100 - EDIŢIE SPECIALĂ Ce a mai coincis cu facerea lumii?

Einstein spunea: "Coincidenţa este modul lui Dumnezeu de a rămâne anonim".

Descriu aici o coincidenţă care, chiar dacă ar părea forţată, nu ar însemna că am exercita presiuni asupra lui Dumnezeu.

În urmă cu 100 de ani, mai "exact" în perioada dintre 1916 şi 1919, Einstein punea bazele şi apoi finisa teoria relativităţii generale. Teoria sa a fost publicată în 1916, dar i sa dat atenţie abia în 1917 şi a fost confirmată experimental în 1919, prin observarea deviaţiei luminii provenite de la planeta Mercur, prin efectul gravitaţional al masei Soarelui.

Despre această teorie s-a spus că este cea mai amplă teorie gândită vreodată de un singur om.

În plus, această teorie este şi astăzi cheia pentru înţelegerea întregului univers, inclusiv a ceea ce se caută la acceleratorul de la Geneva  (LHC -Large Hudron Collider), anume adevărul despre originea universului.

În aceeaşi perioadă, un număr foarte mare de oameni participau la primul Război Mondial, care la acea dată era cel mai mare dezastru produs de cel mai mare număr de oameni, depăşit ulterior în performanţă de al doilea Război Mondial, unde s-au pus şi bazele perspectivei contrare celei în care gândeşte acceleratorul de la Geneva, anume ale dispariţiei speciei umane în calitate probabilă de singur martor al existenţei universului.

Ce poate face un singur om este uneori infinit mai bine decât ceea ce uneori pot face foarte mulţi.

Prin teoria relativităţii generale, Einstein a abordat tema gravitaţiei, pe care avut curajul să o înţeleagă nu ca exprimare a unei forţe de atracţie, ci ca o curbură a continuumului spaţiu-timp, ca acceleraţie a mişcării.

Dacă despre răsturnarea de perspectivă pe care a făcut-o Copernic, un mare filozof precum Husserl spunea că deşi admite că Pământul se învârte în jurul Soarelui, el continua să vadă Soarele ca învârtindu-se în jurul Pământului, o atitudine similară nu se mai poate avea şi în raport cu teoria relativităţii generale.

Trebuie să se inţeleagă (mai ales supraponderalii) că nu ne permitem să mai trăim viaţa obişnuită considerând propria noastră greutate ca efect al unei forţe de atracţie, ci trebuie să înţelegem că ceea ce ni se întâmplă prin acţiunea gravitaţiei este o modificare a formei acestui continu spaţiu-timp relativist, adică a mişcării.

Astfel, înţelegem că ceea ce pare a fi o forţă, adică ceva coercitiv, care pare că ne agresează permanent, este de fapt o prezenţă difuză, anonimă şi binevoitoare care ne oferă fundamentul existenţei noastre spaţio-temporale.

În aniversarea a o sută de ani de la Marea Unire sunt activate atât o dimensiune spaţială, anume întregirea teritorială a României, cât şi una temporală, anume perspectiva a o sută de ani de consacrare statală a existenţei bimilenare a poporului român.

Suntem deci în plină teorie a relativităţii generale: o aniversare a unui complex spaţiu-timp. Trebuie deci să înţelegem că percepţia noastra asupra acestei sute de ani e determinată de viteza cu care ne-am mişcat "în spaţiu", aşa cum timpul trece mai încet sau mai repede pentru cel care se deplasează cu o viteză mai mare sau mai mică.

Totodată trebuie să înţelegem că timpul nostru istoric, măsurat prin această aniversare, trebuie să fie în ultimă instanţă corelat cu o înţelegere cosmică a temporalităţii, care nu poate fi dată decât de cele mai avansate teorii ştiinţifice asupra universului, cum e cazul relativităţii generale.

Sigur că pare ridicol să facem asemenea apropieri, dar trebuie să vedem că ele sunt utile pentru a înţelege cat de mare este presiunea modernităţii asupra civilizaţiei noastre.

Nu putem gândi experienţa cotidiană cea mai directă fără un recurs la perspectiva în care iluziile perceptive ale omului simplu, adică ale oamenilor mulţi, sunt puse în ordine de viziunea câte unui geniu singular sau a unei elite.

Avem în situarea noastră europeană un complex de vectori ai vitezelor cu care s-au mişcat fiecare dintre naţiuni, care trebuie să ne arate unde este poziţia noastră reală pe scara unui timp care nu este niciodată unic.

Căci tot Einstein spunea că nu există simultaneitate absolută, pentru că fiecare fenomen are timpul (si spaţiul ) său, deci nu ne putem baza prea mult pe simultaneitate pentru a discuta de coincidenţă...Si totuşi orice facere este coincidentă cu orice alta.

Trebuie să înţelegem că aniversăm cei 100 de ani în contextul în care elita ştiinţei urmează să ne spună câti ani aniversăm de la Facerea universului. Trebuie să ne asigurăm că în sunetul clopotului de la Catedrala neamului (LHC a costat 7,5 miliarde de euro) este cuprins Big-bang-ul de la Facerea lumii.

Şi trebuie să vedem în această coincidenţă modul în care Dumnezeu ne apare pentru a rămâne anonim.