie, de distanţare fizică/socială;

- este posibil să avem mai multe "valuri" în ciclul epidemic;

- teama, precauţia vor însoţi conduita multora; acest sindrom se adaugă aversiunii faţă de risc, faţă de asumarea de investiţii în producţie, care preceda izbucnirea pandemiei;

- există costuri greu de estimat, cum sunt cele privind procesul educaţional (online-ul are efect compensatoriu, dar nu în totalitate; în plus nu toţi pot beneficia de online);

- se vor schimba, este de prezumat, obiceiuri, stiluri de viaţă. Pe de altă parte, viaţa nu poate fi în întregime online, oricât ar invada-o internetul;

-contează mult ce se întâmplă în ariile economice mari: SUA, zona euro şi China. Pachetele de susţinere financiară şi fiscală din aceste economii condiţionează revenirea pe plan mondial.

Cele menţionate mai sus sugerează că, deşi trimestrul trei din acest an va revela o urcare importantă a activităţii economice faţă de cel anterior, panta de revenire nu va fi simetrică; vor fi fluctuaţii, în funcţie de ciclul epidemic.

În cele ce urmează mă refer la "costuri de tranzacţie" în condiţii de pandemie şi impactul asupra economiei, un posibil indicator al costului sanitar şi economic al pandemiei, situaţia în România şi alte ţări est europene, unele concluzii.

1."Costuri de tranzacţie" în creştere

Mersul revenirii este ilustrat de ceea ce numim "costuri de tranzacţie". În literatura de specialitate costurile de tranzacţie (transactioncosts) explică apariţia şi evoluţia firmelor, a interacţiunii între acestea, între sectorul public şi cel privat, numitor comun fiind căutarea unei performanţe organizaţionale superioare; logica acestor costuri se poate aplica şi în relaţiile între state. Şi când intervin aspecte behaviorale complexe, de "raţionalitate limitată" (Herbert Simon), căutarea eficienţei mai înalte, reducerea de costuri, eliminarea de redundanţe, domină comportamentul organizaţional. Sunt de menţionat aici importanţa clarificării drepturilor de proprietate (cu implicaţii pentru costurile litigiilor) şi extragerea de rente pe pieţe, care este un fapt comun în lumea reală şi nu arareori certat cu principii de etică.

Costurile de tranzacţie explică conduita oamenilor şi a organizaţiilor. Diferenţa fundamentală faţă de perioade liniştite, de ameliorare a eficienţei (reducere de costuri de tranzacţie), este că acum avem un şoc extraordinar, care, cel mai adesea, implică creştere de costuri cu conţinut material/financiar şi nu numai -deoarece există şi costuri de ordin psihologic. Mai departe, sunt afectate preturi. Este de observat că există o variabilitate a costurilor, că ele au o dinamică şi că, în timp, vor avea iar o tendinţă de scădere. Dar pe perioada pandemiei şi o bună bucată de timp după, multe costuri rămân mai elevate ca medie decât niveluri ex-ante; este de introdus aici şi eventualitatea mai multor valuri ale pandemiei.

Şocul pandemic se adaugă la o înclinaţie preexistentă de a regândi lanţuri de producţie globale (supplychains) din raţiuni de securitate economică şi naţională; cu atât mai mult va avea loc un proces de "relocalizare" a unor lanţuri de producţie (reexaminarea principiului just in time), ce are impact asupra costurilor de producţie (şi de tranzacţie).

Creşterea de costuri, sau imposibilitatea de a face afaceri normale, este copleşitoare pentru unele sectoare, ceea ce va afecta preţuri ale unor servicii şi ale unor bunuri; ex: transporturi aeriene, entertainment-ul cu spectatori, turism cu mari aglomerări, în general oriunde densitatea de persoane este mare. O bună perioadă de timp se poate vorbi în aceste cazuri de "regim de supravieţuire", care, când intervin interese strategice, poate fi uşurat prin subvenţii masive (vezi Air France şi KLM, Lufthansa, etc.), chiar preluarea de către stat prin participaţii.

Costuri de producţie/tranzacţie cresc oriunde se impun măsuri de siguranţă (sănătate), deşi asemenea măsuri protejează capitalul principal al unei societăţi.

