Tema Energy: România şi-ar putea tripla cel puţin piaţa centrelor de date în următorii trei ani

A.F.
Companii / 2 aprilie

Mihai Manole, Director General Tema Energy şi organizatorul DataCenter Forum

Mihai Manole, Director General Tema Energy şi organizatorul DataCenter Forum

România şi-ar putea tripla sau creşte chiar de până la şapte-opt ori capacitatea centrelor de date în următorii trei ani după ce în ultimele luni mai mulţi investitori au anunţat construcţia de proiecte noi în Bucureşti, a declarat Mihai Manole, Director General Tema Energy şi organizatorul Data-Center Forum, singurul eveniment dedicat industriei de centre de date din România, conform unui comunicat remis redacţiei.

Conform comunicatului, anul trecut, mai mulţi jucători relevanţi şi-au anunţat intenţiile şi au de-marat proiecte de executare a unor centre de date de mari dimensiuni. Bucureştiul este locali-tatea aleasă cu precădere datorită accesului facil la magistralele de comunicaţii, reţelelor de en-ergie electrică, dar şi la personal calificat.

De altfel, opt dintre cele mai relevante zece centre de date din România se află în Bucureşti, conform datelor sintetizate de organizatorii DataCenter Forum. Ediţia din acest an a DataCenter Forum - care va avea loc pe 9 mai - va găzdui în premieră o dezbatere asupra oportunităţilor de investiţii pe care le oferă România, la care vor participa reprezentanţi ai companiilor Portland Trust, DC Byte şi ClusterPower.

"Zona Bucureşti - Ilfov are şansa reală să devină un hub regional pentru centrele de date, mulţumită condiţiilor pe care le oferă investitorilor internaţionali. Disponibilitatea comunicaţiilor de mare viteză, capacitatea de alimentare cu energie, preţul încă mic al electricităţii şi resursele umane calificate sunt doar câteva dintre avantaje. În ultimele luni, mai mulţi investitori internaţionali relevanţi au anunţat proiecte în Bucureşti şi împrejurimi, care totalizează peste 100 MW putere electrică. Dacă luăm în considerare că execuţia unui centru de date mare durează în medie aproximativ doi-trei ani, în 2027 am putea asista la o creştere accelerată, de trei până la de şapte-opt ori, a capacităţii actuale", afirmă Mihai Manole, Director General Tema Energy şi organizatorul DataCenter Forum, singurul eveniment dedicat industriei de centre de date din România.

Bucureştiul - în topurile regionale în privinţa centrelor de date

Capitala României se află pe poziţia a noua în topul pieţelor emergente la nivel de EMEA (Euro-pa, Orientul Mijlociu şi Africa), cu centre de date care totalizează 15 MW putere electrică, potrivit raportului din 2023 al companiei de consultanţă imobiliară Knight Frank. Proiectele aflate deja în dezvoltare pot creşte însă această capacitate la 50-55 MW într-un termen relativ scurt.

Un alt raport similar, publicat de Savills, plasează Bucureştiul pe locul 30 în topul celor mai recomandate oraşe europene pentru operarea unui centru de date.

Adoptarea pe scară largă a Inteligenţei Artificiale şi a proceselor de tip "cognitive power" gene-rează o cerere fără precedent de capacitate în centrele de date. Fenomenul se întâmplă atât pe pieţele mature din vest, cât şi pe cele secundare sau emergente, printre care se află şi România.

JLL: Zona Europei din care face parte România va înregistra o creştere de aproximativ 49%

Astfel, pieţele secundare din Europa, din care fac parte spre exemplu Spania, Polonia, dar şi România, vor înregistra o creştere medie de aproximativ 49%, în timp ce zona centrală FLAPD (Frankfurt, Londra, Amsterdam, Paris, Dublin) nu va depăşi 16%, potrivit raportului EMEA Data Centre 2024 publicat de compania de consultanţă imobiliară JLL.

Totodată, raportul mai evidenţiază că în 2023 investiţiile în industria de centre de date s-au du-blat faţă de anul precedent, totalizând 2,34 miliarde de euro la nivel european.

Discuţii la DataCenter Forum despre oportunităţile de investiţii pe care le oferă Romania

Majoritatea analiştilor internaţionali consideră că reducerea dramatică a spaţiului disponibil în centrele de date din ţarile foarte dezvoltate în acest domeniu (Marea Britanie, Franţa, Olanda, Germania, Irlanda, etc.) va determina tot mai mulţi investitori să se orienteze către pieţele secundare: Europa de Est şi Scandinavia.

Astfel, în următorii doi ani, principalele investiţii vor fi direcţionate către locuri în care costul ter-enurilor, al energiei şi al resurselor umane este mai redus, dar totodată există noduri performante de comunicaţii, energie electrică suficientă şi cât mai verde şi capabilităţi tehnice pentru con-strucţia şi operarea unor centre de date de mari dimensiuni.

DataCenter Forum este singurul eveniment dedicat pieţei de centre de date şi cloud din România, aces-ta reunind cei mai importanţi jucători din industrie, de la investitori şi proprietari de centre de date la specialişti, proiectanţi, consultanţi. Evenimentul este organizat de Tema Energy, lider al pieţei Data Center din România, cu expertiză recunoscută în ingineria şi execuţia la cheie de sisteme electrice, me-canice, de securitate si software. Printre parteneii ediţiei 2024 se află companii precum: Schneider Elec-tric, Rittal, Eneria, Fujitsu, Panduit, nVent, R&M, AKSA, Vertiv, HiRef, Pyralis, Uniline şi Cummins Power Generation.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb