Ediţia 2024 a studiului Workmonitor România, realizat de compania de resurse umane Randstad România, relevă faptul că talentele din ţara noastră acordă prioritate echităţii, flexibilităţii şi echilibrului dintre viaţa profesională şi cea privată, în vreme ce evoluţia în carieră trece în plan secund. Un procent impresionant de 71% dintre angajaţi se consideră ambiţioşi în ceea ce priveşte cariera lor, iar 41% afirmă că îşi doresc să-şi asume mai multe responsabilităţi manageriale, conform unui comunicat remis redacţiei.
Conform comunicatlui, doar jumătate din români consideră că un rol full-time va fi formula de lucru ideală pentru ei, în viitor. O treime nu se concentrează deloc pe evoluţie profesională, iar 49% sunt fericiţi să rămână într-un rol care le place, chiar dacă nu există loc pentru promovare sau dezvoltare.
"În 2024, a fi un partener echitabil pentru talente este un obiectiv inteligent pentru lideri, pentru a menţine aproape forţa de muncă valoroasă. Când priorităţile oamenilor sunt satisfăcute, aceştia se simt mai împliniţi la locul de muncă - iată o paradigmă foarte actuală în managementul resurselor umane. Datorită Randstad Romania Workmonitor 2024 putem observa o dinamică interesantă în ceea ce priveşte ambiţia angajaţilor, o mare parte fiind mai puţin interesaţi de evoluţia carierei şi mai preocupaţi de satisfacţia la locul de muncă. O altă paradigmă pentru a conduce resursele umane cu înţelepciune în 2024 este tratează-l pe fiecare membru al echipei ca pe o personalitate unică, care provine din medii şi circumstanţe adesea foarte specifice, ce îi pot influenţa preferinţele, dorinţele şi rolul într-o echipă", spune Mihaela Maranca, Country Manager, Randstad România.
Top 7 cei mai importanţi factori pentru angajaţii români
Asigurarea unui echilibru stabil între viaţa profesională şi cea personală motivează talentele, uneori mai mult decât salariul şi siguranţa locului de muncă. Iată care sunt primii 7 cei mai importanţi factori pentru angajaţii români, în ceea ce priveşte locul de muncă (prezent sau viitor):
- Echilibrul dintre viaţa profesională şi cea personală - 96% (93% global),
- Salariul - 96% (93% global),
- Siguranţa locului de muncă - 93% (89% global),
- Sprijin pentru sănătatea mintală - 88% (83% global),
- Zile de concediu anual - 87% (83% global),
- Asigurări de sanatate/beneficii medicale - 87% (78% global),
- Flexibilitatea programului de lucru - 84% (81% global).
Cercetarea indică faptul că, deşi nu îşi doresc neapărat o evoluţie în carieră, angajaţii sunt interesaţi să se dezvolte. Oportunităţile în acest sens nu sunt negociabile pentru talente, peste o treime spunând că nu ar accepta un loc de muncă care nu le oferă posibilitatea de a-şi actualiza cunoştinţele şi abilităţile. AI a schimbat priorităţile anterioare privind domeniile în care angajaţii sunt cei mai interesaţi să se dezvolte - tehnologia ocupă în acest an un loc important. Iar impactul existenţei oportunităţilor de învăţare într-o companie este încă o dovadă că talentele se aşteaptă la un parteneriat de la angajatorul lor: aceste oportunităţi au adesea o influenţă semnificativă asupra deciziei de a accepta un nou rol într-o organizaţie.
Angajaţii sunt cei mai interesaţi de următoarele oportunităţi de învăţare şi dezvoltare (top 5): IT şi tehnologie - 43% (29% global), abilităţi de comunicare şi prezentare - 34% (22% global), gândire creativă şi analitică - 24% (15% global), AI - 22% (29% global), abilităţi de management şi leadership - 22% (21% global), wellbeing şi mindfulness - 21% (23% global).
Dezbaterea privind revenirea la birou continuă în 2024
Randstad Romania Workmonitor 2024 indică faptul că dezbaterea dintre angajatori şi angajaţi cu privire la întoarcerea la birou va continua în acest an. Peste două treimi (74%) dintre angajaţi au luat decizii de viaţă, precum mutarea în altă casă sau îngrijirea unui animal de companie, pe baza presupunerii că munca de acasă va deveni normalitate. 38% ar lua în considerare renunţarea la locul de muncă dacă angajatorul le-ar cere să petreacă mai mult timp la birou, iar 40% spun că munca de acasă nu este negociabilă pentru ei. În ciuda acestui fapt, 39% au fost rugaţi să vină la birou mai des decât în urmă cu şase luni, ceea ce arată că există o nepotrivire între ceea îşi doresc talentele şi ceea ce primesc.
Munca echitabilă, la ordinea zilei
Talentele caută parteneriate cu oameni care gândesc similar, în faţa cărora să se poată manifesta pe deplin şi alături de care să lucreze pentru a aduce schimbări pozitive. Top 5 cele mai importante aspecte pentru care românii ar pleda, în iniţiativele sau politicile de echitate şi diversitate ale unui angajator potenţial sau actual, sunt:
- echitatea salarială între femei şi bărbaţi - 72% (65% global);
- concediul de creştere a copilului pentru toţi angajaţii - 52% (45% global);
- forţa de muncă diversă - 48% (42% global);
- diversitatea experienţelor liderilor - 37% (37% global);
- politicile de nediscriminare (pe site / în anunţurile de angajare) - 29% (30% global).
În ceea ce priveşte diferenţele dintre generaţii, doar un sfert (25%) dintre angajaţi simt că nu sunt înţeleşi, din cauza diferenţelor de vârstă, procent care ajunge la 34% în cazul generaţiei Z. Aproape jumătate (45%) din forţa de muncă declară că trebuie să ascundă unele lucruri despre ea la locul de muncă.