Costuri de tranzacţie mai mari conduc adesea la preţuri mai mari. Dar nu neapărat. De pildă, unde se reduc costuri prin telemuncă, unde există marje de profit (antepandemie) semnificative, unde cererea nu scade considerabil, unde se reduc dramatic costuri cu inputuri de bază (vezi preţul la combustibil/ţiţei), preţurile nu ar trebui să crească. Salarii, inclusiv ale echipelor de top management, pot să fie renegociate, diminuate.

Este de aşteptat că numeroase persoane şi firme să economisească, să crească "balanţe precauţionare" (date bancare deja indică acest fenomen). Această economisire nu ajută revenirea pe partea de cerere şi se va împleti ca impact cu o reţinere în a face investiţii productive. De aceea, intervenţia statului în economie poate fi decisivă prin investiţii publice de anvergură şi susţinerea unor sectoare economice, pentru susţinerea cererii şi ofertei agregate. Dar când "efectul lacăt" este intens stimularea economiei nu poate avea eficacitate.

Intervenţia statuluiîn economie depinde de spaţiul fiscal şi de moneda pe care banca centrală o emite (dacă şi cât se pot monetiza deficite). Ideologia este lăsată de o parte şi guverne, indiferent de culoare politică, se implică puternic în economie -inclusiv prin considerarea de participaţii în companii (o extindere a ceea ce s-a produs în Marea Recesiune, cu naţionalizări parţiale în industria financiară).

Când nu se văd în dinamica preţurilor, costuri de tranzacţie crescute implicădiminuări de câştiguri nete, pierderi efective, sau sunt cuprinse în deficite bugetare mai mari (în datorii publice crescute), generate de implicarea statelor în economie pentru a proteja persoane intrate în şomaj şi pentru a susţine afaceri.

2.Un indicator al "nenorociriipandemice"

Costurile economice ale "închiderii" trebuie judecate împreună cu erodarea capitalului uman din cauza virusului -- pierderi de vieţi omeneşti şi îmbolnăviri. Cu decenii în urmă, Arthur Okun a propus un "indicator al nefericirii" (misery index), ce aduce laolaltă impactul şomajului cu cel al inflaţiei. Se poate imagina o funcţie/indicator analog ce include ca argumente costul sanitar în sine al pandemiei, (Cs), măsurabil prin numărul de decese şi îmbolnăviri --stocul de capital uman diminuat ) şi costul economic, (Ce), al efortului de combatere a pandemiei (costul lockdown-ului) obiectivul fiind de a le limita, adică de a minimiza funcţia min(C)= C(Cs, Ce). Judecata ar porni de la resursele pe care le are o societate. Trebuie spus însă că cele două variabile, Cs şi Ce, nu sunt independente între ele. Dacă nu ai resurse adecvate, nu poţi lupta eficace contra Covid19, deci Cs depinde de starea economiei (nu poţi avea un lockdown nesfârşit), Cs=Cs(Ce); şi invers, Ce=Ce(Cs), economia depinde de eficacitatea luptei contra Covid19. Există prin urmare un trade-off între cele două variabile, oricât de cinic ar suna un raţionament de "optimizare"în asemenea condiţii. De aceea, guvernele operează cu faze în acest război: într-o formă simplificată, închiderea parţială în etapaI şi deschidere, repornire graduală în etapa a II-a. În fapt, poate exista varietate în aplicarea fazelor în funcţie de evoluţia pandemieişi judecăţi subiective, chiar dacă opiniile experţilor- medicişi economişti - suntconsiderate în algoritmii de decizie.

Mai sus, sunt menţionate costurile crizei pe cele două dimensiuni. Se poate reformula raţionamentul văzând sănătatea şi securitatea economică ca două bunuri publice, ce trebuie să fie o grijă permanentă a guvernelor şi o coordonată cheie pentru regândirea funcţionarii economiei după pandemie. Ambele bunuri publice pot fi vizualizate printr-o funcţie de producţie, P, ce pune în relaţie resursele societăţii cu satisfacerea celor două obiective, max P (S, PIB), unde S priveşte sănătatea oamenilor, iar PIB este nivelul activităţii economice ca măsură a robusteţii sistemului (desigur, PIB este numai o dimensiune a gradului de robusteţe/rezilienţă). Şi aici este de sesizat relaţia între cele două variabile, fiindcă PIB depinde de sănătatea oamenilor şi viceversa (sănătatea, ca sector public, are nevoie de resurse). Calitatea politicilor publice este de examinat din această perspectivă.

Revin la problema ciclului epidemic care depinde de conduita oamenilor, de respectarea regulilor de distanţare fizică, care capătă o valoare duală: sanitară (la nivel individual şi comunitar) şi economică (fără oameni sănătoşi este greu de susţinut activitatea economică).

Că să rezumăm: presiunea de a creşte preţuri, din cauza unor costuri de tranzacţie mărite, este de pus în relaţie cu cererea pe piaţă (ce poate fi letargică din cauza economisirii crescute), cu sprijinul guvernamental (subvenţii, ce moderează impulsul de a creşte preţuri), diversificarea producţiei (dependentă de un singur produs la care cererea scade dramatic poate fi nimicitoare), existenţa unor rezerve care să asigure robusteţe la şocul pandemic, posibilitatea de diminuare a costurilor (cost-cutting). Costuri de tranzacţie mărite echivalează cu un şoc pe partea de ofertă, ce se poate materializa în preţuri mai mari.

Şi ciclul epidemic, ca interacţiune între politici publice şi conduite ale oamenilor şi organizaţiilor (firmelor), poate fi gândit prin prisma dinamicii costurilor de tranzacţie.

3.Impact asupraeconomiei

Există firmeşi persoane câştigătoare ale acestor vremuri, cele care îşi axează activitatea pe telemuncă (nu întâmpină constrângeri legate de restricţiile de distanţare fizică) şi care oferă servicii şi produse cerute (ex: alimente de bază şi servicii publice). De altfel, telemunca, este un câştigător al şocului pandemic.

Vom asista probabil la "reinginerii" (nu financiare...) în domeniul corporatist şi chiar în sectorul public, de amploare. Se impune şi o reevaluare a modelelor de risc, cum a fost necesar după criza financiară; sunt de considerat aici şi riscurile ce decurg din schimbarea de climă. Modele de risc indică costurile diverselor decizii la nivel organizaţional; dacă modelele de risc nu sunt adecvate deciziile pot fi eronate, pot mări riscuri sistemice (a se vedea dezbaterea după 2009 privind reglementări în industria financiară).

Privind modelele de risc se poate vorbi de un trade-off între "performanţa" definită pe termen scurt (ce frecvent nu ţine cont de riscuri sistemice şi beneficii/costuri inter-temporale) şi robusteţe, rezilienţa unei organizaţii/sistem. În mod tradiţional, eficienţa pe termen scurt este judecată de burse, ce sunt obsedate de câştiguri rapide. De aceea se impun, de exemplu, reglementări în industria financiară, care să ţină cont de riscuri sistemice ca şi deeventuale acte fraudulente. Fiindcă pentru societate, ce contează în mod esenţial sunt costuri pe termen mediu şi mai lung. Aceste costuri trebuie să fie asumate în preţurile instrumentelor de asigurare (desigur, nu cum au făcut companii de asigurări în anii premergători Marii Recesiuni). Asigurările, văzute drept costuri de tranzacţie, vor fi probabil mai scumpe dată fiind multiplicarea evenimentelor extreme.

Este de imaginat un nou "New Deal" în economii avansate, cum a iniţiat în SUA administraţia FranklynDelano Roosevelt după Marea Depresiune (1929-1933). Desigur, adaptat la condiţiile şi nevoile de acum, la nevoia de a putea preveni/atenua şocuri pandemice, efecte ale schimbării de climă. Planul de redresare, avut în vedere de instituţiile europene, poate fi văzut ca un New Deal daca va avea consistenta si suflu in timp.

Va fi afectat PIB-ul potenţial de această criză pandemică? Probabil da, deoarece forţa de muncă disponibilizată nu îşi va găsi utilizare imediată şi recalificarea nu va fi uşoară pentru toţi; efectul de hysteresis (prelungirea unor efecte considerate temporare) se va simţi. Incertitudini majore vor afecta şi ele PIB-ul potenţial pe filiera investiţiilor. Este probabil ca problematica socială să fie mai acută în nu puţine state, ceea ce va pune presiune majoră pe bugete publice. Economiile avansate erau oricum cu potenţial de creştere diminuat de o "stagnare seculară", ce a fost accentuată de Marea Recesiune -creştere economică mai mică din cauza demografiei şi a unei dinamici scăzute a productivităţii.

Îndatorarea crescută din cauza pandemiei, chiar dacă vom trăi ani în şir cu rate de politică monetară negative în termeni reali, va deveni o preocupare pentru nu puţine ţări -inclusiv în zona euro. Fiindcă rate de politică monetara negative nu se traduc automat în costuri cu serviciul datoriei negative în termen reali; ratinguri suverane diferite explică costuri ale serviciului diferite.

4.România, economiile est europene

Economiile est-europene îşi pot reveni mai uşor putând beneficia şi de eventuala relocalizarea unor activităţi din Asia. Dar şi pentru ele potenţialul de creştere va fi afectat negativ, chiar dacă acesta va rămâne considerabil superior celui din economiile avansate din UE. Trebuie remarcat că reîntoarcerea unor lucrători din străinătate poate creşte PIB-ul potenţial şi echilibra piaţa muncii în Est pe termen mediu.

Dacă UE va adopta un program de redresare de amploare, prin dublarea bugetului comun, România şi alte state est-europene vor putea să consolideze infrastructura de bază şi sa dezvolte sectoare cheie (precum agrobusiness-ul, care are nevoie la noi de amenajare a teritoriului, de sistem de irigaţii). Dar este esenţial ca Planul să se adreseze tuturor statelor, chiar dacă sunt ţări ce au suferit enorm în această criză (încă neterminată) şicare vor fi probabil susţinute puternic.

Traiectoria repornirii în România depinde de cum ne vom descurca cu finanţarea economiei în 2020, de măsuri concrete de sprijinire a economiei şi de cum vom fructifica bugetul crescut al UE în anii ce vin; repornirea depinde şi de refacerea lanţurilor de producţie în Europa.

Privind finanţarea economiei în 2020, multe depind de măsuri care să asigure finanţatorii că situaţia poate fi ţinută sub control -fiindcă, este de repetat, deşi regulile fiscale au fost suspendate în UE, nu înseamnă că ne putem împrumuta după vrere. De măsuri credibile pe plan bugetardepinde costul finanţării. Acest cost depinde şi de un mix adecvat de politici macroeconomice, care nu trebuie să subestimeze vulnerabilităţile economiei -deficite mari ca handicap de pornire, grad semnificativ de euroizare, buget public fragil, cu venituri proprii foarte joase. În acest context, o relaxare excesivă a politicii monetare ar face rău, ar putea cauza un atac intern pe leu, o destabilizare a economiei.

În literatura de specialitate este cunoscută "imposibila trinitate", care spune că nu poţi avea concomitent stabilitate a cursului, mişcări libere de capital şi politică monetară autonomă; la cel puţin unul dintre cele trei deziderate ar trebui să se renunţe (cum este în zona euro cu politică monetară comună). În economiile emergente, de aceea se practică flotarea controlată a cursului (preferându-se o stabilitate cât de cât a cursului) şi se încearcă descurajarea capitalurilor speculative, inclusiv prin măsuri macroprudenţiale. Cu atât mai mult un deficit bugetar mare poate fi o lovitură letală pentru stabilitatea economiei când finanţarea este problematică - am putea vorbi de o "cuaternitate imposibilă" pornind de la ceea ce unii clamează ca fiind necesar pentru a combate criza de acum: reducere drastică de dobânzi (rată de politică monetară) şi injecţii de lichiditate, deficite mult crescute prin cheltuieli sporite şi facilităţi fiscale concomitent cu prezumarea finanţării fără probleme a deficitelor (mişcarea capitalului) şi stabilitatea cursului. O imposibilitate "la pătrat"...ai zice.

Un diferenţial de randament (dobânzi) corespunzător ajută stabilitatea leului. Iar intervenţii ale BNR pe piaţa financiara internă o pot fluidiza şi pot uşura finanţarea bugetului public; reducerea ratei de politică monetară trebuie să fie cu mare grija calibrată. Ne plac sau nu pieţele financiare, nu poţi să nu ţii cont de ele, de cei care, în căutarea de randament, sunt gata să atace pe oricine care este cu garda joasă, sau mai vulnerabil. În 2020 trebuie să asigurăm finanţarea economiei fără şocuri, pentru a putea să ducem războiul sanitar cât se poate de bine, în condiţii extrem de vitrege.

Anul 2021 poate aduce operaţionalizarea unei regândiri a modelului de dezvoltare, care să pună accent pe robusteţe, pe rădăcini autohtone mai viguroase în economie; să avem mai mult în vedere sănătateapopulaţieişi securitatea alimentară (ce nu se poate bizui prevalent pe importuri, mai ales când ai acasă un pământ generos), să nu ezităm să aplicăm măsuri de promovare a unor avantaje competitive (de politică industrială). Nu putem lăsa totul în grija Pieţei Unice. Avem nevoie de o UE mai solidară, coezivă, dar trebuie să ne bazăm totodată mai mult pe forţe proprii; este o lecţie a crizei financiare şi a celei de acum. Toate acestea reclamă un buget public solid, venituri fiscale sporite.

Oricum, nu de clişee avem nevoie, ci de politici publice inteligente şi concrete. De pildă, o bancă promoţională (de dezvoltare) este necesară în România şi este de notat resuscitarea ideii unui Fond Naţional de Dezvoltare (după modelul polonez). Pe termen scurt trebuie găsite soluţii la un eventual blocaj al creditului furnizor (comercial) în economie.Se poate mări frontul de lucru în investiţii în infrastructură, cu efectele conexe de antrenare, se poate sprijini mai mult producţia agricolă internă (inclusiv constituirea de stocuri de rezervă mai mari). Este de salutat reluarea producţiei la cei doi mari producători auto, care arată că se redeschid lanţuri de producţie, cu efecte de antrenare majore in economia interna.

Admiţând ca Planul european de redresareva fi în jur de 1 trilion euro, România ar putea beneficia de cca 16 miliarde euro dacă se va ţine cont de ponderea PIB-ului românesc, ce este de cca 1,6% din cel al UE (deşi este de lămurit cât ar fi granturi -- cum propun Berlin şi Paris, cu schema de peste 500 miliarde euro, şi cât împrumuturi). Asemenea fonduri ar fi peste resursele deja programate prin MFF (cadrul financiar multianual, fie el neconvenit încă de instituţiile europene), care ar fi peste 30 miliarde euro in cazul Romaniei. În total ar fi 45-50 miliarde în următorii 7 ani, din care cca 20-25 miliarde ar putea fi disponibili în perioada 2021-2023 - adică 3,5- 4% din PIB pe an în medie. O sumă considerabilă pentru investiţii publice şi alte programe care să facă economia mai robustă. Deoarece la fonduri europene am adăuga şi resurse naţionale din bugetul public. Astfel s-ar putea ajunge la cca 7% din PIB pentru investiţii publice, de la media de 4-4,5% (resurse proprii bugetare şi fonduri europene) în ultimii ani. Şi bineînţeles ar mai fi investiţii private.

Dar importă mult ca Planul european de redresare să nu se adreseze ai mult decatdisproporţionat ţărilor din zona euro, să nu fie un fel de "bailout" camuflat pentru economii din zona euro -- aceasta nu numai deoarece toate statele din UE vor sta în spatele emisiunii de obligaţiuni care să finanţeze Planul.Pentru căşi România suferă mult în această criză având şi puteri bugetare proprii foarte limitate.

În toate statele europene, chestiunea "distribuirii poverii" este proeminentă pentru politica publică; este vorba de relaţia între stat şi cetăţean, între firme şi stat, între firme, între grupuri sociale. Criza pandemiei va lăsa datorii publice mai mari şi presiuni crescute pe bugete publice. Tensiuni vor creşte în societate dacă ceea ce numim "echitate", justiţie socială vor fi percepute ca fiind tot mai deficitare.

În România este necesar un sistem de impozitare mai just (fair), pentru a permite bugetului public să ofere bunuri publice esenţiale şi să ajute societatea să fie mai robustă. Fiindcă şocuri vor mai exista. Un regim fiscal mai just este necesar în condiţiile nevoii acute de a creşte veniturile bugetare/fiscale, ce sunt extrem de joase în România.

Ieşirea din "Marele Lockdown", repornirea economică depind de "costurile de tranzacţie", care şi ele depind de evoluţia restricţiilor şi mersul epidemiei, de elemente de psihologie individuală şi colectivă, de comportamentul de economisireşi de investire productivă.

Revenirea la nivelul din 2019 al PIB-ului, va avea loc probabil nu mai devreme de 2022, în multe economii. Dar ar fi un PIB cu schimbări structurale. Economii şi bugete vor trebui să se restructureze pentru a fi mai robuste, mai capabile să reziste la şocuri viitoare. Să ne gândim , de pildă, la schimbarea de climă care este un pericol existenţial.

Mersul economiilor va fi grevat de mari incertitudini, chiar dacă găsirea unui vaccin ar declanşa un Rebound semnificativ; suntsi alte pericole ce reclamă schimbări în economie şi societate, în bugete publice şi cele ale firmelor, în bugete ale familiilor.

Important este totodată să se evite prăbuşirea sistemului multilateral de relaţii inter-statale, care ar mări foarte mult costuri de tranzacţie pe plan internaţional, ar conduce la dispute de "care pe care", ca într-o junglă.

Noroc că în Europa există UE, care este un sistem multilateral regional, în pofida imperfecţiunilor pe care le are şi care trebuie să fie remediate.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Pana la un nivel de impozitare just, statul are nevoie sa reconstruiasca economia cel putin la nivelul la care era (economia Romaniei era oricum praf, dpdv structural si inainte de criza) apoi sa regandeasca sistemul fiscal.

    Cand il aud pe Catzu cu modernizarea ANAF inceputa pe timpul lui Burebista, vad un om care pune carul inaintea boilor. Prioritatea este economia nu cum sa aduni mai multe taxe dintr-o economie saracita.  

    Ajutorul de la UE e vrajeala. Eventual poate sunt pusi sa plateasca aia fraierii adica Romania, Bulgaria, Grecia. Trebuie sa fie solidari cu Germania care are pierderi deci trebuie ajutati.

    Masuri economice aici nu se pot lua. Pentru masuri e nevoie de politicieni si specialisti care sa vina cu solutii. Astia nu au solutii pentru ca nu ii duce capul si nici nu ies si regulile stabilite de stapanii lor. Daca le zici ca pot mari taxele pentru hotii (partenerii) care fac aici profit dar platesc consultanta in Cipru, specialistii leshina. Cine sa ne mai fure? ramanem orfani. Sau in loc de taxe marite, sa se taxeze cifra de afaceri. Abureala ca pleaca 'investitorii' e de ras. Unde sa plece bancile care jefuiesc aici?  

    Sa nu uitam ca in martie 2020, Daniel Daianu propunea ca pentru a acoperi cheltuielile statului in contextul COVID "să se aplice, cel puţin temporar, o taxă de solidaritate." (citatul este exact, conform Google).

    Taxa de solidaritate pentru a acoperi risipa facuta de stat prin achizitii fara licitatie, la supra-pret, totul in numele grijii pe care autoritatile o au fata de cetatean. Adica smecherii fura, iar dl Daianu propune ca fraierii sa acopere apoi acest furt prin taxa de solidaritate aplicata "cel putin temporar". 

    In finalul prezentului articol, Daianu nu-i mai zice taxa de solidaritate, ci distribuirea poverii.

    Ar fi bine ca Daniel Daianu sa nu caute sa propuna jecmanirea populatiei prin taxa de solidaritate, ci sa sustina cu aceeasi ardoare stoparea furtului banului public de catre entitati cu trecere in fata autoritatilor. Dar, daca dl Daianu, s-ar angaja intr-un astfel de demers nobil, nu ar mai fi frecventabil. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb